Un tempo aparte

Capitolul I

Mai este o săptămână până la reluarea liceului în care pot să mă gândesc la tot ce și la toți cei pe care a trebuit să-i las în urmă. Nu am regrete dar prietenii care îi aveam acolo erau ca un drog pentru mine: eram addict de ei, de timpul petrecut împreună. În orice caz, nu cred că voi mai reveni să locuiesc vreodată în Oxford, cel puțin așa mi-au zis părinții mei. Am fost destul de surprins când mi-au anunțat mutarea în Milano dar am acceptat-o cu ușurință. În plus, m-a consolat faptul că aici este una din cele mai bune școli de muzică. Părinții mei cred că sunt un geniu al pianului dar sunt departe de un titlu ca acesta. M-am înscris în școala maestrului Einaudi pentru a mă pregăti pentru concursuri de nivel mult mai înalt decât cel care îl am actual. În fine, totul s-a schimbat foarte brusc dar pentru o familie ca a mea pare ceva normal. Părinții mei sunt oameni de afaceri și mai mereu plecați iar eu trebuie să am grijă de sora mea mai mică de nouă ani, Amelia. Când eram mai mic, stăteam cu zilele ori pe la bunici, ori pe la unchiul nostru Scott. Dar nu le reproșez nimic din toate astea fiindcă știu că nu au avut nici nu au de ales. De lunea viitoare se adaugă și presiunea liceului dar cred că o pot suporta. Am rezultate destul de bune la fiecare materie dar nu mă bazez pe asta. Aș vrea să sar un an și să termin liceul mai repede pentru a mă concentra deplin pe muzică. Orice ar fi, sunt pregătit în ciuda faptului că nu am avut mult timp să profit de vacanță și sunt încă obosit din cauza mutării.