Îi priveam ochii albaștrii cu neputință. Părea totul așa de senin,lipsit de durere și suferință în reflexia din ochii lui,dar dacă priveai dincolo de acestea totul era pe departe de a fi perfect.
Toate nopțile în care îmi venea să plâng gândindu-mă că în orice secundă,dacă ar fi nevoie,i-aș salva viața. Dar nu îi arătam asta,preferând să par că nu îmi pasă.
De fiecare dată,când atingeam ceva în jurul meu simțeam cum se prăbușește,de aceea mereu încercam să păstrez o oarecare distanță,căci la orice atingere totul se prăbușea în cioburi tăioase de sticlă. Preferam să îmi iau un pix și o hârtie și să scriu despre el sub pretextul că îl iubesc. Preferam să îi admir ochii albaștrii ce mereu regăseau un loc pentru o imagine cu zâmbetul meu. Fericire,un cuvânt de care nu mai auzisem.
YOU ARE READING
Ametist
Short StoryÎi priveam plin de neînțelegere ochii precum ametistul ce îmi străpungeau trupul cu nuanațe istovitoare de violet. Nu o înțelegeam,dar o iubeam la fel de mult;era tăcută,dar o iubeam la fel de mult.
