Medalionul dragostei

45. De la capăt

Brad ieşi, Jordan se aşeză pe marginea patului lângă Jessica.

- Eşti bine?

- Da, mamă! Se întâmplă lucruri ciudate, oarecum!

- Adică?

- Sunt confuză...Antonia e schimbată, matură, cu iubit, tata a schimbat adminstratorul moşiei, nimeni nu m-a anunțat, parcă nici nu am făcut parte din viața lor. I-am vizitat de câteva ori în aceşti ani de facultate.

- Îți pare rău că ai venit să stai cu mine?

- Nu, mamă. Ştii că nu e aşa. Chiar nu vreau să te supăr, ci doar s-au schimbat atât de multe lucruri şi eu m-am schimbat la rândul meu. Mă simt ciudat...

- Scumpo, te simți aşa pentru că nu îți aduci aminte lucruri importante, dar ai răbdare, totul va reveni la normal.

- Ce nu îmi amintesc mamă?

- Draga mea, e mai bine să lăsăm discuția asta pe mai târziu. Ar trebui să te odihneşti.

- Bine...

Jordan o sărută pe frunte. Şi se ridică de pe pat, îndreptându-se spre uşă.

- Mamă?

- Da? o privi ea.

- Ce ştii despre băiatul ăsta? Brad sau cum îl cheamă?

- De ce? Zâmbi Jordan. Ce e şi cu destinul, dacă sunt predestinați să fie împreună, vor fi! Gândi ea.

- Doar întrebam, mi se pare ciudat că tata l-a angajat...se scuză ea.

- Brad e un băiat bun, merită o şansă, tăcu ea o clipă, de lucru, nu?

- Ba da. Ne vedem la dimineață, mamă!

- Bine, scumpo! Noapte bună!

- Noapte bună!

Jordan ieşi din încăpere. Jessica se întinse în pat, dar nu putea să doarmă, se gândea la el.

- De ce mi se pare atât de familiar? Îmi dă fiori...spuse ea cu voce tare.

Între timp la cantină, Antonia, David şi Dave erau aşezați la o masă, nu era aproape nimeni în acea încăpere, două asistente erau lângă automatul de cafea.

- David, iubitule, nici nu ştiu cum te-ai gândit să spui că Brad e şoferul nostru..râse Antonia.

- Da, nu îmi place că trebuie să o mințim pe Jessica, dar nu avem de ales.

- Aşa e David! adăugă Dave. Trebuie să fim alături fiica mea. Nu putem să-i spunem adevărul deocamdată.

- Vă duc undeva? întrebă Brad, care se apropie de ei.

- Nu, domnule şofer, mai aşteptați! râse David.

- Bună glumă, frate! Nemaipomenită!

- Oricând te poți baza pe mine!

- Şi cum o să stau în preajma Jessicăi ca şi şofer?

- Brad, trebuie să ai răbdare, spuse Dave.

- Aşa vei fi aproape de Jessica, dar sunt sigur că-şi va aminti.

- Nu ştiu, Antonia, ar fi bine să fie aşa. Dar ați uitat un amănunt important. Ce o să-i spunem lui Robert? Cum o să-l țin departe de mama lui? Nu îmi place deloc că trebuie să o mințim pe Jessica.

- Nici nouă, dar tata are dreptate, trebuie să avem răbdare.

- Robert va trebui să mai locuiască la moşia Miller, vom merge la el zilnic. Nu ştiu cum e mai bine, dacă îi vom spune de Robert trebuie să-i povestim totul, iar pentru ea poate fi un şoc, spuse Dave, avea un ton blând.

- Nu vreau să o mint pe Jessica, nu pot să-l țin pe Robert departe de mama lui, întreabă zilnic de ea. Cum o să mă împart între cele două moşii, oamenii vor vorbi, iar dacă o vom minți pe Jessica, va fi mai rău, când va afla adevărul.

