Mi otra mitad

Începutul

Sunt Luna Valente şi asta e povestea mea. Trăiesc în Cancun, Mexic, alături de părinții mei adoptivi, Miguel şi Monica. Mă bucur că ei sunt părinții mei. Poate nu sunt cei naturali, dar au avut grijă de mine şi niciodată nu ne-a lipsit nimic. Lucrez câteva ore la un restaurant, livrând mâncare pe roți. Prietenul meu cel mai bun, Simon, lucrează şi el la acelaşi restaurant. Îl iubesc; mereu e acolo pentru mine să mă ajute, să mă sprijine. În timpul liber, patinez; cea mai mare pasiune a mea. Ador să simt briza în timp ce mă plimb pe străzile din Cancun alături de Simon. Faptul că pot să patinez şi la muncă e un bonus.

-Valente, iar ai ajuns tărziu, spuse Generalul.
-Da... îmi pare rău... Nu se va mai întâmpla... M-am trezit tărziu şi... şi...
-Ajunge! Pune-ți uniforma şi la treabă.
-Da doamnă!
Nu îmi pun uniforma bine că şi primesc o comandă pe care trebuie să o livrez.
-Pa Simon! Ne vedem mai târziu!
-Paa Luna!

Totul era bine până când:
-Hei hei! Ai grijă! Dă-te!
-Ce faci? Ai grijă! spuse Matteo.
-Tu nu te-ai dat la o parte! strigă Luna indignată.
-Da, sigur. Poate ai vrut să dai buzna peste mine dinadins, zambi Matteo.
-De ce aş face asta?
-Hmm... Uită-te la mine. Orice fată mă vrea.
-Trebuie să plec, muncesc.
Mă îndrept uşor departe de el.
-Stai! Nu mi-ai spus numele tău!
Îi arunc un zâmbet peste umăr şi plec.

Ajung la destinație şi încep sa despachetez mâncarea. Se pare că cea care comandase era o fată blondă, Ambar, care stătea pe un şezlong vorbind cu prietenele ei, Delfi şi Jazmin, pe video chat.
-Ah fetelor nu pot să dau de Matteo. Trebuia să fie aici acum o oră. Şi nici nu răspunde la telefon, spuse Ambar.
-Stai liniştită, probabil că s-a dus să îti ia un cadou, spuse Jazmin.
-Da, sigur ți-a luat ceva frumos, adăugă Delfi.
-Da... probabil. Am un iubit aşa frumos şi atent cu mine.
-Comanda dumneavoastră e aici, am spus. Costă 25€.
-Du-te la angajați, se vor ocupa ei, întorcandu-se spre Luna care ținea în mână cele două băuturi vărsându-le pe...
-Nu!
-CE AI FĂCUT?! E NUMAI VINA TA! urlă Ambar.
În acelaşi timp, soseşte Matteo iar Ambar o împinge pe Luna în piscină.
-Aaaaaa! AJUTOR! NU ŞTIU SĂ ÎNOT!
Matteo sare în ajutorul meu, mă prinde şi mă aduce spre mal.
-Eşti bine? întrebă speriat Matteo
-Da... Da, sunt bine.
-Cum te numeşti?
-Sunt... Sunt Luna...
-Haide iubitule!strigă Ambar şi îl ia de mână pe Matteo, disparând în vilă.
-Luna! Luna, eşti bine? țipă Miguel alergând spre ea.
-Da tată, sunt bine.
-Haide să te uscăm.

*Înapoi la muncă*
-Valente, ce ți-a luat atât să te întorci?întrebă Generalul
-Îmi cer scuze, au fost nişte întâmplări neprevăzute.
-Sper că nu ai cauzat probleme Valente.
-Nu, nu... stați liniştită.
-Foarte bine. Poți să îți vezi de treabă.
Simon auzise tot.
-Luna, ce s-a întâmplat?
-Totul era bine până când fata asta îngâmfată m-a împins în piscină. Noroc cu iubitul ei... el m-a salvat...
-Tot ce conteaza e că acum eşti bine.

*În fața vilei*
-Mă urmăreşti, fata delivery? răse Matteo
-Haha foarte amuzant, băiat fragă.
-Fragă?
-Aşa se zice aici la băieții aşa aroganți ca tine.
-Nu sunt arogant, fata delivery, sunt doar cel mai bun. Sunt Matteo, Matteo Balsano. Cred că am ceva ce îți aparține.
Scoate talismanul meu. El e tot ce mi-a rămas de la părinții mei naturali. Înseamnă foarte mult pentru mine.
Se întinde să mi-l prindă dar nu îl las.
-De ce eşti aşa, fata delivery? Încerc să fac ceva frumos.
-Nu am nevoie, băiat fragă. Păstrează-te pentru iubita ta, în timp ce Ambar se apropia. Pa.
-Pa, zâmbindu-i.

*La vilă*
-Avem ceva să iți spunem draga mea, spuse Miguel.
-Ce e tată?
-Păi... o sa ne mutăm în Buenos Aires!
-CE?!
-Doamna Sharon, naşa lui Ambar, ne-a făcut o ofertă de nerefuzat Luna, continuă Monica. Acolo, am avea salariile duble, am avea un loc sigur de muncă, şi mai presus de toate ai merge la cel mai bun liceu. Ştii cât de mult contează să ai o educație bună.
-Dar... Dar...
-Deja e plănuit totul. Ştiu că e greu, draga mea, dar e cel mai bine aşa. Plecăm mâine.
-Mă duc să îmi iau la revedere de la Simon... am spus în lacrimi.

*Cu Simon*
-Simon... Am ceva să îți spun...
-Ce e, Luna? Mă sperii...
-Simon... mă mut în Buenos Aires...
-CE?!
-Părinții mei... au primit o ofertă... au spus că e cel mai bine... Plecăm mâine... Simon nu vreau să plec...
-Luna... sunt părinții tăi... ei îți vor doar binele şi ştii asta.
-Dar asta înseamnă că nu ne vom mai vedea... că ne luăm adio...
-Luna, ăsta nu e un "adio"... e "până ne revedem". Şi îți promit că va fi curând.
Ne luăm în brațe şi rămânem aşa pentru câteva minute fără să spunem ceva. Într-un final îi spun:
-Trebuie să plec... încă nu mi-am făcut bagajul şi se face târziu...
-Ai grijă Luna!
-Pa Simon!
Plec în lacrimi. O sa îmi fie foarte greu... Nu cunosc pe nimeni... Bine, o cunosc pe Ambar şi pe Matteo... Băiatul ăla chiar e un încrezut... Cum poate să se dea la mine şi să fie cu Ambar în acelaşi timp? Ah, băiatul fragă... STOP! DE CE MĂ GĂNDESC LA EL?!

SPER CĂ V-A PLĂCUT ACEST INTRO! DACĂ DA, MI-AR PLĂCEA SA VĂD CE CREDEȚI ÎN COMENTARII!!
BYEE! ❤❤❤