Zilele trecute faceam curat prin niste lucruri vechi. Gasind anumite obiecte, "m-am intors in timp" si am realizat cat de mult inseamna sa pastram aceste amintiri. Cand te uiti la ele, realizezi cat de mult te-ai maturizat si prin cate ai trecut.
Mereu am avut o idee: intr-un final ramanem doar cu amintirile. Indiferent prin cate ai trecut, cate ai pierdut, cate momente de fericire absoluta ai avut, ramai cu niste amintiri, intiparite in inima, de care nu te poti desparti. Fie ca vrei sa iti aduci aminte, fie ca vrei sa le uiti, ele sunt acolo.
Si sunt momente in care iti aduci aminte lucruri, oameni, care iti doreai sa ramana uitati. Momente neplacute, momente in care tot ce iti doreai era sa iti scoti din minte acele imagini care iti rup inima intr-un milion de bucatele. Zile in care iti doreai ca acele momente sa se termine cat mai repede, sa le uiti. Si reusesti sa le uiti. Si apoi vine cineva si iti aduce aminte tot si intri din nou in cea mai urata stare si iti doresti sa nu mai auzi, sa nu mai vezi pe nimeni.
Amintirile, indiferent cat sunt de frumoase, dor. Si dor al naibii de rau. Cand stii ca a fost al tau si il iubeai cu toata fiinta ta, iar acum esti singura si trebuie sa infrunti totul pe cont propriu, doare. Amintirile sunt tatuaje pe care le avem in inima si nu le putem sterge vreodata, chiar daca ne dorim cu tot dinadinsul.
