SEDUCȚIE I (FINALIZAT)

-2-

- Îmi pare rău...- vocea îmi sună ciudat, nici eu nu mi-o recunosc, abia se aude iar străinul nu pare că m-a auzit. Dar își desprinde mâna din jurul taliei mele, alunecând ușor de-a lungul mâinii mele, atingerea este electrizantă. Îmi ia mana în palma lui și pentru o fracțiune de secundă își mută pricirea asuprea încheieturii mele. Apoi mă privește din nou în ochi,  privirea este rece, distantă.

-  Stați liniștită - Vocea îmi face corpul să vibreze, este el...bărbatul de la telefon, cel cu care urma să mă întâlnesc. - Sper că nu v-ați rănit - Mă analizează rapid cu privirea, zăbovind mai mult asuprea picioarelor, apoi revine asuprea chipului meu.

- Sunt bine, mulțumesc. - Încerc să par mai stăpână pe mine, nu îmi  este caracteristic să mă pierd așa cu firea. - Doar că  mi-am scăpat telefonul. Fac cu gest cu mâna pentru a arăta în spre ciment, unde au fost împrăștiate părți din telefonul meu. Îi întind mâna dreaptă și îi spun cu ceă mai serioasă și profesională voce de care sunt capabilă la acest moment.

- Sunt Ava Hart.

-David OBrain, îmi pare bine să te cunosc. Îmi ia mâna și o strânge ușor. Cred că eu sun sursa neplăcerilor suferite ...

Mă privește iscoditor, parcă ar aștepta să spun ceva nume, însă chipul său nu lasă nici o urmă a ceea ce ar putea să gândească sau să insinueze...

- Defapt sunt doar eu. Îmi mut privirea în asfalt, încercând să o ivit pe a lui. Sunt o catastrofă când vine vorba de întâlniri... 

- Tind să vă contrazic. Rostește această propoziție mult mai apăsat, ridicând ușor sprânceana. Consider că reușiți să vă faceți o intrare memorabilă.

Simt ironia din vorbele sale..memorabil...ce este memorabil în a mă afla la picioarele lui, îngenunchiată și incapabilă să mă mișc?...

Nu sunt în stare să îi răspund , așa că afișez un zâmbet și m pun să caut repede în geantă,  lista cu toate apartamentele și casele care ar pute sunt disponibile pentru a fi închiriate sau chiar cumpărate.

- Doriți să mergem să bem o cafea în timp ce mă uit peste ceea ce ați adus pentru a-mi arăta?

- Cum doriți. Îi răspund repede fără să mai stau pe gânduri. Deșii cred că este o idee greșită. Nu cred că a trebui să stau mult în preajma lui. Nu îmi place ce efect are asuprea corpului și minții mele.

Atunci face un pas în spate și privește o secundă spre mine, apoi își ia telefonul și formează un număr rapid.

- Bună, aș vrea o masă pentru doi vă rog....Așteaptă un moment după care îmi întinde mâna pentru al urma. Evit să îl ating, așa că doar mă alătur lui în drum spre parcarea di spatele clădirii. El  continuă să țină telefonul la ureche.

- David OBrain. Ajung în cincisprezece minute. Apoi își pune mobilul în interiorul sacoului. -Te rog să mă scuzi. - Spune în timp ce se oprește pentru a mă privii în ochi. Obișnuiesc să mănânc la un anumit restaurant. O să mergem cu mașina mea.

- Am pute să mergem aici - fac cu mâna spre clădirea pe lângă care tocmai am trecut- fac o cafea delicioasă.

- Nu. Eu merg într-un singur loc. Când vin în acest oraș îmi place să mănânc doar acolo. În plus , deja suntem așteptați. Îl urmez îndeaproape , se oprește lângă un BMW negru. Habar nu am ce model este, dar după cum arată ghicesc că este ultimul model. Pare extrem de scumpă. Când mă conving că aceasta este mașina lui, sau cel puțin că el o conduce, mă îndrept spre partea stângă pentru a mă așeza în locul pasagerului. Ajunge rapid lângă mine, își  întinde pe lângă corpul meu un braț, pentru a-mi deschide ușa. - Te rog ... - face un semn cu capul  pentru a mă urca în mașină,