Herra

Capitolul 1-Mesajul

Respirația îi duhnea a alcool, picioarele i se clătinau și abia își ținea capul pe umeri. Ea nu putea face nimic, îi era teamă să riposteze în vreun fel. Era atât de obișnuită cu pumnii și picioarele primite de la tatăl ei. Totul era diferit de când cea care i-a dat viață s-a dus din vina aceluiași om care acum stă în fața ei și o lovește fără motiv. Devenise sclava celui care trebuia să îi fie alături și să o crească. Nu mai avea prieteni, începuse să se închidă în ea, să își scrijelească tăieturi pe încheieturi, să poarte bluze lungi chiar dacă era un anotimp călduros, să își ascundă vânătăile din ce în ce mai reliefate. De ce trebuia să îndure atâtea? A stat și s-a gândit ore în șir și în cele din urmă și-a luat inima în dinți. Și-a luat hanoracul preferat și căștile și a dat să coboare scările, însă o strânsoare puternică a oprit-o.

-Unde crezi că pleci?

Deja știa că nu mai avea scăpare. Avea lacrimi în ochi și s-a pregătit pentru alte serii de pumni, dar nu a fost așa.

-Știi că nu îmi place să vorbesc singur, răspunde-mi!

-Voiam să îi fac o vizită mătușii, începe să aibă bănuieli.

-Mă minți cumva?

-Nu, tată.

-Ai jumătate de oră la dispoziție, dacă nu te întorci la timp o pățești grav.

-Mhm, îți mulțumesc.

Și a ieșit fără vreo ezitare, se pare că tatăl său era în toane bune. Nu avea de gând să se mai întoarcă. Ajunsă la faleză, sare gardul și se așează pe bordură, gândindu-se la toată tortura din viața ei, la cum ar fi fost dacă mama sa ar fi fost lângă ea, dacă tatăl său nu ar fi fost violent și ar fi iubit-o. Își golește mintea și dă să se arunce, însă suntetul de notificare al telefonului o oprește. Primise un mesaj: "Nu face asta, copil frumos. Nu merită, îți promit că te voi scoate din iadul acela. Nu întreba nimic, doar ai încredere."
Ea nu mai avea încredere în nimeni demult, așa că a ignorat mesajul.

-Ar trebui să înveți să ai încredere în oameni.

Nu a mai apucat să se întoarcă, a simțit doar cum este prinsă în brațe și cuprinsă de somn.