Seducție (Finalizată)

Capitol 28- Eva si Lucas

Închid ochii pentru a-i vizualiza chipul în mintea mea şi pielea mi se face instantaneu de găină. Lucas este încă prezent acolo şi ştiu că dacă vreau să scap de el, trebuie să fac mai mult decât să-i arunc florile la coş. De fapt nu ţin neapărat să scap de el, n-am vrut asta... el a ales. El a decis să se poarte cu mine ca cu ultimul om, să nu-mi acorde minimum de atenţie atunci când am vrut să-i lămuresc toată situaţia. Nici acum nu ştiu de ce a plecat, de ce m-a gonit, ce l-a supărat... dar nici nu mai vreau să ştiu. N-am nevoie de o persoană care mă pune în situaţii de genul acesta. Mi-e foarte greu şi aşa, n-am nevoie de alte bătălii de dus. Mi-au ajuns cele cu mama, cu tatăl meu vitreg... pur şi simplu am obosit să fac oamenii să mă vadă aşa cum sunt de fapt.

Fără să mai privesc spre coşul de gunoi, îmi iau geanta şi geaca şi plec spre spital.

Când ajung în salonul Dianei, mama ei şi Ralf sunt de-o parte şi de alta a patului vorbind încet.

-M-am întors, le spun închizând uşor uşa în urma mea, parcă fiindu-mi teamă să nu trezesc pe cineva, deşi tocmai asta este ceea ce ne dorim cu adevărat.

Să o trezim pe Diana.

-Salut, răspunde Ralf fără să se uite la mine.

-Vreo schimbare? întreb luând loc pe singurul scaun rămas liber din cameră.

Cornelia se ridică şi vine spre mine ştergându-şi ochii. După chipul ei pierdut şi fara speranţa, îmi dau seama că nu are nicio noutate.

-Doctorii ce zic? întreb în ideea că poate totuşi aflu vreo veste bună.

-Nu vrei să ştii, zice Ralf.

Răspunsul lui mă panichează, pentru că-mi dau seama că au vorbit cu medicii şi că situaţia Dianei nu este prea bună. Mă foiesc pe scaun neştiind ce să fac sau să spun. Nu cred că sunt în stare să aud vreo veste rea.

Cornelia vine lângă mine şi îşi aşează o mână pe umărul meu.

E de rău!

Asta nu are cum să fie bine.

Îmi ridic privirea spre ea cu ochi întrebători.

-S-a trezit! îmi spune cu o voce scăzută.

Tresar şi numai faptul că mă aflu în aceeaşi încăpere cu o Diana bolnavă, mă face să nu ţip.

-S-A TREZIT? Când? De ce nu m-aţi anunţat? Dar asta e bine, nu? Asta înseamnă că-şi revine, spun cuprinsă de frenezie.

-Si-a revenit pentru câteva clipe în cursul nopţii, apoi doctorii au sedat-o pentru că avea dureri mari.

-Si asta nu e un lucru bun? Adică nu faptul că avea dureri, ci că s-a trezit, o întreb din nou neînţelegând totuşi de ce nu se bucură la fel de mult ca şi mine.

-Au venit şi rezultatele analizelor, adăugă Cornelia sec.

Caut disperată un mod de a-mi regla bătăile inimii, însă îmi este imposibil.

Asta e ceva rău? Nu trebuia să aflăm rezultatele? De ce se comportă amândoi că şi când tocmai ar fi aflat că Diana e pe moarte... doar dacă... nu cumva Diana chiar e pe moarte.

-Si? întreb cu speranţa în glas, alungând din gând orice lucru negativ.

Nici unul dintre cei doi nu răspunde, aşa că strângând tare mânerul scaunului întreb din nou cu o voce mai apăsată.

-Cum sunt rezultatele?

-Este malignă! răspunde Ralf, înaintea Corneliei şi sunt convinsă că a făcut-o pentru a o scuti să recunoască faptul că fiica ei are cancer.