Medalionul dragostei

52. Rugămintea

- L-am lăsat să plece...

- Păi nu ai mers tocmai să nu-l laşi să plece?

- Ba da, Anto, dar i-am spus că vreau să rămână pentru Robert, nu pentru mine. Sunt o proastă! Mi-a fost frică să-i spun tot ceea ce simt, nu mai vreau să-i fac rău.

- Şi acum nu i-ai făcut?

- Mi-a zis că a obosit să mai lupte pentru mine, că eu mă las rugată.

- Robert, scumpule, du-te în camera ta, trebuie să vorbesc mami.

- E o discuție pentru adulți?

- Da, dragul meu, spuse Antonia.

Robert plecă în camera lui, iar Antonia şi Jessica se aşezară pe canapeaua din sufragerie.

- Jess, e normal să fii obosit, de când te cunoaşte a alergat după tine. Dragostea voastră a fost un fel de maraton. Ai greşit, dar nu îți fie frică, toți greşim. O relație e construită pe iubire, încredere şi respect. Greşeala e doar un punct sau o virgulă în tot ceea ce voi trăiți. Pentru mine, singura voastră greşeală e că vă îndepărtați unul de celălalt, când ştiți foarte bine că trebuie să fiți împreună.

- L-am rănit, spuse Jessica printre lacrimi.

- Da şi el pe tine, şi aşa va fi. Suntem oameni, greşim şi rănim oameni fără să ne dăm seama, doar atunci când suntem răniți şi noi. Toți învățăm, dar de ce nu învătați împreună?

- Poate în adâncul sufletului lui nu mă poate ierta.

- Ți-a spus el asta?

- Nu...

- Jessica, vorbeşte cu el, spune-i tot ce ai pe suflet, bune şi rele. Lasă-l să-ți intre până în adâncul sufletului, fii sinceră!

- Dacă are dreptate, îşi şterse lacrimile.

- Cu ce anume?

- Că ne-am îndepărtat că nu mai poate fi nimic...

- Ce să fie? Până la urmă între voi a fost ceva înainte ca Robert să se conceapă, iar de atunci nu a fost decât o joacă de copiii. Gândeşte-te bine la tot ceea ce ți-am spus şi acum e cazul să fii responsabilă pentru tine, nu pentru Robert, pentru tata sau mama. Tu contezi!

- Brad e tatăl lui va fi mereu lângă el.

- Şi lângă tine, dacă îl laşi. Îl cunosc pe Brad, iubeşte din tot sufletul, iar tu eşti mai mult de atât, eşti sufletul lui.

Jessica se schimbă în pijama, la dorința lui Robert, care nu voia să doarmă la prânz, numai cu mama lui, dar care trebuia şi ea să se îmbrace în pijama. Jessica se gândea că lui Robert îi era frica să nu plece şi ea.

Erau amândoi în patul Jessicăi, Robert deja adormise. Avea o pijama roz cu buline albe, iar Robert una albastră cu buline albe.

Telefonul Jessicăi vibră, cineva suna insistent, îl acoperi pe Robert luă telefonul şi ieşi pe coridor, închizând uşa după ea.

- Alo..

- Jessica, sunt Eva.

- Ah, bună, Eva. S-a întâmplat ceva?

- Brad pleacă, zise ea pe un ton grav.

- Ştiu, oftă ea.

- Da, dar pleacă într-o oră. Şi-a luat bilet pentru mai devreme. E hotărât să te uite. Nu ştiu dacă e bine să mă bag, dar am zis să te anunț.

- A pornit deja spre aeroport?

- Da, Garry l-a dus. Grăbeşte-te dacă vrei să îl prinzi.

- Bine. Mersi!

Închise telefonul şi alergă pe scări, în sufragerie era Dave şi David.

- Unde pleci? o întrebă Dave.

