Încearcă să supraviețuiești

Capitolul 1

        — Sfidezi deja regulile, Harlow?

        Deși nu-l pot vedea, sunt sigură că un rânjet mișelesc și-a croit drum pe buzele lui. Îmi e atât de dor de acel rânjet, însă s-a făcut destul de clar în privința noastră. Nu pot să-mi dau din nou frâu liber acelor gânduri. Nu vreau s-o fac.

        După absolvire, întâlnirile noastre s-au rărit într-atât de mult, încât dacă îl văd o dată pe săptămână, am impresia că o forță cerească încearcă să ne aducă împreună. Dar mă amăgesc, căci toate aceste dăți au fost în contextul întâlnirilor noastre în cartierul Academiei.

        După prima întâlnire pe stradă, mi-a spus că locuința lui e în zonă, tocmai de aceea se va întâmpla să ne ciocnim ocazional. Nu am încercat să aflu unde mai exact stă, căci știu că nu-mi va împărtăși informația.

        Aceste dăți nu au fost însă atât de ocazionale pe cât îmi imaginasem inițial, dar asta se datorează faptului că programul Academiei nu-mi permite să ies prea des, iar Shade e la birou pentru o bună parte din zi. De cele mai multe ori, ne întâlnim seara, în jurul orei opt, când eu îmi fac alergarea, iar el se întoarce de la muncă cu mașina.

        — Unele reguli sunt făcute pentru a fi încălcate, îi răspund cu nonșalanță, întorcându-mă pentru a-i întâlni încă o dată privirea.

        Shade se oprește la câțiva metri, privindu-mă cu aceeași intensitate precum în noaptea în care ne-am întâlnit. Doar că de data asta, știu că nu am niciun motiv să mă tem de el. Din contră. Intensitatea privirii lui mă mă face să mă simt în siguranță. Știu că, atâta timp cât e aici, nici măcar domnul Kursk nu ar putea să mă sancționeze pentru că sunt în sală în afara programului.

        — Ce faci aici? îl întreb, deoarece este prima dată când îl văd pășind în Academie în ultimele patru luni.

        — Treburi oficiale. Pentru ce te antrenezi?

        Răspunsul vag nu mă surprinde. Sincer, aș fi fost mai uimită dacă îmi răspundea cu detalii. Totuși, nu sunt în postura de a-l chestiona – și nici nu mă interesează cu adevărat motivul.

        — Tactici defensive.

        — Ah, cursul de suflet al studenților din primul an. Ți-am spus vreodată că eram printre cei mai buni din generația mea?

         — Printre?

        — Nu sunt întruchiparea perfecțiunii, Harlow, îmi răspunde, abandonându-și sacoul pe băncuța alăturată înainte de a începe să-și suflece mânecile cămășii. Interesată de o demonstrație?

        Un zâmbet involuntar îmi apare în colțul buzelor.

        — Cu tine? mă amuz, ducându-mi palmele pe șolduri. Chiar vreți să vă prăfuiți costumul, domnule Voelkel?

        — Mi-aș face mai curând griji în privința membrelor tale decât a costumului meu.

        Se îndreaptă spre saltele. Arunc mănușile de box pe podea și îl urmez din spate.

        Nu e întocmai antrenamentul pe care mi-l planificasem pe astăzi, dar pot face o excepție. Curiozitatea mă împinge să accept, căci vreau să știu dacă îi pot face față – deși, având în vedere anii lui de experiență, speranțele-mi sunt cu siguranță în van.

        Adopt poziția de luptă de cum pășesc pe saltea, crezând că are să facă același lucru. Totuși, Shade își menține spatele drept și mâinile în buzunarele pantalonilor.