Always and forever

Capitolul 1.

     -Alex a vrut sa vada daca esti bine si iti trebuie ceva,imi spuse baiatul din fata ochilor mei,pe care l-am privit lung inainte sa trag un fum din tigara .    Nu stiu daca vreodată ati încercat sa trageți aer in piept si nu ati reușit. Daca vreodată v-a fost teama sa întrebați ceva,de frica răspunsului pe care il veți primi. Nu tot timpul auzim ce ne convine,nu mereu lucrurile se întâmpla asa cum vrem noi. Trecuse o saptamana,iar prietenul meu cel mai bun inca era in coma. Nu puteam sa fac nimic,ma simțeam neputincioasa. Veneam zilnic sa il vizitez si il tineam de mana,in speranța ca voi simți caldura atingerii sale. Tânjeam dupa momentul in care va deschide ochii si va putea vorbi cu mine. Ceea ce a facut prietenul meu,a avut consecințe grave. El a fost cel care a cauzat accidentul. Doctorii nu își pot explica nici dupa o saptamana motivul pentru care acesta a pierdut controlul volanului. Nu a băut,nu a consumat alte substanțe..Dar cel mai important era ca persoanele implicate in accident au fost bine.
      Eram afara in curtea spitalului pentru a petrece câteva minute singura si pentru a fuma o tigara. Era destul de frig pentru o zi de primăvara.Tipul din fata mea ma privea lung prin lentilele ochelarilor. Privirea sa imi indica in acelasi timp mila,dar si teama .
Dupa scurt timp de la accident,am aflat ca prietenul meu a intrat cu masina in masina unuia dintre membrii formației Shot,un nou si destul de popular boyband din Romania. Dupa tot acest incident,tipul din formație a fost nevoit sa depună o plângere împotriva prietenului meu cel mai bun.
-Daca pe Alex il interesa ar fi putut veni sa întrebe el,nu sa stea prin tribunale sa depună plângeri si sa te trimită pe tine...cum ziceai ca te cheama?l-am intrebat pe tipul din fata ochilor mei,care s-a apropiat încet de mine.
-Nu am precizat,ma cheama Andrei..dar imi poti spune Urs.
A facut o pauza scurta,timp in care si-a bagat mana in buzunar si a lasat privirea in jos.Inghitea in gol,in timp ce parul ii răscolea șuvițele de par rebele.
-Alex nu are voie sa fie vazut in apropierea spitalului si a familiei prietenului tau ..Sa stii ca el nu a vrut sa depună plângere si sa îngreuneze si mai tare situația,a fost obligat de către cei de la studio,de către avocat..de către părinții săi . Nici pentru noi nu ar fi fost usor daca Alex ar fi patit ceva mult mai grav.
-Dar uite ca nu a patit,deci va puteți întoarce pe scena si la semnat autografe..sau ce faceti voi de obicei. Nu avem nevoie de scuzele si susținerea voastră,ne vom descurca,i-am spus in timp ce i-am intors spatele si am pus mana pe clanța ușii.
Am simțit ca ma privește lung si m-am intors către el.
-Problema putea fi rezolvată strict intre noi,nu trebuiau implicați avocați,am spus in timp ce am trântit usa si am mers spre camera de spital a prietenului meu.

**

     Dupa inca o saptamana,lucrurile si-au urmat sensul lor firesc. M-am intors in cele din urma la facultate,pentru a imi ocupa timpul si mintea cu altceva. Afara începuse sa ploua.Nu aveam umbrela si nici nu voiam sa risc sa ma ud din cap pana in picioare pana la metrou. M-am Așezat sub acoperișul unor clădiri si am inceput sa imi caut telefonul in geanta .
-Poftim,a spus străinul din fata mea in timp ce mi-a întins o bricheta,in cazul in care acesta este obiectul pe care il cauți.
M-a privit lung de sus pana jos . M-am uitat la el si m-am intors sa plec.Era tipul de la spital si tipul implicat in accidentul prietenului meu.El era cel care ii supunea de mai bine de o saptamana pe părinții prietenului meu la vizite prin tribunaluri si birouri de avocatura,in timp ce fiul lor stătea intr-o camera de spital având șanse extrem de mici de supraviețuire.
-Nu pleca,a spus in timp ce m-a tras de mana,vreau doar sa vorbim.Atat.Vreau doar sa am șansa sa iti explic..
-Noi nu avem ce discuta,tu nu ai voie sa vorbești cu noi,cu mine,am spus in timp ce ma trăgeam din strânsoarea sa.
-Hei..uite,hai doar sa vorbim,nici macar nu stiu cum te cheama.Andrei mi-a spus ca nu ai vrut sa vorbești prea multe cu el.
Mi-a dat drumul la mana si s-a dat un pas in spate,acoperindu-si mâinile cu mânecile puloverului.
-Imi spui si mie cum te cheama,te rog? a intrebat făcând o fata de cățeluș,destul de amuzanta însă reușeam sa imi păstrez figura serioasă.
-Ma cheama Sophie,însă nu stiu la ce te ajuta acest amănunt pentru ca nu vreau sa stam de vorba.Eu am sa plec..am încercat sa spun,însă acesta m-a intrerupt brusc.
-Nu pleca,te rog! A spus in timp ce își desfacea fermoarul gecii. Uite,peste drum e o cafenea.Te rog,hai cu mine sa bem un ceai si sa vorbim despre accident si despre tot ce s-a intamplat.Poti sa iei geaca mea,sa nu răcești din cauza ploii,a spus in timp ce s-a apropiat de mine si mi-a pus geaca peste umeri.
L-am privit lung,examinandu-l la rândul meu. In fata mea era tipul misterios,din holul spitalului,implicat in accidentul de masina al prietenului meu. Avea o privire pătrunzătoare iar ochii săi imi exprimau sinceritate. Sinceră sa fiu,as fi vrut sa aflu cu lux de amănunte ce s-a intamplat in acel moment,cum de a ajuns prietenul meu in spital.
-Ok,mergem..dar doar pentru ca vreau sa aud cu lux de amănunte ce s-a intamplat de la cineva de la fata locului.
M-am intors cu spatele si am inceput sa merg spre trecerea de pietoni.
-Nici macar nu te-ai prezentat,i-am spus peste umar .
-Eu sunt Alex,Alex...