Apus de iubire

2. Etajul nouă

2. Etajul nouă

Harry.

Admir blocul impunator de 10 etaje in care voi fi nevoit sa traiesc in urmatoarea perioada. Daca nu ma insel, este unul dintre acele blocuri la care oamenii de rand doar viseaza.
Deschid usa si ma loveste in fata un val de caldura, corpul incepe sa mi se incalzeasca treptat dupa frigul de afara.

Apas pe cifra 9 dupa ce urc singur in lift. Palmele imi transpira exagerat si sunt foarte emotionat. Am retinut cuvant cu cuvant tot ceea ce Alec mi-a spus despre el si despre Melanie, cam putin despre cea din urma, dupa parerea mea.
Ma privesc in oglinda din spatele meu incercand sa gasesc orice in infatisarea mea care sa ma dea de gol. Nimic insa. Mi-am gresit meseria, trebuia sa fiu actor iar acum as fi fost in Los Angeles unde e cald si bine, nu in Seattle unde e frig si urat.
Sunetul ma anunta ca am ajuns la etajul dorit. Privesc ceasul de la mana, indica ora 7:06. Punctualitate!
Caut cu privirea numarul 150 pe una din cele doua usi si il gases repede pe cea din dreapta.
Ma opresc in fata usii incercand sa-mi adun toate puterile pentru ce va urma de acum incolo. Cu o ultima rasuflare apas clanta rece.
Intru intr-o incapere de marime medie si care duce, daca nu ma insala privirea, in living. Pot vedea inca de aici jumatate din canapeaua alba. Pe partea stanga, la trei metri in fata mea, se afla o usa gri pe jumatate inchisa.
Mai in fata, inca doua usi de aceasi culoare aflate la o distanta considerabila una de alta, ceea ce inseamna ca apartamentul este mai mare si mai spatios decat credeam.
In aer persista un miros dulce, de ciocolata si un fruct, portocala.
Imi las bocancii negri langa cealalta pereche de incaltaminte, o pereche de botine cu toc inalt si geaca de piele in cuierul gol.
Nicio voce nu ma intampina asa cum credeam desi usa de la intrare a fost deschisa. Ca sa lungesc momentul decisiv, ma intorc cu fata catre lemnul masiv si o inchid sus si jos. Sper ca e bine, desi nu il vad pe Alec facandu-si griji in privinta sigurantei lor intr-o asemenea zona si lant de apartamenturi.
Cu pasi mici avansez pe hol pana ajung in dreptul primei usi. O silueta feminia se remarca in fata unei mese. Faptura micuta se misca ca un titirez de colo-colo incercand sa faca ceva. Ajung de-a dreptul in fata incaperii exact cand ea se intoarce catre mine. Nu prea ma baga in seama, ba chiar pare nervoasa la vederea mea.
- Buna, incerc sa deschid eu o conversatie.
De data asta se opreste si isi pune mainile in solduri.
Analizez foarte bine femeia din fata mea. Par roscat, ochi verzi, pielea foarte deschisa la culoare si devastator de sexy. Inghit in sec si strang usor din pumni fiindca daca ar fi fost intr-adevar a mea as fi luat-o direct aici, pe masa sau pe jos. Dar imi suprim instinctele animalice. Situatia devine din ce in ce mai grea odata cu aparitia reala a acesei femei. Ma asteptam sa fie frumoasa, fratele meu are gusturi bune, dar nu chiar atat de frumoasa.
Daca nu ar sta incruntata ar fi asemenea unei zeite. Precum Afrodita, daca ma intrebi pe mine.
- Buna, scumpul meu sot. Cu ce ocazie pe acasa?
Vocea ii e si mai sublima. Melodioasa asemenea simfoniilor lui Bethoveen. Dar cuvintele ii sunt aspre.
- Imi pare rau ca vreau sa petrec timpul cu scumpa mea sotie.
Ridica o spranceana cu toate ca ochii ei nu par sa ma creada atat de usor.
Nici eu nu o fac, de altfel. Vazand-o in fata mea imi doresc tot mai tare sa ma retrag din mascarada asta, si nu pentru ca nu as putea ci doar pentru ca imi va fi greu sa ma abtin din a o atinge. As putea, desigur, dar bunul simt imi spune ca e total gresit, inca e maritata cu fratele meu iar eu nu ii pot face asta ei, nicidecum lui.
- Ce pregateai? Spun in timp ce ma apropii de ea iar privirea sa se mai imblanzeste putin.
Imi apropii buzele de obrazul sau si ii dau un sarut. Unul scurt. Asta cu siguranta imi dau voie singur sa o fac, nu e imoral deloc.

Cand ma departez de ea observ cum incearca sa nu zambeasca doar pentru ca vrea sa para suparata pe mine... ma rog, pe Alec.
- Fac cateva prajituri de ciocolata cu portocale.
Deci am avut perfecta dreptate. Mirosul meu de bucatar dă roade pana la urma. Ma intreb oare, e vreo zi speciala sau pur si simplu are ea pofta?
Ma sprijin de masă incrucisand mainile la piept iar ochii ei ma analizeaza in amanunt.
Scoate din cuptor o tava patrata.
- Aia e vreo bluza noua? Nu-mi amintesc sa o fi vazut vreodata.
- Am lasat-o acum ceva timp la spital, probabil din cauza asta ai uitat.
Nu mai zice nimic si sper ca ma crede.
Ii privesc mainile micute care taie acum blatul inchis la culoare, in forme patrate apoi le lasa pe o tava la racit. Nu intreb nimic fiindca stiu ce vrea sa faca cu ele dupa ce se racesc.