13. Unde sunt?

1.7K 130 6
                                    

   Opri la semafor, bătând agitată cu degetele în volan. Trase adânc aer în piept, atunci când culoarea semaforului se schimbă, și demară în viteză de pe loc, bucurându-se că nu era trafic mult.Ajunsă în parcarea sediului, Adelaide se privi câteva secunde în oglinda retrovizoare, clipind des. 

Cearcănale sale erau vizibile, iar părul ei arăta depolrabil, dar nu-i păsa deloc. Mintea ei era într-un singur loc, sau mai bine zis, la o singură persoană, aceea fiind Dylan.

  Nici măcar nu știa ce ar trebui să simtă. Nu știa cum ar trebui să reacționeze atunci când l-ar vedea. Ar merita o palmă, cu siguranță! Dar... în același timp, ar merita îmbrățișat, sărutat, pentru că planului lui, deși nu a inclus echipa, a fost bine pus la punct. Tot ce Dylan a zis în scrisoarea lăsată era adevărat. Ei nu gândeau logic și sperau că totul va fi bine, dar realitatea era alta. Toni nu era bine cu siguranță.

  — Să mergem! Toți te așteptam! zise Ethan deschizând portiera mașinii. Treci în dreapta! murmură în continuare, întinzându-i Adelaidei vesta antiglonț.

—  Să mergem! zise Adelaide zâmbind forțat, trântind portiera. 

  Mașinile de poliție se îndepărtau una câte una, iar timpul părea că trece mult prea repede. Dar, asta doar pentru politistii care se deplasau. Pentru Dylan și Mattew, timpul trecea chinuitor de încet. 

    Scoși destul de brutal din mașină, Dylan și Mattew au fost tărâți la subsol, unde Toni era ținut. Armele au fost îndrepate spre ei pe tot drumul, iar Mattew simțea că va rămâne fără aer, dacă cinneva mai flutură un pistol în fața lui.

— Toni! țipătul lui Dylan se auzi în toată încăperea, aceasta analizându-l cu atenție pe Toni, care arăta deplorabil. Dori să fugă spre el, dar matahala din spatele lui îl trase lângă el, dându-i astfel lui Dylan șansa să îl lovească cu capul în față, și să fugă spre Toni.  Amice, mă auzi? întrebă Dylan, trăgând cu putere de funia care îi ținea mâinile legate la spate.

—  Uite cine a prins curaj! zise nervos Jake, venind cu pași mari spre Dylan. Îi așeză mâna pe umăr, întorcându-l cu fața spre el, dându-i apoi un pumn lui Dylan, făcându-l să cadă jos.

    Gustul metalic al sângelui îl făcu pe Dylan să scuipe pe jos, și să respire sacadat.

—  Legații acum! murmură nervos Jake, privind cum unul dintre angajații săi îl leagă pe Mattew de aceași bară de metal, de care Toni era legat.

— Ți-am zis că polițiștii sunt proști, Chris... pardon, Toni! zise cu un zâmbet încrezut Jake, prinzându-i bărbia lui Toni, făcându-l pe acesta să privească pierdut prin cameră, privirea lui rămânând pe Dylan. Au vrut să te salveze doar ei doi! Îți vine să crezi? râse Jake, lovindu-l pe Toni în față. La fel de proși ca tine!

  —   Lasă-l, nenorocitule! Îl omori, la dracu! se enervă Dylan, lovindu-l cu piciorul pe Jake în tibie, făcând astfel una din matahale să îl prindă de tricou, și să îl lipească de perete.

   Dylan înghiți în sec, simțind cum rămâne ușor, ușor fără respirație. Mâna mare a celui din fața sa, îi strângea gâtul, iar plămânii lui Dylan cerșea după aer.

  —  Ajunge, Mark! zise Jake, privind cum Dylan este aruncat pe ciment, acesta lovindu-se la cap.

—  Te rog, lasă-i pe ei! zise Toni, vocea lui fiind mai mult o șoapă.

—  Nu pot, Toni! Vor plăti pentru ce ai făcut! Am să vă omor pe toți! tună Jake, mergând spre ieșire. Se opri la câțiva metri de Dylan, iar cu vărful pantofului îi mișcă capul lui Dylan privindu-l. Vedeți dacă ăsta mai trăiește! zise cu scârbă  Jake, fiind sigur că contactul lui Dylan cu cimentul rece a fost unul mult prea dur pentru capul acestuia. 

Prințul dispărut (volumul 1)Where stories live. Discover now