Ultraviolence (05.08.2014 - 08.08.2014)

CAPITOLUL VI: LUCRURI ASCUNSE

Aceasta a fost propunerea lui inițială. Să mă ajute, să mă implice în munca lui. De data asta, eu vreau să vin cu o propunere și sunt cât se poate de hotărât. Vreau să mă implic atât de mult pe cât e implicată și Cristina. Vreau să fac parte din echipă. Ăsta e jobul meu. Asta e ceea ce trebuie să fac. Vreau ca R. să-mi spună totul despre afacerile lui ilegale, despre toate plasările lui, despre tot ce face în nopțile când nu e acasă. Îi spun asta lui R. și el mă privește într-un fel care mă întristează teribil.

- Nu cred că vrei asta, Max. Ceea ce face Cristina nu e la fel de periculos pe lângă ce fac eu. Ea doar vorbește cu oamenii. Tu ești prea tânăr...

- Asta ai spus și când ne-am întâlnit, îi spun eu. Tu la ce vârstă ai început, hă? Spune-mi doar ce trebuie să fac.

R. se uită la mine și văd bătălia ce are loc în mintea lui. Știe că nu mă poate convinge să renunț la idee. Niciun argument nu mă poate convinge.

- Te iubesc. Nu vreau să ți se întâmple ceva, îmi spune.

- Și tu crezi că eu vreau să stau treaz în fiecare noapte gândindu-mă că ție ți se poate întâmpla ceva? îi răspund, puțin cam tare.

- E periculos.

- Explică-mi.

Și R. îmi povestește cum a început totul, cum era un puști exact ca mine, fără să aibă prea mulți prieteni sau suport moral, cum era în liceu și își dădea banii pe droguri și a ajuns să cunoască fel de fel de oameni, de săgeți. Acum el e unul dintre cei mai căutați distribuitori, marfa pe care o primește și o vinde el e cea mai bună. Seara când a venit acasă cu ochiul vânăt nu are nicio legătură cu asta, îmi spune. A ajuns să aibă relații, conexiuni, s-a dezvoltat. E o chestie bazată pe ani și ani de muncă, de tatonare a terenului. E cel mai complicat lucru pe care l-a făcut vreodată pentru bani, asta și să se răzbune pentru oameni. Nu vrea să mă implice în afacere pentru că voi fi urmărit. Oricine face mulți bani și repede e urmărit. Fiecare pas pe care îl faci poate fi ultimul, dacă ceva nu merge bine. Nu se știe cine hotărăște asta, și el este doar un pion. Nu vrea să mă implice în acest joc murdar. Îmi spune că poate face bani pentru amândoi iar eu îi spun că nu e vorba de bani. Încă e vorba de răzbunare. Vreau să intru în joc și să joc, să fac parte din acțiune, să fac ceva. Voi înnebuni dacă mai stau mult degeaba. Vom fi low-profile, totul va fi bine. Dar R. se uită la mine îngrozit și clatină din cap. Nu, nu, spune el. Eu însă continui să turui despre cum aș putea vinde droguri, cum aș putea să lucrez și eu împreună cu Cristina, ea vorbește cu oamenii, aduce clienții iar eu mă întâlnesc cu ei. Apoi R. îmi mai spune că mai e ceva...

- Ce? îl întreb eu.

- Îndeplinesc orice servicii pentru bani. Orice fel.

Eu mă gândesc că nimic nu e mai rău decât să omori oameni, nu-i așa? Apoi el spune:

- Inclusiv sex. Cu oricine.

Atunci e ca și cum un munte s-ar prăbuși pe mine. Cred că inima îmi face o pauză de un minut întreg înainte de a bate din nou. Încerc să gândesc rațional, nu sunt gelos, problema e mult mai gravă. Simt cum... îmi pare rău pentru R. El face toate astea pentru bani, nu pentru că vrea. Face toate astea pentru a-și permite un apartament așa de mare plus eu... R. vede toate gândurile astea din mintea mea, el vede tot.

- Încă vreau să fac asta, îi spun. Vreau să fac ce faci tu. R. își aprinde atunci o țigară.

