Tattoo

05; 다섯

- Vrei să urci? Poți să te holbezi la mine în camera mea. Aici mai intră clienți. spune el cu o nota de amuzament în voce.

Abia acum își dă seama că tot ce făcea era să se uite insistent la el și acum se simte stânjenită. Dacă înainte nu știa ce ar putea spune, acum se simte de parcă ar fi uitat cum este să vorbești.

Un scurt oftat îi răsună în urechi, apoi simte din nou mâna rece a lui Kiji, dar de această dată mâna lui o prinde pe a ei și o trage după el pe scările pe care acum câteva minute brunetul a coborât. Acestea duc într-un hol destul de lung, dar care are doar două uși. Kiji deschide una dintre ele și intră într-o cameră mare, spațioasă.

Este de două ori mai mare decât camera mea din cămin, iar eu am primit-o pe cea mai mare. gândește Jennie privind în jur.

Unul dintre pereții camerei este de fapt un panou plin cu desene, toate fiind semnate în colț cu inițialele KJ. Îi dă drumul lui Kiji și se apropie de panou pentru a privi mai îndeaproape. Sunt multe desene cu animale, modele de tatuaje, câteva autoportrete, peisaje și natură statică.

Kiji se vine lângă ea și îi privește chipul, încercând să își dea seama la ce se gândește în acest moment. Este surprisă, dar și fascinată. Îi aruncă o mică privire crezând că el nu o va vedea, însă se întoarce repede înapoi la privitul desenelor.

- Da. Eu le-am făcut pe toate. spune Kiji fără ca măcar să fie întrebat, însă amândoi știu că Jennie la asta se gândea în acel moment.

Șatena nu mai este surprinsă sau șocată de abilitatea lui, chiar zâmbește și continuă să privescă desenele până când unul dintre ele îi atrage atenția. Este un desen cu ea. Este surprinsă. Nu mai este niciun alt portret al vreunei fete pe perete. Îi seamănă atât de bine, de parcă ar fi fost în fața lui atunci când îl făcea.

Ridică ușor mâna și atinge cu degetele colțul desenului, apoi se uită spre Kiji. Ochii băiatului se măresc și privesc constant spre desenul pe care șatena îl indică. Nu are nici cea mai mică idee de ce se află acest desen pe panou. Trebuia să fie în blocul său de desen, acolo unde l-a lăsat. Nu putea să prindă picioare. Doar dacă nu cumva...

- Aish! Omul acela! Vrea să mă facă de râs cu orice ocazie. mârâie el printre dinți apoi scapă o înjurătură printre buze.

Jennie îl privește amuzată.

- Nu vorbi prosti. Chiar este un desen reușit. Se vede că ești un om atent la detalii. Îmi seamănă chiar foarte mult.

Kiji zâmbește.

- Chiar înainte să vii l-am terminat. A fost ceva automat. Mi-am dat seama că te-am desenat pe tine abia atunci când am terminat.

Jennie îl privește surprinsă. Oare este posibil ca cineva să facă un astfel de desen fără ca măcar să își dea seama de ceea ce desenează de fapt?

- Înseamnă că ești foarte talentat. spune ea zâmbind.

- Probabil. mormăie Kiji privind unul dintre desenele făcute anul trecut și care acum îi pare că are un mic defect.

Tăcerea dintre cei doi este enervantă atât pentru Jennie, cât și pentru Kiji, însă niciunul nu știe ce ar putea să mai spună. Privirile lor sunt ațintite spre desenele de pe panou, însă gândurile lor sunt în cu totul alte părți. Jennie se gândește care este motivul pentru care ea se află aici. Kiji a spus că motivul este faptul că s-a gândit doar la el, dar oare așa este? Ieri, după ce l-a plesnit, i-a spus că nu o să-l placă niciodată și acum se gândește dacă cumva nu l-a mințit.