Secretul Mariei

Capitolul 20

Se gândi până la urmă că această oportunitate nu o putea găsi oriunde și îi zâmbi domnului Caleb, zicându-i:

— M-aș bucura tare mult, domnule!

Îl văzu zâmbind și pe el și apoi domnul Caleb se întinse spre biroul lui mare. Luă niște foi și i le întinde bucuros Mariei.

— Deja am anticipat răspunsul tău, spune glumind și îi înmână foile. Trebuie doar să le semnezi.

Maria le luă cu mâinile tremurânde și citise puțin din fiecare parte a contractului. Văzând că totul e în regulă, luă pixul delicat din mâna întinsă a patronului și semnă în colțul foilor. Apoi i le dădu pe amândouă fericită și îl auzi din nou:

— Ăla rămâne la tine, spune acceptând doar pixul și una din hârtii.

Apoi domnul Caleb se duse spre scaunul biroului unde își băgă noul contract într-un dosar, în timp ce Maria îl îndesa pe al ei în rucsac. Îl auzi din nou pe domnul Caleb vorbind, din dreptul dulapului plin cu dosare:

— Știu că nu vei accepta dacă te voi întreba, așa că o să trec direct la subiect. În contul tău din cadrul firmei sunt niște bănuți pentru munca ta de până acum, spune acesta zâmbind. Nu te pot lăsa nerăsplătită!

Maria îl privea încruntată.

— Domnule Caleb, apreciez foarte mult, dar nu-i pot primi. A fost o nimica toată și abia acum când avem un contract, aveți dreptul—

Îl auzi râzând și se așează pe scaunul din fața ei.

— Crede-mă Maria, plătesc oameni în firma asta care nu fac nici jumătate cât ai făcut tu într-o săptămână. Mărturisi el sincer. Îmi imaginez ce se va întâmpla aici la firmă, acum când vei veni mereu și vei lucra la proiecte mult mai importante.

Maria se simți puțin rușinată de laudele patronului său și îi veni în minte expresia folosită de acesta: „niște bănuți". Se întreba oare câte zerouri aveau acei bănuți de care spunea el. Lăsă gândurile la o parte și se ridică în picioare, mulțumindu-i.

— Apreciez foarte mult tot ce ați făcut pentru mine, domnule Caleb! N-am să vă dezamăgesc! Spune și îi întinde mâna.

— Sunt sigur de asta! Spune strângându-i mâna. Bun venit la firma Ace!

— Mulțumesc!

— După ce vă întoarceți din Dubai, avem multe de sărbătorit, spune acesta și își trase mâna, moment în care Alex apăru în cameră.

— Sigur că da! Apucă să zică Maria și apoi se uitară amândoi spre ușă.

— Bună dimineața. Îi salută Alex morocănos.

— Bună dimineața, spune Maria repede și Alex parcă se însenină când o auzi.

— Te-ai gândit și tu să apari, spune tatăl său glumind.

Alex nu spuse nimic și se uita acum la Maria care nu știa ce semne să-i mai facă și să nu se mai holbeze la ea în fața tatălui său.

Domnul Caleb tuși, făcându-se din nou prezent în cameră, iar privirea lui Alex îl aținti în sfârșit.

— Dacă sunteți gata, hai să vă conduc la mașină, se oferă acesta și arată spre ușă.

Maria fu prima care iese, urmată îndeaproape de Alex, iar Caleb închide ușa. Ajunseră la mașină și se asigurară că bagajele erau la locul lor. Domnul Caleb își îmbrățișă fiul sub privirile Mariei și apoi o prinse și pe ea într-o îmbrățișare neașteptată. Uimită, îl bătu ușor pe spate, uitându-se la Alex ciudat și se desprinseră după câteva secunde.

— Totul este pregătit, nu vă faceți griji. Vreau să îmi dați de veste când și cum ajungeți și Alex, te rog, las-o pe Maria să-și facă treaba! Spune acesta serios, chiar dacă Alex râdea, iar Maria era rozalie în obraji.

Se urcară în spate în mașina mare și spațioasă și domnul Caleb le făcu cu mâna:

— Drum bun!

După ce îl salutară și ei, acesta intră înapoi în clădire. Mașina ieși din spațiul firmei, apoi se alătură traficului, cu destinația la aeroport.

— Clara ce face? Întrebă Alex curios.

— A ajuns cu bine la mătușa Annie, firmă Maria gânditoare. Deja mi-e dor de ea, mărturisi femeia.

Alex chicoti și continuă:

— Și mie mi-e dor de ea. Recunoscu el.

Maria îl privi bucuroasă și era fericită la gândul că lui Alex îi făcea plăcere să o vadă din ce în ce mai des pe fiica ei.

— Data viitoare o să o aducem și pe ea cu noi! Și promit că n-o să mai fie nimic legat de afaceri, glumi acesta.

Maria râdea privindu-l și se gândea dacă Alex chiar vorbea serios. Dacă ei vor mai veni într-o călătorie asemănătoare ca o...familie.

Ajunseră în scurt timp la aeroport și șoferul parchează aproape de intrare. După ce le scoate bagajele și le urează drum bun, iese cu mașina din parcarea aeroportului și se îndreaptă înapoi spre firmă.

Trebuiau să se pregătească, iar Maria își târa trolerul cu o emoție ciudată în piept. Și Alex își căra geanta sport în care avea și actele necesare zborului, dar și cele trebuitoare pentru ședință.

În drum spre coada pentru siguranța bagajelor, Maria analizează toată încăperea imensă în care se afla. Auzea frânturi de conversație ale oamenilor care veneau sau plecau și mișunau precum furnicile. Oameni de diverse vârste, etnii și dimensiuni, oameni care erau la fel ca ei, în călătorii de afaceri sau care, din contră, erau în vacanță și se plimbau dintr-o țară în alta. În difuzoare se auzi acum vocea unei femei, care Maria crezu prima dată că aparține unui robot și care le anunța zborul.

După ce își primiră înapoi bagajele, se îndreptară spre coloana lungă de persoane care aveau să îi însoțească în avion și Maria parcă avea un gol în stomac.

— Mergem? O îndemnă Alex cu o mână caldă pe mijlocul ei.

Aceasta dă din cap aprobator, înghițind în sec și se îndreaptă cu pași mărunți spre „tunelul" din fața ei.