Sentimentul

Inceputul

În viața uneori nu e nevoie sa ceri ceva pentru a primi,el ti se da pentru că ai nevoie de el,nu neapărat pentru că îl vrei,dar asta realizezi in timp.Asa se întâmplă atunci când întâlnim o persoana noua,nu realizam cat de important este locul pe care îl ocupă ea in viața noastră și nu o tratam ca atare.
Eu pot sa spun că am întâlnit astfel de oameni și regret mereu:uneori că i-am cunoscut,alteori că i-am îndepărtat,dar mereu mă gândesc că poate apariția lor în viața mea a schimbat ceva radical la mine și poate as fi fost o alta persoană dacă nu ii întâlneam:mai naiva,copilăroasă.
Și acum îmi amintesc prima oară când l-am cunoscut:prima zi la liceu,și pentru mine și pentru el ,desi eu eram mult mai agitata.Am fost prezentată lui ca o prietena,prima oară nu mi-a atras atenția (aveam prea multe emoții pentru a-mi pasa de orice băiat),dar zilele următoare am realizat cat de perfect era:ochii intre albastru deschis și verde,parul saten deschis,înalt(idealul oricărui băiat din toate punctele de vedere și idealul oricărui iubit).Acum realizez cat de patetică păream când îmi plăcea de el,bine că nu și-a dat seama,nimeni nu știa era doar o plăcere a mea de al vedea,iar pe lângă aspect mai era și politicos, șarmant,toate fetele aveau privirile pe el.Realizam asta,dar o parte din mine spera la imposibil și cred că încă mai speră.De atunci și până acum a trecut un an,m-am maturizat,mi-am făcut prieteni,m-am afirmat,iar cu timpul am inceput să-l uit,nu era unicul băiat drăguț,dar eu îl poziționăm undeva sus și îmi era greu să-l șterg pur și simplu,însă nici nu trebuia oricum nu mă băga în seamă ,iar eu nu aveam nicio explicație de dat.Stiti cum se spune "Ce s-a întâmplat în Roma,rămâne în Roma"sau ceva de genu,la mine este "Ce se întâmplă în capul meu,rămâne în capul meu".
Și astfel realizez cum am ajuns in situația de față..........