Medalionul dragostei

28. Dispariția

- Trebuie să îl sun pe Victor!

- Da, trebuie! Dar haide să nu ne alarmăm, poate o să îl găsească imediat. Jessi, nu are rost să îl punem pe fugă. Îl vei suna la dimineață, dacă nu îl vor găsi până atunci!

- Ai dreptate, suspină ea. Daca i s-a întâmplat ceva rău?

- Stai liniştită, nu i s-a întâmplat nimic. Ai să vezi că va fi bine! Îl vor găsi.

- Nu aş putea să mi-o iert, Robert, unde eşti?

- Jessi, te rog, nu mai plânge. Antonia se abținea destul de greu, dar trebuia să o facă, trebuia să fie puternică pentru Jessica.

- Merg în camera lui, îşi şterse lacrimile şi porni spre scările, care dădeau la etaj.

- Vin cu tine! zise Antonia.

- Nu, îşi întoarse privirea spre ea. Vreau să fiu singură.

David şi Antonia erau singuri în sufragerie.

- E distrusă, spuse Antonia.

- Îți dai seama, iubito!

- Dar unde ar putea fi Robert? El nu pleacă fără să spună.

- Anto, nu cred că a mers de voie bună, cineva l-a luat.

- Adică, l-a răpit?

- Nu ştiu, e posibil!

- Dar cine ar face aşa ceva? întrebă Antonia, uimită.

- Nu ştiu, dar se poate întâmpla.

- Nu dau de tata, am să îl sun pe bunicul Max.

- Bine, eu o sun pe mama ta.

Jordan locuia, de un an în Chicago, într-un apartament cu două camere. Dar acum rămase la părinții lui.

După câteva ore, aproape dimineață, Brad se întoarse în casa familiei Brown. În sufragerie erau Antonia, David, Donna, Jordan, Max şi Maya.

- Unde e? întrebă Brad, era trist, înlăcrimat şi obosit. Garry şi Eva îl însoțiră pe Brad.

- În camera lui Robert, nu a ieşit de acolo, plânge, nu lasă pe nimeni să intre. Bănuiesc că nu l-ai găsit, spuse Antonia.

- Nu, l-am căutat peste tot şi acum angajații îl caută, dar nici urmă de el. Voi ați aflat ceva?

- Nu, nu a sunat nimeni! zise David.

- Brad! strigă Jordan.

- Da? se întoarse spre ea.

- Ştiu că lucrurile între tine şi Jessica nu sunt roz, dar tu eşti singurul care o poate ajuta, acum!

- Bine!

Brad deschise uşa, încet şi intră în cameră. Jessica adormise cu unul dintre ursuleții de pluş ai lui Robert. Brad se apropie de ea şi o acoperi cu o pătură, avea lacrimi în ochi. Ea se trezi.

- L-ai găsit? îl privi ea cu ochii mari, roşii de atâta plâns.

- Nu, îşi stăpâni el lacrimile, dar ți-am promis, suspină el, că îl voi găsi. Ar trebui să mergem la poliție, se aşeză lângă ea pe pat.

- Merg să îl caut, nu se poate să îmi fi pierdut copilul! Robert, lumina ochiilor mei, sufletul meu! Dacă mi l-a luat cineva? țipă ea printre lacrimi. Brad, îmi vreau copilul! începu să plângă şi mai tare.

- Ştiu, plângea şi el. Gata, draga mea. O să îl găsim, îți promit! Nimeni nu ne-a luat fiul, el o îmbrățişă, strâns şi o pupă pe creştetul capului.