Încălcând legile iubirii

O Privire Spre Trecut

     Dedicat lui Mihaela_07

   
      Câteodată stau și mă gândesc, oare de ce trebuie să trecem prin atâta suferință doar ca să avem un strop de fericire? De ce viața este atât de crudă cu mulți dintre noi, și ne lovește cu toată puterea ei, și nu ține cont dacă ești un om bun și meriți tot ce ți se întâmplă?

      Mereu aud multe persoane spunând ,, Nu îți pierde speranța, fi un om puternic și lupta! Dumnezeu nu te va lăsa niciodată!"
      Dar, un lucru nu înțeleg. Unde era Dumnezeul meu când viața ma lovit atât de puternic, încât abia am putut sa mă ridic? Unde era când tatăl meu a devenit un monstru? Unde era când fratele meu a dispărut fără urma când eu aveam doar 10 ani? Și mai ales, unde era când mama mea, scumpa mea mama a hotărât să își pună capăt zilelor?

      Toate acestea sunt întrebări la care nu am găsit răspunsuri nici până în ziua de azi, și poate nici nu voi găsii vreodată.

      Stau în pat,și privesc pe fereastră cum razele soarelui se fac tot mai mici peste Londra. Azi a fost una din acele zile însorite, care sunt foarte puține. Ohh.. Londra.
     Casa mea de 2 ani de zile, de când am fugit din țara mea natala, Rusia, pentru a scăpa de cruzimea propriului meu tată.

     Uneori îmi este dor de el, chiar dacă nu merită. Îmi este dor de aceea latură a lui blândă. De brațele lui mari și puternice, care ma strângeau seara la pieptul lui, asigurându-mă că mereu o sa fiu scumpă lui copilă.

    Eram o familie normală, fericită. Chiar dacă dispariția fratelui le rupsese sufletul în mii de bucățele, ei continuau sa fie puternici pentru mine, știam asta. Poliția a făcut tot ce a putut pentru a îmi găsii frățiorul, dar în zadar. Cazul a rămas neelucidat.

     La doua luni după ce am împlinit vârsta de 16 ani, mama ne-a dat o veste care a umplut casa de veselie, era gravidă. Dar cum viața are propriul plan, răul a lovit din nou familia mea.
     Mama a pierdut sarcina, tata a început sa bea în fiecare zi, făcând scandal, iar eu? Eu eram doar un simplu pion pe o tabla de șah.
     La câteva luni după pierderea sarcinii, mama nu a mai rezistat și sa spânzurat în podul casei. Nu pot uita ziua aceea niciodată.
     Îmi lipsește, este mama mea, dar  u o voi ierta niciodată pentru ce a făcut. A plecat de lângă mine când aveam nevoie mai mare de ea.

     Câteodată stau și ma gândesc la tatăl meu, oare mai trăiește? Oare este bine? Ce ironic nu? Nici nu ar trebuii sa îmi pese de el, numai eu știu prin câte am trecut de la moartea mamei mele. De la omul blând și protector sa transformat într-un adevărat diavol.
      Imaginile din trecut apar în visele mele noapte de noapte. De multe ori, mă trezesc în mijlocul nopții din cauza cosmarurilor, iar de frică să nu retrăiesc acele clipe, prefer sa stau trează până dimineața.
     ,, Ești doar o curvă!"
     ,, Nu ești bună de nimic!"
     ,,Îmi pare rău că te-am făcut, ești doar o greșeală, un copil nedorit"
     ,, Nu îți face griji scumpo,in curând o sa ajungi lângă mamicuța ta"
     
      Vorbele monstrului ce mi-a distrus copilăria îmi sună și acum în minte. Jignirile lui și semnele ce le am pe spate, nu mă lasă să uit.
      Când nu aduceam bani acasă pentru băutură lui, pivnița casei era a doua cameră pentru mine. Eu îi spuneam camera torturii. Mereu mă lega de scaun și ma bătea cu cureaua pe spate până leșinam.  Îmi era atât de frică în momentele alea, încât ma rugam la să mor doar ca să nu mai simt durerea aceea îngrozitoare. În acele momente de tortură, o uram pe mama mea, că a fost o lașă, că a renunțat așa de ușor și ma lăsat singură în Infernul ăsta.
      Oricât as vrea sa uit aceste clipe, nu am cum. Rănile sufletești și cicatricile trupești nu mă lasă.

     O lacrima cade ușor oe obrazul meu alb, urmată de o alta și încă o alta până când din ochii mei mari și căprui devin un râu de lacrimi. Trag aer în piept și încerc sa îmi șterg fața umeda Sunt puternică, îmi spun în mintea mea, ridincandu-mă din pat mergând spre dulap pentru a îmi lua pijamaua.

     Mă bucur totuși, că acum sunt mult mai bine ca anii trecuți și am reușit să scap din iadul acela.  Cu ajutorul unei doamne minunate, doamna Amber,mi-am găsit de lucru la cafeneaua dânsei din centrul Londrei. Tot cu ajutorul ei am reușit sa închiriez o garsoniera micuța, exact ce aveam nevoie, unde să pot sta. A fost alături de mine în tot acest timp, ma sprijinit, ma ajutat și ma ascultat,exact ca o mamă. Da! Ea este ca o a doua mamă pentru mine.

     Mai este și Audrey, o fată foarte zapacită și nebună, dar cu un suflet cald. Ea este confidenta mea, ea este singura care îmi știe tot trecutul întunecat, și care de multe ori rămânea la mine seara doar sa se asigure ca voi dormii linistita. O iubesc foarte mult și îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru mine.
      Lucrăm  împreună, alături de iubitul ei Chris, care este barmanul cafenelei Wood. Sunt niște persoane minunate și ma bucur ca fac parte din viața mea.

     Pot spune că am o viață liniștită acum. O căsuță mică unde lot pune capul pe perna fără griji ca cineva va întra peste mine și ma va bate, un loc de muncă și niște prieteni minunați.

           Bună! O noua carte scrisa pentru voi cu drag. Știu ca sunt posibile greșeli, dar nu fiți dure, este prima carte scrisa de capul meu.
       Vreau sa îi mulțumesc lui Mihaela_07  pentru minunata copertă și pentru ajutorul ei. Te pup scumpo, și te îmbrățișez cu drag

        Sper sa va placă, și un comentariu, fie bun sau rău mă ajută foarte mult. Va pup