Trei nume

Capitolul 2- Revolta sângelui

- Dă-mi drumul javră de om ce ești! zbieră nervos încercând să rupă legăturile de la mâini văzându-se deja sângele din cauza frecării de piele.

Privirea îi fugii pentru prima oară spre cei din jur, furia lui mocnind atât de puternic încât inima Marei tresări atunci când ochii lui priviră în ochii ei albaștri. Îi zări pentru o clipă sufletul speriat prin prisma acelor ochi verzi. Chiar dacă trăsăturile feței lui zvâcneau de curaj și ură, ochii lui erau speriați. Mara uită până și să respire pentru câteva clipe. Îl văzu lăsând să cedeze ușor acel aspect plin de mânie, însă își reveni rapid atunci când auzii pași. Toată acea legătură se rupse, Mara realizând că își lăsase brațele în jos lăsând arma spre pământ. Și le ridică la loc în sus zărind că noua țintă era băiatul din fața ei. Zări clipa de teroare de pe chipul acestuia.

- Ai doar o șansă. Însă nu cred că o să îți fie greu să nimerești, spuse Donald lângă ea.

Își așeză palma mare și grea pe masă lăsând un glonț ca să își reîncarce arma.

- Pot merge mai aproape? întrebă blonda privind țintă glonțul.

- Dacă asta ți-ar face plăcere, atunci bine. O poți numi un cadou.

Cuvintele îi erau reci și viclene, mâna acestuia mângâind spatele mic și delicat al fetei coborând până spre fesele acesteia. Era învățată să nu riposteze când venea vorba de Donald. Adevărul era că blonda era învățată să asculte de o anumită persoană. Cei cunoscători acestui subiect numeau persoanele ca Donald ,, manipulator". Programul le oferea posibilitatea de a putea vinde acei copii celor care ofereau mai mult, aceștia fiind scoși la o așa zisă licitație. O dată cu achiziția, cumpărătorii aveau să primească un cod pentru activarea personalității latente pe care voiau să o trezească.

Mara încuviință luând glonțul și îl încărcă în armă înâintând pe poligon.

- Ce e asta? Execuție cu publicul? strigă mârâind nervos încercând să se ridice în picioare, bărbatul de lângă el lovindu-l să se asigure că rămânea în genunchi.

Tânărul începu să privească disperat în jur, curajul fugind și fiind înlocuit de disperare. Pus în fața faptului că avea să fie împușcat, începea să regrete că făcuse pe ostaticul rebel. Prea multe filme pentru el, asta era sigur. Nu nega că văzuse corpurile moarte din jur și nu spunea că nu se temea. Abea acum realiza că fata blondă din fața lui fusese de vină. Acum urma el. Dar cum? Părea mai mică decât el , iar distanța între ea și ținte trebuia să depășească zece metrii. Reușise să slăbească strânsorea funiei, sau cel puțin să își bage funia adânc în carne încât să i se dea impresia asta. Era însă oricum prea târziu. Mara era deja în fața lui îndreptând arma spre el.

- Te rog... murmură încet într-o ultimă spernață. Împotrivește-te.

- Taci!

Măcar încercase. Cu asta se consola el înainte să își închidă ochii, ridicându-și bărbia într-un ultim gest de mândrie idioată. Acest gest însă o făcu pe Mara să aleagă ce plan avea să urmeze. Fusese nevoie doar de un glonț și o altă țintă ca Iadul să se dezlănțuie.

- Ridică-te! urlă mârâind Mara spre băiat.

Luase arma gardianului omorât cât timp el abea își deschise ochii confuz și încruntat privind buimac în jur. Mara însă nu. Înainte ca cei din jur să se dezmeticească reușise deja să omoare bărbații din primele rânduri care întindeau abea mâinile spre arme.

- Acum! țipă iar nervoasă.

Acesta se împiedică ușor înainte să se ridice, aproape căzând la loc în încercarea lui grăbită. Îl încetinise însă. Primii pași pe care îi făcuse ca ai unui pui de pisoi ce abea învăța să meargă. Sunetul armelor armelor îi făceau creierul să bubuie, acesta încercând să își pună mâinile la urechi. Nu putea, iar simplul fapt că încerca și nu reușea îl enerva. Voia să sfideze realitatea că încă avea mâinile legate la spate. Pe lângă el, Mara arăta ca un adevărat robot de luptă mergând cu spateleîn urma lui apărându-l. Știa că pe ea nu avea să o rănească.