Oglinda ar putea arăta reflexia unei femei puternice, o femeie de succes, asta vede orice persoană mă privește... dar nu și eu...Nu sunt așa...Nu sunt puternică, trăiesc permanent în trecut, nu mă pot bucura de prezent, în nici un caz nu pot visa la...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Inima îmi bate așa de tare de parcă stă să îmi iasă din piept... îmi aud pulsul în urechi iar ochii mei îl privesc neliniștită pe bărbatul care acum câteva ore m-a făcut cea mai fericită femeie de pe pământ...
- Shhhh.... a fost un coșmar, adaugă cu o voce calmă...joasă, caută să îmi inspire încredere, să mă liniștească.
Se ridică și se apropie de mine, îmi ia încet fața în palme, îmi șterge lacrimile și apoi își trece brațele în jurul taliei mele. Încet își apropie buzele lui calde și moi de fruntea mea, mă sărută ușor în timp ce mă trage la pieptul lui puternic, îi simt pielea caldă lipită de mine, căldura trupului său mă învăluie încet ... Treptat corpul meu încetează din a mai tremura, și îmi recapăt suflul. Din nou coșmarul ăsta blestemat...din nou el...strâng ochii și încerc să îl șterg din minte...în zadar.
- Gata, îmi ridică ușor bărbia pentru a- l privi în ochi...este serios, gânditor, parcă un pic îngrijorat. A fost un coșmar, haide înapoi în pat.
Mă trage ușor de mână în timp ce el merge cu spatele și se lasă pe marginea patului. Mă aflu în picioare în fața lui, îmi cuprinde talia cu brațele și își apropie buzele de sânii mei, îmi prinde un sfârc între ele pentru un moment,apoi se dă cu capul mai în spate pentru a mă putea vedea mai bine.
- Te-ai calmat un pic?
- Da...îmi cer scuze, nu vroiam să te trezesc, nu m-am gândit că o să am și în această noapte nenorocitul ăsta de coș... Mă opresc din vorbit când îmi dau seama că tocmai am admis că am un coșmar care se repetă.... Îmi pare rău că te-am trezit. Adaug repede.
- Nici nu se pune problema, îmi mângâie ușor părul care se revarsă în valuri peste umăr. Ochii lui mă privesc atenți neliniștit caută cu privirea chipul meu. Este preocupat și din nou are privirea încruntată. Cât de des se întâmplă să ai acest coșmar? - Des. Nu vreau să vorbesc despre asta, adaug în timp ce îi îndepărtez mâna și mă ridic să îmi caut rochia. Cred că ar fi trebuit să plec acasă, nu trebuia să rămân aici....
Sare și se apropie de mine, îmi ia rochia și o aruncă pe fotoliul de odihnă care este pus lângă geam.
- Ava, te rog. Nu are rost să discutăm despre asta. Nici nu se pune problema să pleci la ora asta. Se uită la ceasul de pe noptieră care arată ora trei.... Este abia trei dimineața, nu poți pleca acasă la ora asta.
Mă trage din nou de mână, apoi se apleacă li mă prinde cu celălalt braț de sub genunchi, mă ia în brațe și mă așează în pat.
- Oricum nu am să mai pot dormi...nu vreau să te deranjez.
- Te rog să nu faci pe deșteapta cu mine... nu te prinde Ava. Dacă nu poți să dormi...o să ne uităm la un film, sau găsim noi ceva de făcut, îmi trage cu ochiul și zâmbește ușor.
