Music for inspiration

Beautiful soul

S-a aşezat pe canapea şi a continuat să urmărească serialul de pe ecranul de mulţi prea mulţi inchi.

 - Mulţumesc că mă pofteşti să iau un loc, nu m-am abţinut să comentez.

 - Dă foc la casă, nu mă interesează, şi-a dat ochii peste cap şi şi-a continuat vizionarea.

 - La ce te uiţi? am luat loc lângă el, furându-i din popcorn.

 - Habar n-am. Carcasa e pe aici pe undeva, s-a uitat prin jur. La naiba, iar a făcut Hannah curat, a înjurat încet.

 - Normal, doar e Crăciunul, am zâmbit fericită.

 - Uraaa, a spus sarcastic.

Am aruncat cu o bucată de popcorn în el, dar l-am ratat. Putea să îşi bată joc de orice, dar de sărbătoarea mea preferată, nu.

 - Hei, copii din Africa nu au ce mânca! iar cu fraza asta...

 - Vorbeşte tipul care lasă o tonă de mâncare nemâncată la fiecare masă.

 - Nu e vina mea că Jenny gateşte prea mult, s-a scuzat repede.

 - Mda, cum zici tu, mi-am dat ochii peste cap.

Am mai stat câteva minute fără să zicem nimic, după care m-am trezit cu o bucată de popcorn aruncată în obraz.

 - Hei, copii din Africa nu au ce mânca, i-am repetat repede replica.

 - Nu-mi pasă. Cine te-a călcat pe coadă? m-a întrebat serios.

 - Tu, mi-am întors atenţia spre ecran.

 - Ce-am mai spus sau făcut de data asta? a oftat încet, dar l-am auzit totuşi.

 - Craciunul e preferatul meu, am şoptit încet, încât mi-a cerut să repet, aşa că i-am strigat din nou răspunsul.

S-a încrurcat la mine, căutând o replică, dar nu a găsit nici una, aşa că m-a luat în braţe. Dar Crăciunul face mai mult decât o îmbrăţişare, aşa că am încercat să mă depărtez, dar nu mi-a permis. Am stat aşa: eu aşteptând ca el să zică ceva, iar el... habar n-am ce voia. Într-un final, a murmurat un scuze, dar m-am făcut că nu îl aud. L-a repetat de multe ori, l-a strigat, l-a cântat, dar eu tot l-am ignorat.

Cred că era pe punctul de a renunţa, când m-a convins să îl iert. Bine, dacă a şantaja pe cineva cu ameninţarea ca nu te opreşti din gâdilat se pune ca o adevărată iertare.

În final, nu îl puteam condamna. În timp ce pentru toată lumea Crăciunul însemna familie, dragoste şi dăruire, pentru el era doar... cadouri şi singurătate. Câteodată petreceri plictisitoare pe care le mai dădeau părinţii lui, dar în nici un caz ceva ce ar mulţumi pe cineva. Ca un fel de zi de naştere, când primea cadouri pentru a umple lipsa părinţilor.

Însă, cum spiritul Crăciunului nu moare, l-am convins după un botic şi jumătate de oră de negocieri să petreacă Ajunul cu mine şi familia mea.

Mama a fost încântată. Avea încă o persoană pe care putea să o îndoape cu mâncare pe lângă mine şi tata, care nu a fost atât de fericit. După ce s-a făcut clar, a treia oară cel puţin, că nu avea voie să urce scările şi că v-a dormi pe canapeaua din sufragerie, a acceptat să îl primească în casă. Da, săracul Luis a trebuit să aştepte afară. Dar până la urmă, ciocolata caldă a mamei merită câteva minute de îngheţ. Bine, a fost peste jumătate de oră, dar nu a depins de mine.

Oricum, a fost aproape ca un alt Crăciunul perfect cu familia.  Plus Luis, dar a fost frumos oricum. Cel mai mult mi-a plăcut să chinui pianul, cu toate că ştiam să cânt la el. Tata mai avea puţin şi îl arunca afară dacă nu încetam. Bineînţeles, a refuzat să se ducă la culcare şi să mă lase singură cu un băiat în sufragerie. Părinţi...