Notă de început

377 34 14
                                    

      Un autor, îl voi numi simplu ,,Scriitorul", iar a lui lucrare la fel de simplu... ,,Nuvelă". Această Nuvelă a Scriitorului devine cunoscută, ca orice țel, vis a oricărui autor, dar nu a fost concepută cu scopul de a fi cunoscută, totuși Nuvela nepublicată, ne parcurgând un proces de editură, redactare și mediatizare aferentă, nici măcar apariții în revistele de profil pentru a fi distribuită spre o scară largă a publicului devorator, din plăcere, de rânduri narate... devine vânată, căutată, titrată cu majuscule în ziarele naționale.

    Evident, întrebarea ar fi ,,De ce!".

   Să nu credeți ca este o Nuvelă de un extraordinar deznodământ cu metafore euforice incluse, sentimente spre o încă necitită originalitate sau un subiect mirific ales încât cercuri întregi de critici literari o întâmpină cu urale adulmecând potența rândurilor... Nu... Nu!

   Din contră!

    Nuvela este un plagiat, este disprețuită, încadrată în mizeria literară egalată cu filistinismul, ștearsă, interzisă din orice comentariu, dezbatere, însăși pronunțarea numelui aduce a tensiuni mortuare, este o erezie literară modernă. Simultan ascensiunea ei este dictată de chiar acei ce o disprețuiesc și o aruncă în viitoarele tabu-uri moderniste sub o condamnare vehementă, încât Nuvela, ale ei rânduri, roade chiar în originea disprețuirii spre răspunsul întrebării ,,De ce este așa de disprețuită?"... și anume curiozitatea, căci curiozitatea o va face cunoscută, citită, lipindu-şi ascunși fani sub anonimat, unde puțină lume ajunge, știe și se manifestă exact cum este - internetul ascuns.

     Să lecturam câteva rânduri din Nuvela Scriitorului și poate la epilogul cărții o să dați dreptate condamnării, interzicerii și vă aliniați celor ce fac tot posibilul ca rândurile să nu atingă lumina și blesteamă constant hârtia ce le poate ține, căci Nuvela Scriitorului a fost concepută doar ca să schimbe caractere, să dezlege prietenii, să transforme calmul în haos, iar în final să nască tot ce este mai rău în oameni.

    Finalul primului capitol din Nuvela Scriitorului.

" Roșu privea arogant, o aroganță dureroasă pentru cei ce o primeau de sub un chip proverbial cât îndrepta bastonul dintr-un vișiniu lemn croit cu măiestrie din cireș, și-și purta cu mândrie vârful bronzat metalic spre copia fidelă a unei acvile cu ciocul deschis, baston îndreptat spre cei patru ce-i priveau dezinhibiția.

     Deși despuiat în goliciunea lăsată de natura mamă, Roșu era nepăsător și mândru de afișarea corpului său perfect uman fără urmă de vârstă, de griji, de tulburări sau ori și care temere, avea doar bastonul în mână și un fular galben ce-i țineau lipite de gât vârful șuvițelor frumos ondulate, șuvițe ce-i cădeau peste chip fără a-i ascunde ochi... și ce ochi, de un albastru cum nici marea, nici cerul nu îi puteau copia și plângeau să o aibă, ce stârpeau și iubeau ciudă cu admirație în egală măsură. Însă el, Roșu, rămase cu bastonul îndreptat spre cei patru, neagonisit a-și acoperi trupul nud în fața lor, glăsuind cu mândria-n voce.

— Plăcere, cu fiecare treaptă de plăcere trăiești cât cu fiecare dorință neîndeplinită mori... trădează, iubește, fie drept fie strâmb, fie femeie ori bărbat, fie copil ori virgină ori nu. Plăcerea este doar netrecută de trup întotdeauna spusă de minte și pe cât de bătrân este trupul pe atât de tânără este mintea, își lungise zâmbetul înainte de a fi luat de o hoardă de femei și bărbați goi, călăuzindu-i drumul spre ușa măreață deschisă dintr-un lemn sculptat cu capete de lei regali pe mijlocul ei, ușă ce stătea ca piedica sunetelor orgiilor de după ea, a scenelor masochist - erotice în care sexul nu mai era cel frumos sau cel puternic, era unisex, contopit în flăcările plăcerilor carnale și sufletești... credeau ei... credeau... ei! Ei cei nesăbuiți, ei cei fără de care chiar Lucifer s-ar fi căit.

Iadul îngerilorWhere stories live. Discover now