Medalionul dragostei

26. Custodia

- Sun-o pe doamna James.

- De ce pe Jessica? Mai sunt atâția veterinari în zonă.

- Amber, te rog, am nevoie de un veterinar, iar ea e cea mai aproape.

- Bine, domnule. Garry plecă în fugă, să o sune.

- Vin şi eu, zise Amber.

- Tu? Scumpo, ție nu îți plac animalele şi grajdurile. Iar în rochia aia!

- Nu contează, sunt logodnica ta!

- Bine. Căută în dulap şi îi dădu o cămaşă. Ia-o, măcar să nu te murdăreşti!

La grajduri erau doi argați, Brad, Jessica şi Amber.

- E atât de frumos! exclamă Jessica, aşezând mânzul lângă mama lui.

- E ud, zise scârbită Amber.

- E frumos şi aşa mic, adăugă şi Brad. Rămâi la un pahar de ceva?

- E cam târziu, sigur soțul ei se poate îngrijora, nu vrem să îi facem probleme, iubitule!

- Are dreptate, ar fi mai bine să merg, nu vreau să îl las singur pe Robert.

- Cum doreşti, ar trebui să pleci şi tu, Amber, e târziu. Eu în noaptea aceasta, va trebui să am grijă de ei, arătă spre iapă şi mânz.

- Dar am crezut că...

- Iartă-mă, dar nu pot să te conduc, îl rog pe Garry.

- Nu e nevoie, am venit cu maşina.

- Sună-mă, dacă e vreo problemă! zise Jessica, aruncând mănuşile şi dezinfectă.

- Sigur, mulțumesc!

- Cu plăcere. Eu plec, nu mai e nevoie de mine aici.

- Mulțumesc încă o dată, o prinse de mână, privind-o în ochi şi îi zâmbi.

Jessica ajunse acasă, intră în camera ei şi închise uşa, se rezemă de ea. Zâmbi, apoi se trânti pe pat.

- Brad, Brad! şopti ea. Se simțea, precum o adolescentă, la prima dragoste, dar îi era interzis să simtă astfel de lucruri, era căsătorită.

Uşa de la cameră se deschise.

- Eşti bine?

- Anto, m-ai speriat! se ridică în fund.

- Ai plecat aşa în grabă şi am crezut că s-a întâmplat ceva. Scuze, nu am mai bătut la uşă.

- E în regulă. Am fost la Brad, zise ea şi îşi dădu jos geaca.

Antonia închise uşa şi se aşeză lângă ea, pe marginea patului.

- La Brad? zâmbi Antonia, părea suspicioasă. Jessi, nu înțeleg, e ceva între tine şi Brad, acum?

- Nu! exclamă ea. Doar l-am ajutat în calitate de veterinar.

- De ce cred că e mai mult?

- De ce? Ți-a spus ție ceva sau lui David?

- Nu, ar fi trebuit?

- Nu! țipă ea.

- Te cunosc şi ai aceeaşi sclipire în ochi, ca şi atunci când ați fost la început!

- Antonia! Acea sclipire i se datorează, se bâlbâi ea, lui Victor.

- Dar dacă ar fi posibil ca tu şi Brad, să vă împăcați, ați face-o?

- Chiar țin la Victor, nu l-aş putea dezamăgi.

- Ştii, poate că Victor nu e sufletul tău pereche şi nici iubirea ta, ci încă în inima ta e Brad, bărbatul pe care l-ai iubit şi e tatăl lui Robert.