- Brad, fiule, ai şi tu dreptate. Poate ar fi mai bine să discutăm asta cu un medic psiholog, poate ne va lămuri.

- Dave, ar trebui să-l sun pe Victor, el ar putea să ştie pe cineva. Mai ales, să-i spun că Jessica s-a trezit.

- Da, a fost lângă noi şi până la urmă e fostul soț al Jessicăi şi...

- Fratele tău! adăugă Antonia.

- Ştii, poate ar fi o idee bună ca Jessica să-l vadă pe Victor, ca medic, poate văzându-l îşi va aminti.

- David, aş vrea să ai dreptate! Chiar dacă e Victor, spuse Brad.

Jordan se apropie de ei.

- Faci ce faci, Brad, dar Jessica nu se poate ține departe de tine, zise Jordan.

- Poftim? Cum adică?

- Simplu..

- Şi-a amintit? întrebă Antonia.

- Nu, dar m-a întrebat despre Brad, cred că se simte ciudat în preajma lui, nu poate uita dragostea, chiar dacă acum nu îşi dă seama.

- Jordan, sper din tot sufletul să ai dreptate. Mă învinovățesc că am stat atât de mult timp departe de Jessica, în loc să fiu cu ea, am ținut-o la distanță! Iar acum...destinul s-a întors împotriva noastră..Cât de crudă e situația aceasta, nici nu vă imaginați, mai ales, când tot ceea ce am trăit împreună eu şi Jessica, s-a sters cu un burete, iar ea nu îşu aminteşte nici măcar că m-a cunoscut. E atât de dureros, continuă el cu lacrimile parcurgându-i obrajii, încât mă doare inima la propriu. Eu fără Jessica, nu am rost!

Toți se emoționară privindu-l.

**

După o săptămână, de investigații, în care Jessica nu reuşi să îşi aducă aminte de nimic. Urma să plece acasă, Brad merse înainte cu două zile către moşia Miller, trebuia să-l vadă şi pe Robert, de care îi fusese foarte dor.

Ajunsă acasă, Jessica se simți împlinită, îi fusese dor de locul natal, cel puțin acesta fusese momentul, de care îşi amintea. a fost uimită când a văzut moşia schimbată, se aştepta să fie întâmpinată de viitoarea soție a tatălui ei. Ştia că o cheamă Tania, dar nu aflase mai multe detalii. Însă se pare că acesta se despărțise de Tania între timp, cel puțin asta îşi amintea.

Antonia insistase ca Jessica să afle adevărul, era prea mult, iar Robert avea nevoie şi de mama lui, de care întreba în fiecare zi! Deşi îl iubea şi pe Brad şi ştia că e tatăl lui, pentru Robert, Jessica era nelipsită, niciodată nu stătuse atâta timp fără ea.

Dave şi Jordan sperau, în schimb că această schimbare de mediu, de revenire acasă, o va ajuta pe fiica lor să îşi amintească totul.

Robert rămase la moşia Miller împreună cu Tania, iar Brad intrase în rolul lui de şofer, conducând maşina, cu care a venit Jessica acasă.

Nu era cel mai perfect rol, dar Brad era mulțumit că putea sta aproape de Jessica şi să o ajute să-şi amibtească toate momentele dintre ei doi, fie că sunt cele frumoase sau mai puțin frumoase. Ştiau cu toții că amnezia Jessicăi era temporară, dar răbdarea era singura calitate, pe care o aveau în doze mici. Nimic nu mai era ca înainte.

Jessica intră în casă, privea sufrageria, precum ar fi fost prima dată când ar fi văzut-o. Jordan, Dave şi Brad erau în spatele ei.

- Ai schimbat decorul tată, până şi perdele sunt altele! Îmi place! spuse Jessica încântată.

- Da, am făcut câteva schimbări!

- E superbă sufrageria!

Jessica aştepta cu nerăbare să intre în camera ei, locul ei intim, dar de care îşi amintea, aşa cum o lăsase atunci, când a decis să plece la facultate în Londra.

*****