Secretul Mariei

Capitolul 16

— Îmi poți aminti încă o dată de ce trebuie să vin și eu?

Alex zâmbi din nou și se ridică din scaunul lui și se îndreptă spre Maria care îl ascultase până acum stând în picioare. O apucă de obraji și o sărută pe frunte.

— Pentru că tu ne-ai scos din încurcătura asta și n-am de gând să te las să stai în umbră.

Maria îi zâmbi rușinată și știa acum că totul era deja aranjat și că nu mai are cum să dea înapoi.

Se despărțiră din îmbrățișare la fix și se auzi din ușă un ciocănit. Maria strigă curioasă și priviră amândoi spre femeia îmbrăcată elegant care își făcu apariția în cameră.

— Bună dimineața, doamna Maria! Domnule Alexander! Îi salută ea.

Maria o văzu și își aduse aminte imediat de ea pentru că făcea parte din echipa ei.

— Bună dimineața, Julie. Vino te rog, o îndemnă Maria pe femeia puțin jenată de faptul că îi întrerupse. Alex îi făcu loc și se duse spre fereastră și cele două doamne vorbeau acum despre câteva retușuri care ar trebui făcute asupra unei creații.

Peste puțin timp, telefonul sună și Maria răspunse imediat:

— Da!

— Doamna Maria, domnul Caleb vă așteaptă pe dumneavoastră și pe domnul Alexander în biroul dânsului, îi transmite Margret.

— Venim imediat. O anunță și ea și închise.

Îi mai explică o dată Juliei și îi comunică și lui Alex ce aveau de făcut și ieșiră toți trei din birou.

                                                                                         ...

— Și mie îmi pare bine să te aud, draga mea! Îi spuse Perry cumnatei sale la telefon. Jack ce mai face? O întrebă, rezemându-se de canapeaua moale. Mă bucur, mă bucur, răspunse ea sincer.

Îl vede și pe Jimmy că se apropie și zâmbește.

— Da și el e bine, nu-ți face griji. Te salută.

După ce o ascultă câteva secunde, se uită din nou întrebătoare la soțul ei care oricum nu înțelea despre ce vorbeau ele.

— Sigur, o să-l întreb și-ți mulțumesc pentru invitație, o salută aceasta. O să te sun eu să văd ce am hotărât, bine?...Bine, bine...La revedere, scumpo! Spuse și închise telefonul. Îl puse pe masă și apoi îi explică soțului:

— Annie a fost. Voia să vadă ce mai facem. Afirmă cu cotul rezemat de spătarul canapelei. Ne-a invitat pe toți acasă la ei să stăm câteva zile. Zicea că vremea e foarte frumoasă zilele astea și că ar fi potrivit pentru pescuit.

Jimmy zâmbi și spuse râzând:

— Adevărul e că nu știu cui îi place mai mult să pescuiască: surorii mele sau lui Jack! Zice și râd amândoi.

— O să o sun și pe Maria să văd dacă poate veni și ea. Spune și se întinde după telefon.

                                                                                   ...

— Nu știu ce m-aș fi făcut fără ajutorul dumneavoastră, doamna Maria! Îi mulțumi Caleb.

Maria sorbi din ceașca cu cafea și zâmbi și ea:

— Vă rog, spuneți-mi Maria. Și eu vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Afirmă și pune ceașca la loc în farfuriuța de pe masă. Dacă am terminat, vă rog să mă scuzați. Mai am încă multă treabă de făcut, se scuză aceasta.

— Sigur că da, nu vreau să te rețin, puștoaico! O luă Caleb prin surprindere și îi zâmbi. Maria închise ușa biroului, radiind de fericire.

Domnul Caleb oftă, relaxându-se în scaun cu ambele mâini la ceafă. Alex zâmbi și spune:

— Ești mai relaxat acum?

Tatăl său zămbește cu ochii închiși și revine la poziția normală în scaun.

— Dragule, eu eram relaxat de la început.

— Cum să nu...

— Știam că fata asta avea să ne scoată din bucluc. Sau, mai bine zis, să te scoată, ridică din sprânceană tatăl lui. E o fată de treabă.

— Și e foarte frumoasă.

Domnul Caleb îl privi pe fiul său mai curios acum și îi studie comportamentul, râzând. Felul cum o spuse. Recunoștea privirea aceea. O avea și el de fiecare dată când îi făcea complimente soției lui. Ca și cum acea persoană era mereu în gândul și mintea ta.

— Doar nu—

— Trebuie să plec, tată! Ne mai auzim, zise Alex râzând și plecând.

— Alexander Ace! Vino imediat înapoi! Strigă tatăl său, tot numai un zâmbet. Fiul lui se îndrăgostise! Și făcuse o alegere extraordinară.

Maria intră repede în birou când află că mama ei sunase pe fix în urmă cu ceva timp și apăsă pe ecranul telefonului personal grăbită. Imediat cum răspunse, zise, mai tare decât ar fi vrut:

— Mamă, s-a întâmplat ceva?

— Nu, scumpo! Doamne, m-ai speriat! Nu mai răspunde țipând, Maria! Sunt bătrână și am inima slabă, dragă!

Maria râse și se mai liniști puțin. Se așeză confortabilă în scaun și continuă:

— Eram în ședință și nu am putut răspunde, mamă.

— Mi-am dat seama. Ce voiam să îți spun este că a sunat mătușa Annie și ne-a invitat pe toți la ea acasă la țară. Abia așteaptă s-o vadă pe Clara și ne-am gândit că ai putea veni cu noi.

Perry o auzi pe fiica ei cum oftează și se îngrijorează puțin.

— Mamă, spune Maria pregătind-o, eu nu pot veni. Trebuie să plec marți în Dubai cu un proiect—

— Dubai?! Se miră Perry.

Maria râse și își aduse aminte de reacția asemănătoare pe care o avusese și ea.

— Da mamă, știu. Așa am reacționat și eu. Te rog, hai să vorbim acasă. Mai am de terminat niște lucrări și trebuie să fie gata până deseară.

— Bine, scumpo, nu te mai rețin. Ai grijă de tine!

— Bine, mama! Pup-o pe Clara din partea mea.

Apoi închise telefonul și reveni la schițele ei.