Crinul- Opt sute de ani de agonie -

Capitolul 5

Capitolul 5

*

- ÎNCEPUT DE CĂLĂTORIE -

15 Aprilie 2001

WITTENBERG - GERMANIA

00:10 a.m.

ÎN FAȚA CASEI LUI CHATERINE

Chaterine şi-a urcat bagajul în mașină. Din spate o doamnă în vârstă, cea pe care Chaterine o „rugase" să aibă grijă de casă, le făcea cu mâna în semn de „la revedere". Thomas curios o întreabă:

- Ești sigură că ai luat tot? Ai doar un rucsac.

- Strictul necesar.

- Cum consideri tu. Plecăm?

- Plecăm!

Drumul urma să fie unul lung, iar acum Thomas nici că se mai gândea la vacanță. Avea un interes nebun și bizar să afle mai multe și să petreacă timp cu această fată.

Aproape de granița Germaniei, Thomas și-a amintit să o întrebe pe Chaterine:

- Hei, Chaterine. Îmi spui acum despre motivul pentru care îți plac crinii?

- Neah, o să te plictisești...

- Nu cred că ceva ce ține de persoana ta m-ar putea plictisi vreodată. Pur și simpla ta existență e ceva uimitor și supranatural.

- Păi, s-a întâmplat la șaisprezece ani, cam la 2 luni de întâmplările povestite deja. Gerald se întorsese de mult din călătoria sa și imediat ce a ajuns s-a interesat de mine. M-am bucurat să-l revăd, dar încă exista acea nesiguranță și ezitare pentru că până la urmă nu ne cunoșteam aproape deloc, iar încrederea se câștiga greu pentru mine atunci. M-a convins, deci, într-o zi să cobor de pe balconul meu și să mergem să ne plimbăm. Vorbeam mult cu el când ne vedeam și așa începusem să mă îndrăgostesc de el. Era foarte șarmant și ceea ce avea să facă depășea așteptările mele.

----------*----------

6 Septembrie 1186

ORAȘUL CLUNY - FRANȚA

10:00 p.m.

ÎMPREJURIMILE ORAȘULUI

Se plimbaseră peste tot ore întregi, până seara târziu. Apoi a dus-o într-un final într-un foișor de lemn. Acesta părea nou. Lemnul lucea, iar în aer încă se simțea miros de lac. I-a luat mâna într-a sa și a întrebat-o:

- Draga mea, Chaterine. Ai vrea să dansăm?

- Aici? Acum? Fără muzică? E și cam târziu...

- Niciodată nu e prea târziu pentru iubire și pentru a petrece timpul împreună.

- Prea bine, atunci. Gerald... chicotește și face o reverență cu rochia ca într-un joc de copii ce imită balurile tinerești.

- Chaterine... luându-i din nou mâna, sărutând-o..

Dansau lent împreună. Se uita adânc în ochii ei și la fel și ea în ai lui.

*

- Acel albastru aprins nici acum nu-l pot uita. mărturisește ea. Te făcea să visezi! Chiar și noaptea ochii săi își păstrau strălucirea caldă. Timpul stătea parcă în loc, iar îndrăzneala sa mă atrăgea pe cât mai mult timp petreceam cu el.