Seducție (Finalizată)

Capitol 10- Diana

10. Diana

În ultimele două zile atitudinea lui Ralf faţă de mine s-a schimbat şi asta nu poate decât să mă bucure. Am trecut de la ostilitatea relaţiei sef-angajata la ceva ce nici eu nu pot denumi. Iubire? Nu cred, e mult prea devreme. Poate amabilitate şi atracţie sau prietenie, nu ştiu sigur.

În sufletul meu încă planează acea senzaţie ciudată de nesiguranţă, semn că alegerea lui de a mă scoate în oraş şi a se purta cu mine mai frumos decât am sperat, îmi stârneşte anumite temeri, însă mult mai cuminţi.

Niciodată până astăzi nu l-am văzut pe Ralf cu adevărat. Poate pentru că încă de la început, m-a ţinut la distanţă. Nu pot să-l judec pentru asta, dar nici nu ma pot opri să nu mă întreb... de ce acum?

Îi conştientizez prezenta, trupul sexy şi extrem de apetisant şi asta este o adevărată tortură.

Nu înţeleg cum poate să fie atât de natural şi degajat. Se comporta cu mine de parcă sunt o femeie pe care vrea să o cucerească. Îmi face curte, asta ar fi cuvântul ce ar trebui să-l aleg.

-La ce te gândeşti? mă întreabă Ralf, aşezându-si o palma peste piciorul meu.

Am crezut că este prea concentrat pe condus ca să fie atent la mine.

Îmi întorc capul spre el şi îi acopăr mâna cu a mea.

-La Eva. Nu mi-a răspuns la telefon, îi zic şi nu ştiu de ce mint. Ar fi trebuit să-i spun ce mă macină, ce temeri am şi să caut răspunsuri la întrebările mele, însă nu o fac.

-Iti faci griji degeaba. Sunt sigur că este bine. Întâlnirea nu a decurs aşa cum ar fi trebuit... şi ce? Nu este prima de acest gen, răspunde Ralf.

-Este pentru ea, spun eu oftând.

Chiar îmi fac griji pentru Eva. Nu vreau să mă gândesc cât de rău se simte.

-O să o poţi suna după cină. Nu-ţi este foame?

Chicotesc încântată.

-Ba da. Te-aş mânca, spun fără să-mi dau seama.

Îmi duc mâna la gură şi icnesc când realizez cum a sunat replica mea.

Mă aştept ca Ralf să aibă o reacţie exagerată, dar tot ce face este să-mi ducă mâna la buzele lui şi să-mi ia degetul în gură. Din impuls ridic ochii către el şi îl zăresc cum mă soarbe la propriu din priviri.

-Vrei să anulez cina? Vor mai fi ocazii, spune printre dinţi, rămânând cât se poate de concentrat pe condus.

Ezit un moment. Prima dată s-a întâmplat prea repede. Astăzi este a doua zi... şi eu deja îmi doresc să sar în patul lui.

-Daca nu vrei, nu mă deranjează, doar am crezut că...

-Anuleaza cina, spun în timp ce îmi întind gâtul spre el şi îl sărut uşor pe obraz.

Ralf îmi zâmbeşte şi îmi face cu ochiul. Gestul lui mă răvăşeşte compet. Privirile noastre se întâlnesc pentru o secundă, scăpărând scântei de fiecare parte.

Drumul până la locuinţa lui îl parcurgem printre priviri languroase pline de subînţeles. Îl acuz pe el pentru că dintr-o dată este interesat de mine, însă dacă stau bine să mă gândesc de când l-am cunoscut tot ce am făcut a fost să încerc să-l ademenesc. Poate că asta mă face puţin superficială, dar acum mi-am dat seama că din clipa în care l-am cunoscut, m-am îndrăgostit de şeful meu, de Ralf. Bătăile inimii mi se accelerează alarmant, în momentul în care îmi recunosc sentimentele. Îmi simt obrajii în flăcări. În lumina nopţii, autoturismul este în penumbra aşa că sunt ascunsă de privirile lui iscoditoare, lucru pentru care sunt pe deplin recunoscatoare.