Iubirea săltăreață

Back in the game

Trecusera doua saptamani si eu tot aici ma aflu, in patul asta de spital afurisit. Acum mi-am dat seama ca unele lucruri au consecinte. Dar nu mi-as fii iertat niciodată faptul sa o vad pe ea aici in starea in care sunt eu acum poate chiar mai rea. Se facuse ora 12 dimineata si vad ca se deschide usa si intra doctorul.
Doctor: M-am intors cu vesti bune.
Eu: Care sunt?
Doctor:Acum esti intr-o stare excelenta si vei putea fii externat.
Eu: Multumesc.
Doctor: Dar nu uita ca datorita gleznei nu mai poti fugi ca inainte si daca te fortezi iti vei supune intreg piciorul la aceeasi soarta cu glezna ta.
Eu: Piciorul meu se v-a rupe si nu voi putea alerga?
Doctor: Cam da, dar daca nu te vei forta vei putea juca.
Eu: Deci ma pot ridica?
Doctor: Da hai sa completezi fisele si esti liber sa te intorci la scoala.
Eu: Mulțumesc.

*Intre timp la scoala*
Se terminase ora de muzica, Angel statea cu Kira sa o liniștească iar cei de la echipa se bucura ca au castigat primul meci din sezon.
Angel: Kira calmeaza-te, isi v-a reveni.
Kira: E numai vina, eu vroiam sa am grija de el si am dat gres.
Angel: El a vrut acelasi lucru.
Kira: Si acum e in spital din cauza mea.
*Beep beep*.
Angel: Am primit un mesaj.
*Mesaj de la Max*: Ne vedem maine. Nu ii spune lui Kira. Daca intreaba cauta o scuza.
Kira: De la cine e mesajul?
Angel: De la tata, a uitat sa imi zica ceva dimineața.
Kira:Ok...

*Ziua urmatoare*
Ma pregatesc de scoala, imi iau ghiozdanul si pornesc spre scoala. Trecuse jumatate de ora si am ajuns in fata scolii. Prima ora aveam sport asa ca ma duc in vestiar si ma schimb. Observ ca ceilalti stau acolo. Ma duc acolo si vad ca e si angel si e pregatit de sport. Cum au auzit pasii deja toti si-au ridicat capul si se uitat si iata-ma pe mine. Toti sunt fericiti ca am aparut. Si eu eram bucuros sa imi revad colegii dar ma uit la atleti si nu o vad pe Kira. Vad ca numa 4 facem sport. Nu era problema. Intre timp ce faceam incalzirea il intrebam pe Angel de cum este Kira si daca se mai învinovățește pentru accident. Era clar ca o facea in continuare. Dupa i-am explicat de problema mea cu glezna. Diriginta ne-a spus ca vom juca cu cei de clasa a 11-a ca sa vada cum jucam. Ne-a zis sa jucam cat mai bine si sa nu jucam fara chef. Eu si Angel am fost de acord dar problema era urmatoarea: ceilalti doi is unpic cam zăpăciți pe teren si jucau cum vroiau. Eu si Angel jucam cat de serios puteam. Trecusera primul sfert si scorul era 10-8 pentru noi. Aveam pauza si ne-am pus jos. Diriginta ne-a spus ca jucam bine iar celorlalti 2 le-a spus sa nu mai joace de capul lor. Venise cea de a 2-a repriza iar cei de a 11-a au venit cu o surpriza care credeau ca ii avantajeaza. L-au pus pe cel mai inalt jucator de al lor de 2 metri si 10. Dar restul reprizelor erau la fel. Si la final noi am castigat cu scorul de 46-38. E destul de bine chiar de am problema cu glezna. Exact dupa fluierul de final de meci apare si ea. O vad cum se duce la tribuna si se pune jos bosumflata. Ma uit la ea si mi se blureaza privirea din cauza lacrimilor de bucurie ca o revad dupa atatea saptamani. Ea sta cu capul in jos. Iau mingea si dau cu ea de teren incat toata lumea se uita. Atunci isi ridica capul si ma vede. Observ ca ochii ei se inlacrimeaza de fericire. Se ridica din tribuna si fuge spre mine. Cand ajunge aproape de mine sare in bratele mele si ma strange cat de tare poate. In restul zilei in fiecare puaza primul lucru care il face este sa imi stea in brate. La sfarsitul zilei  inainte sa plec acasa merg la ea, o iau in brate si ii soptesc ceva ce nu am mai spus nimanui cu adevarat: "Te iubesc", si o sarut.