- Te rog să stai cu Robert, acum doarme, mă întorc repede! Iau maşina ta. Îşi lua geaca din piele şi se încălță cu nişte tenişi. Ieşi deja în curtea din față.

- Unde pleci în pijama? strigă Dave, fără ca ea să-l mai audă.

- După Brad, zâmbi Antonia, care veni din bucătărie cu un bol de de iaurt cu cireşe.

- Atunci e bine, să mergem la Robert.

Porni maşina şi încerca să ajungă cât de repede poate la aeroport. Era un drum lung, spera doar că-l va prinde pe Brad şi nu va pleca. Îşi dădu seama că fără el, nimic nu are sens.

Nu găsi loc de parcare, dar parcă aproape în stradă, intră repede în aeroport, străbătu coridorul larg până la ghişeuri, pentru a întreba unde e zborul lui Brad, dar nici măcar nu ştia unde avea să plece.

Aşa că se opri şi-l căută cu privirea, îl găsi, era la rând pentru a intra pe poarta, care ducea la pista avionului, cu care avea să călătorească. Alergă şi începu să strige.

- Brad! Brad! Stai!

Îşi făcu loc prin mulțimea de la rând, până a ajuns în dreptul lui, Garry era lângă el.

- Jessica?  Brad o privi mirat.

- Da, gâfâi ea. Te iubesc! sări în brațele lui şi îl sărută, el îi răspunse la sărut, toți cei din jur începură să aplaude.

- Aşa da, şopti Garry.

- Ce faci aici? zâmbi el, după ce de dezlipise din sărut.

- Am venit să-ți spun că da! Mă mărit cu tine şi că nu aş putea să mai stau un minut fără să nu te ştiu lângă mine. Te iubesc, Brad!

- Jess..

- Şhht, îi puse degetele pe gură. Ascultă-mă! De când te-am cunoscut simt aceeaşi fiori intenşi în stomac atunci când te văd, te ating, te sărut...Mi-ai oferit dragostea ta pe tavă, iar eu nu am ştiut cum să mă comport cu ea, pentru că sunt o fraieră,  laşă, orgolioasă şi am făcut mereu ce am vrut gândindu-mă la alții, dar de fapt nu era aşa. Niciodată nu m-am gândit la mine, la ce mă face fericită şi anume, tu!

- Jess, nu trebuie să-mi spui toate astea.

- Ba da. Ascultă-mă doar! Vom fi mereu părinții lui Robert, ştim asta, dar vreau să fii mereu soțul meu, bărbatul cu care să-mi petrec toate momentele frumoase sau urâte. Ştiu, că am greşit foarte mult față de tine şi nu te merit. Dar o să fiu egoistă, chit că nu te merit, te vreau, iar atunci când voi greşi din nou, să reparăm împreună greşelile. Nu îmi doresc un alt tată pentru Robert şi nici un alt soț, tu eşti tot ceea ce mi-am dorit, tu m-ai ajutat să mă maturizez, să văd adevărul, dreptatea şi mai ales, iubirea. Mi-ai fost mereu alături, ai alergat după mine, deşi nu meritam asta, iartă-mă! Nu am venit aici să îți spun să nu pleci, ci să te implor să nu pleci, pentru mine, pentru că eu sunt egoistă şi te vreau alături de mine şi nu vreau să pleci!

- Ai terminat? zâmbi Brad.

- Da..zise ea emoționată.

- Vino aici, o sărută şi o strânse în brațe. Toți cei din aeroport aplaudară din nou.

- Asta înseamnă că mă ierți?

- Nu, asta înseamnă că pentru noi e un nou început! Te iubesc! Garry, mă însor! Cei trei râseră.

Coada avansă, iar acum era rândul lui Brad.

- Biletul dumneavoastră, domnule, spuse doamna de la chişeu.

- Tot trebuie să pleci? întrebă Jessica supărată.

- Da. Sunt nişte afaceri, dar promit că mă voi întoarce repede!

*****

Vă mulțumesc!