Aleasa

Capitolul 22

Nu o pot face cat este in apartament... O sa ma prinda cat ai zice "peste"...

- Nu pot... l-am auzit pe Adam spunand cu voce joasa.

Nu poate... Ce anume? Inca vorbeste la telefon, iar mie imi e teama despre ce ar putea merge discutia lor...

- Uite, ne vedem in jumatate de ora la parter. S-ar putea sa fim ascultati...

La naiba!... Chiar vreau sa stiu!...

Dar... Daca el o sa plece, atunci eu o sa am cale libera sa fug.... La naiba!!!! O sa plece la parter... Cum mai ies eu de aici!?...

Trebuie sa ma gandesc la altceva...

L-am zarit pe el venind in camera in care ma aflam. A ras ironic.

- Acum te-ai cumintit? m-a intrebat ranjind.

Asta s-o crezi tu?

Doar il priveam cu ochi de copil nevinovat. Nu trebuie sa ghiceasca la ce ma gandesc... O sa incerc sa fiu cea mai buna actrita ce am fost vreodata... Cu toate ca nu le am cu teatrul, macar sa incerc. Poate am noroc si ma va crede...

- Am pregatit masa. mi-a zis scurt. Haide sa mananci.

Nu ai uitat sa pui otrava in mancare? i-am soptit in gand in timp ce m-am ridicat cu zambetul inocent inca pe fata.

Trebuie sa par o fetita buna ca sa nu imi strice cumva planurile...

- Iarasi taci? a intrebat. Trebuie sa te fac sa vorbesti?...

Am clatinat din cap, iar el mi-a aratat cu ochii locul de unde a scos arma aceea, inca ranjind.

- Te rog... m-am uitat la el ca un catelus care cere indurare.

- Asa mai merge. a ridicat capul triumfator.

Nu te bucura prea repede ca nu o sa iti mai fac mult pe plac... Doar acum, ca sa te fac sa ai incredere in mine si sa ma lasi putin in pace... Atata timp cat o sa incerc sa plec de aici...

Mi-am dus mana in par, de parca mi l-as aranja, in realitate cautand dupa agrafa de data trecuta. La naiba! Nu era in parul meu. Am incercat sa nu ma incrunt la acest gand. Daca va incuia usa nu o sa mai pot scapa... Mi-au luat-o din par... Stiu sigur ca acolo am pus-o.....

Am intrat in bucataria mare a apartamentului si am fost lovita din plin de mirosul placut al clatitelor ce stateau pe masa. Am inghitit in sec. Pofta ma doboara... Nu am mancat de cateva zile, iar acum asta... M-am indreptat spre Adam care mi-a facut semn sa ma asez pe unul din cele doua scaune care erau puse fata in fata la masa. A dat scaunul putin la o parte ca sa ma asez eu, iar el s-a dus spre celalalt.

- Tu ai gatit? am intrebat surprinsa, fara sa pot rezista curiozitatii.

A ras, dar nu mai era ranjetul acela pe care il foloseste mult prea des, ci doar un zambet sincer.

- Da. a raspuns facandu-mi cu ochiul. Nu iti place?

- Ba da. E chiar foarte bun! am spus sincer.

Aveam impresia ca atunci cand luam o bucatica mancam o mica particica de paradis.

- Ma bucur ca iti place. a zambit cu bunatate.

Cum ar putea el sa imi faca rau? Nici macar nu m-ar atinge... Stiu ca nu ar trebui sa am incredere in el, dar ochii aceia negri ai lui nu tineau nici o firimitura de rautate in ei.

- Multumesc! i-am spus dupa ce am terminat de mancat.

A zambit bland si mi-a spus ca pot sa plec inapoi in dormitor. Am facut cum mi s-a spus, iar dupa cinci minute a venit si el.

- Eu o sa plec pentru scurt timp. Tu sa fii cuminte... Ok?

Am incuviintat din cap, iar el mi-a facut cu ochiul. Dupa, a iesit din apartament si a incuiat usa dupa el.

Acum... E timpul meu... Cum sa gasesc o cale de scapare?... am gandit privind prin camera.