Y O U R S !

Capitolul 16

Sala de reuniune era destul de mare, cam de două ori mai mare decât cantină, iar acum era plină.

Mii de elevi se agitau pe scaunele lor aşteptând cu nerăbdare să afle de ce se organizase această adunare.

M-am aşezat împreună cu Emma, Nate şi câţiva colegi pe al şaptelea rând. Gălăgia din sală îmi provocă nelinişte, lucru care m-a făcut să bat din picior până când Emma mi-a aruncat o privire urâtă. Am ridicat din umeri încercând să par plictisită, dar adevărul era că eram speriată.

După discuţia din clasă, după scăparea mea şi a lui Owen, după toate zvonurile care mi-au ajuns la urechi în cantină, aveam motive să cred că eu eram motivul întrunirii.

Directoarea Sunner a păşit hotărâtă pe scena din lemn vechi din faţa noastră. A bătut cu degetele subţiri şi lungi în microfon, făcându-l să scârţâie dureros, provocând gemete de disconfort din partea noastră.

- Linişte!

Vocea ei era dură, ca de fiecare dată, demnă să îţi facă sângele să îngheţe. Ochii albaştri sfredeleau pe oricine avea curaj să îi privească, iar eu încercam pe cât puteam să nu intru în raza lor.

Mulţumită că liniştea s-a aşternut a continuat:

- Probabil toţi sunteţi curioşi de ce vă aflaţi aici, vocea îi devenise nonşalanţă, iar privirea îi se plimba prin sală. În ultima vreme câteva zvonuri au început să circule în acest colegiu, zvonuri de neacceptat.

Mi-am simţit sângele înghetându-mi în vene, în timp ce îmi înghiţeam nodul din gât.

- O oarecare relaţie se speculează între profesorul Owen Black şi eleva Hope Miller.

Toate capetele au fost aţintite spre mine, iar eu m-am făcut mică în scaunul meu. Mâna Emmei o strângea pe a mea în semn de consolare în timp ce şuşotelile deveneau tot mai sonore.

- Miller! A strigat Sunner, făcându-mă să tresar. Vreau să vii aici.

Cu piciorele tremurându-mi m-am ridicat şi am început să îmi fac loc printre scaune până la scări.

Palmele îmi erau transpirate, gâtul uscat, picioarele erau precum nişte aşchii gata să se rupă şi simţeam că voi vomita.

Toţi vorbeau între ei, dându-şi cu părerea şi făcându-mă să mă simt şi mai incomod.

Asta era, viaţa şi cariera mea se vor termina în doar câteva minute, la fel fiind şi în cazul lui Owen.

Nu trebuia să îmi ascult inima, inimă te bagă mereu în probleme.

Nici măcar nu l-am observat pe Owen până în momentul în care am ajuns pe scenă. Stătea în picioare, cu mâinile împreunate şi mă privea atent.

Era îmbrăcat într-un costum gri, asortat cu o cămaşă albă şi pantofi maro. Renunţase la cravată, lăsându-şi cămaşa deschisă puţin, lăsând la vedere frumosul început din piept. Am înghiţit în sec, respirând greu. Chiar şi în asemenea momente, eu tot nu puteam să mi-l scot din minte.

Ceva era greşit cu mine.

Am lăsat privirea în jos sperând că nu m-am holbat prea mult la el şi m-am aşezat în partea opusă, lângă directoarea Sunner.

Aceasta m-a prins de încheietura mâini, delicat şi m-a mutat lângă Owen.

Am închis ochii, trăgând aer în piept. Eram prea aproape de el, în ultimele ore nefiind capabilă să îmi scot imaginea cu noi doi, goi, pe catedră, iar acum într-un moment atât de delicat el tot îmi provocă furnicături între picioare.

Am scăpat un scâncet, ochii deschizându-mi-se brusc în momentul în care mâna lui a făcut contact cu spatele meu.

- O să fie bine, mi-a şoptit continuând să privească în faţă.

Am dat din cap afirmativ, încercând să mă conving de asta pe mine.

El era ca de obicei degajat, cu un aer mândru şi fermitate în privire.

Ştiţi căţeluşi aceia adorabili pe care îi primiţi cadou de la părinţi? Mereu veseli şi frumoşi. Îi scoateţi în prima lor zăpadă, iar ei aleargă şi se zbenguie pentru că descoperă ceva nemaipomenit de frumos care îi face să radieze de fericire, apoi aleargă spre drum şi din senin apare o maşină şi îi loveşte?

Ei bine, eu eram precum acei căţeluşi, Owen fiind prima mea zăpadă, iar Sunner urma să fie maşina.

- Profesorul Black mi-a explicat cum stau lucrurile şi am stabilit că trebuie să ştie toată lumea care este situaţia.

I-am aruncat o privire întrebătoare lui Owen, care mi-a răspuns înfigându-şi degetele mari în spatele meu.

Am rămas efectiv fără aer în timp ce el se îndrepta spre microfonul de lângă noi.

A aruncat câteva priviri prin sală apoi s-a aplecat dregându-şi vocea.

- Zvonurile legate de apropierea dintre mine şi Hope sunt şi vor rămâne doar zvonuri. Privirea i-a căzut spre mine câteva secunde.

Nu pot spune că nu mă loviseră puţin cuvintele lui, pentru că aş minţi, dar am continuat să îl privesc fără emoţie, sau cel puţin am încercat.

- Nu am vrut să menţionez asta până acum, tocmai pentru că ştiam că se vor auzi alte discuţi, dar mă văd nevoit să o fac. Hope nu este iubita mea, este nepoata mea.

Am mărit ochii uimită, în timp ce Owen încerca să îmi explice din priviri că îl dau de gol.

Nu ştiam cum se gândise la aşa ceva, nu mă anunţase, nu puteam să nu fiu luată prin surprindere.

****

- Nepoată?

Vocea Emmei era atât de ascuţită încât m-a făcut să icnesc.

M-am trântit în pat, copleşită de toată ziua de astăzi.

- Nu prea cred că multă lume vă înghiţii asta.

Am ridicat capul.

Avea dreptate.

- Sunner a crezut, asta contează.

Emma a ridicat din umeri, aşezându-se lângă mine.

- Te joci cu focul, Hope. Sper să merite.

Am înghiţit în sec.

Nu merită!

- Am totul sub control.

Nici pe-aproape.

Nu am mai postat deoarece nu am mai avut laptop . Acum mi-am luat unul nou , dar din pacate cu o tastatura care imi da batai de cap . Daca sunt greseli , va rog sa ma scuzati.