I Love You...Today,tomorrow,always

My kind of love.

Bianca

Ne îndreaptăm spre spital, deja simt cum inima începe să-mi bată într-un ritm alert... Nu pot! Nu pot să-l văd în starea asta, dacă, dacă aș fi ajuns mai devreme poate, poate toate astea nu s-ar fi întâmplat, iar el, el ar fi bine, ar fi zâmbitor, retras și cu fiecare zi ce trece, m-ar vrăji cu acel zâmbet, acel zâmbet care ar da pe oricine pe spate la o simplă glumă...
Fața lui nu mai era ca de obicei, era una sobră și respingătoare...asta o fi din cauza sângelui întins pe tot corpul... Pfffff! Ce n-aș da, ca măcar pentru o secundă să deschidă dinou ochii, câtuși de puțin...

***
-Hei, Bi! Ești bine? Mă întreabă Sorin, grijuliu
-De ce n-aș fi?! Spun mai mult ironic
-Bianca, plângi de o jumătate de oră!
-Poftim?! Nici n-am observat...
-Ce-ar fi să te duci să te odihnești puțin?
-Și să plec de aici?! Nici moartă! Îi răspund eu pe un ton hotărât
-Dar stai aici de ore întregi! Insistă acesta
-Tu nu înțelegi! Nu plec de aici până nu-l văd bineee!
-Bibi, Căle va fi bine, ai să vezi... Spune Alexandra încrezătoare
-Ce să văd?! Că numai din vina mea, el e aici! Și încep deja să ridic tonul
-Calmează-te! Căle e puternic, știi doar. Încearcă Alexandra să mă îmbărbăteze
-Oof! Dar nu mai suport să-l văd așa, înțelegi?!
-Bineee...te las să te calmezi mai întâi și vorbim apoi.
-Cum vrei... Spun în timp ce mă uit la ea cum se îndepărtează
-Mă pot așeza? Mă întreabă Urs
-Sigur, ia loc,iar acesta se așează timid pe scaunul de alături.
-Cum ești? Îmi spune el, aparent nepăsător.
-Ca de obicei... Îi răspund sec.
-Nu înțeleg, iar pe fața lui apare o mică încruntare.
-Ce nu înțelegi?! Mă simt ca dracu', Urs, ca dracu'! Spun în timp ce lacrimile încep să-și facă apariția, stau în spitalul ăsta de ore întregi, cum crezi că mă simt, ha, cum??!
-Hei, gata pitic, calmează-te! Și întinde brațele spre mine,iar eu îi sar în brațe imediat, fiind copleșită de șiroaie peste șiroaie de lacrimi.
-Vreau ca el să fie bine, numai asta vreau... Spun printre lacrimi.
Între timp, după mica noastră discuție apare și doctorul...
-Doctore, ce, ce areee? Îl întreb eu abia mai putând vorbi.
-Din păcate... Spune acesta cu vocea joasă.
-"Din păcate "ce? Îl întreabă Urs

***

Heeeeeei, ce faceți? Scuze pentru așteptarea asta atât de marele, scuze 🙏
Cum vi se pare acest capitol? Aștept păreriiii, bye 👋!