Aripi de ceară

24. Aripi Noi

 

Am închis uşa vestiarului şi apoi mi-am sprijinit capul de ea, permiţându-mi câteva secunde de pauză şi ignorând perechile de ochi ce, poate, mă priveau acum.

Când am redeschis ochii şi m-am tras înapoi, m-am încruntat la urmele şi zgârieturile ce rămăseseră în urma abţibildurilor ce fuseseră lipite pe dulapul meu. Am râcâit una cu unghia, apoi am tresărit când cineva mă prinse de umeri.

- Hei, eşti bine? Jess mă privea precaută, să nu spun speriată.

Am încuiat vestiarul şi mi-am pus geanta pe umăr, începând să merg spre ieşire, cu ea în urma mea.

- De ce? Nu arăt OK?

Doar nu putea să afle atât de repede de ieşirea mea bruscă de la oră. Cursul ăla se terminase abia acum 5 minute, nici Jess nu avusese timp să afle atât de repede, chiar dacă nimeni nu se mai concentrase pe ora de algebră odată ce eu mă întorsesem în clasă, palidă şi cu mâinile tremurând. Profesorul Jones mă rugase de trei ori să merg la cabinet, dar reuşisem să evit asta cu succes. Nu neapărat că asistenta ar afla imediat de ce mă simt eu rău, dar prefer să nu risc. Nu îmi mai pot asuma nici cel mai mic risc acum.

- Eşti cam palidă şi te-am văzut aplecată pe uşa vestiarului.

Mi-am trecut mâna prin păr când am ieşit în aerul rece şi mi-am ridicat fermoarul gecii mai sus. Cerul era negru şi părea că o să înceapă să ningă astăzi. Imaginea zăpezii mi-a adus aminte de Virginia, de şemineul din sufragerie şi covorul de pe jos, de... momentul în care s-a întâmplat... mi-am strâns mâinile în buzunare ca să mă abţin.

- Nu mă simt prea bine, dar nu îţi face griji, am nevoie doar de nişte aer. Te superi dacă o să merg pe jos acasă?

Jess mă privi surprinsă, apoi se uită spre cer.

- Eşti sigură? Pare că o să înceapă să ningă în orice moment şi e al naibii de frig.

Am aprobat şi mi-am îndesat mai bine căciula pe cap.

- O să fiu bine, nu îţi face griji.

Jess se fâţâi de pe un picior pe altul, nesigură dacă să mă lase sau nu. Am condus-o până în parcare, la maşina ei.

- Chiar speram că o să fii mai bine cu timpul, dar...

- Sunt din ce în ce mai rău?! am completat-o eu când ea nu îndrăzni să continue. Îşi muşcă buza, ceea ce era un fel de aprobare din cap.

Am oftat şi mi-am ridicat umerii, îndesându-mi capul între ei şi privind rândurile de elevi disperându-se prin parcare, spre autobuz sau plecând pe jos spre casă.

- Nu pot fi bine, Jess, când singurul lucru ce îmi face bine acum, îmi e interzis.

Voiam să îmi pun mâna pe burtă, dar nu vreau să fac nici cel mai mic gest care să îi dea lui Jess de bănuit, chiar dacă o s-o fac ţinându-mi mâinile în buzunare.

Ea se întinse să mă îmbrăţişeze.

- Doar ai grijă, bine? O să te sun mai târziu.

Am aprobat din cap şi am strâns-o, la rândul meu, în braţe.

Ne-am depărtat iar ea intră în maşina ei, în timp ce eu m-am îndreptat spre ieşire, pe jos.

Nu luasem decizia asta doar pentru că voiam să mă plimb puţin singură şi să mă liniştesc, dar trebuia să procur ceva pe drum şi nimeni nu trebuie să afle de asta. Înainte să încep să îmi fac planuri despre ce o să fac mai departe, trebuie să mă asigur că e adevărat.