A doua zi decid să mă plimb singur prin parc. Am făcut-o de sute de ori înainte și totuși acum mă simt ciudat expunându-mă în public. Simt un fel de frică, ca și cum deja aș fi urmărit, hăituit, ca și când poliția ar fi pe urmele mele gata să mă aresteze. Cel mai ciudat e că am și uitat tot ce le-am făcut celor trei oameni de pe lista mea neagră. Nu am regrete însă mă întreb dacă ar fi trebuit să aleg alți trei în locul lor, doar erau atâția la început. Îmi alung gândurile astea și continui să mă plimb. La un moment dat mă așez pe o bancă. Peste tot unde mă uit văd adolescenți. Chestia asta mi s-a întâmplat frecvent, de multă vreme, de când eram eu însumi un adolescent. Am aproape nouăsprezece ani însă mă simt mult mai în vârstă, poate chiar de aceeași vârstă cu R. Trebuie că are în jur de treizeci, nu am aflat un răspuns direct până acum. Văd adolescenți comportându-se prostește, tipic lor, râzând și mai că îmi vine să o iau din loc și să mă întorc acasă, să nu mai ies niciodată din apartament. Oare acest coșmar se va termina vreodată? Mă gândesc că majoritatea clienților cărora le voi vinde droguri vor fi adolescenți și mă pufnește râsul. Ce tot spun eu aici? Acum sunt atotputernic, ca și R. Niște adolescenți nu mă pot doborî. Încep apoi să mă gândesc la R., cum el e un model pentru mine, poate modelul masculin de care n-am avut niciodată parte cu adevărat. Că el face lucruri periculoase și e totuși un bărbat atât de responsabil și atent. Mi se face dor de el, deși ne-am văzut de dimineață. Hotărăsc să fac un lucru stupid și o sun pe Cristina. Vorbesc cu doi oameni în ultimele câteva luni. Doi oameni sunt exact ceea ce am nevoie și nimic mai mult. O sun pe Cristina fiindcă vreau să mă întâlnesc cu ea în oraș. Îmi place să vorbesc cu ea. Știe când să vorbească și când să tacă și crede că liniștea e frumoasă. Ea e la liceu de dimineață așa că acum trebuie să fi ieșit deja. În plus, am ceva concret în minte despre care vreau să vorbim.

O văd înainte să mă vadă ea pe mine. În mod enervant, e la același liceu la care am mers și eu. Asta trebuie să o fi ajutat să discute cu fostele mele colege însă îmi pare rău că un om așa de mișto trebuie să facă parte dintr-o instituție de rahat. Îi fac cu mâna și ea vine spre mine, apoi ne întoarcem amândoi în parcul în care stătusem singur înainte. Pare mereu încântată să mă vadă, cred că nici ea nu are prea mulți prieteni. Ne așezăm pe o bancă iar ea mă întreabă dacă vreau gumă. Accept guma și dau cu greu aerul afară din plămâni.

- Cristina, i-am spus lui R. că vreau să fac și eu parte din ce faceți voi.

Ca de obicei, Cristina doar zâmbește.

- Crezi că e ok? o întreb.

- De ce nu? răspunde ea. Răsuflu ușurat. Mă bucur că ea nu e la fel de protectivă precum R.

- De când lucrezi cu R.?

- De când am intrat la liceu, de doi ani.

"De când n-am mai mers la liceu" gândesc eu, pentru că nu știu dacă știe.

- Și ai avut probleme din cauza asta? o întreb.

- Nu am fost prinși niciodată.

- Nu la asta mă refer, îi spun eu și îi povestesc de seara când R. a venit mai târziu acasă.

- Nu știam, zice ea. Nu mi s-a întâmplat nimic de genul ăsta.

Nu mai știu ce să-i spun. Cuvintele parcă nu vor să iasă. Motivul trebuie să fie toți anii ăștia în care am stat izolat de oameni. Timpul ăsta mi se pare acum de mult apus și totuși, unele sechele rămân.

- Ai fost vreodată într-un threesome? o întreb din senin. Ea se strâmbă.

- Ăăă, nu? Ew. Voi sunteți gay. Eu... ew.

Acum e rândul meu să zâmbesc. Se pare că am un talent în a descoperi lucrurile ascunse ale oamenilor, de la orientări sexuale până la minciunile de printre rânduri, răspunsurile indirecte și așa mai departe. Cristina privește în jos. Nu despre asta voiam să vorbesc cu ea dar acum cerul pare mai senin. M-am hotărât să merg acasă și să-mi fac puțină ordine în lucruri.