Ultraviolence (05.08.2014 - 08.08.2014)

CAPITOLUL III: PRIMA CRIMĂ

              
"I'm a dragon, you're a whore, don't even know what you're good for

You got nothing, I got tested, and I'm best, yes"

- Lana Del Rey, Fucked My Way Up To The Top

În prezent, totul merge strună. A trebuit să așteptăm o perioadă, să adunăm informații, să găsim momentul oportun și să stabilim o listă cu priorități. Prima pe listă era o fostă colegă pe jumătate arăboaică, pe nume Izmina. Din câte îmi aminteam, era o fată slabă ca un băț, cu fața pictată cu trafaletul și părul roșu ca sângele de musulman. Și voi ști exact ce culoare are acest sânge și dacă într-adevăr se potrivește cu părul ei. Momentan se află într-un mall și are un Ford Explorer pentru care probabil maică-sa a trebuit să-și vândă ambii rinichi. Mai știm că acest Ford a fost lăsat în parcarea subterană a mall-ului și că Izmina va ajunge acolo în 3, 2, 1...

Din fericire, raza camerelor de supraveghere nu ajunge până în dreptul ei și până să ajungă la mașină, Izmina este deja capturată în mini duba cu număr străin, mașina de serviciu a lui R. După ce urmăresc acest delicios scenariu, la semnul făcut de R. și anume trei lovituri în geamul dubei, mă îndrept spre mașină și intru înăuntru. O văd pe Izmina legată, însă perfect conștientă, la cererea mea. Sunt foarte dezamăgit când observ că nu mai are unghile cu gel pe care le avea în liceu, însă unghile naturale sunt chiar mai bune.

- Ai cleștele? îl întreb pe R.

El îmi face semn cu capul înspre podeaua dubei, în colțul opus. Îl iau și aproape că râd malefic în mintea mea. Izmina mă privește fără să poată face nimic și îmi dau seama că mă recunoaște. Ochii ei sunt mari ca doi gândaci de bucătărie. Mă aplec pe vine lângă ea, îi iau mâna stângă și o privesc la rândul meu în ochi. Apoi, ușor, îi prind cleștele de unghia de la degetul mare, mă asigur că e într-o poziție bună și trag cu toată forța. Izmina se zbate și începe să plângă privind cum sângele îi izbucnește din golul rămas în locul unghiei. Desfac cleștele, arunc unghia smulsă și îi prind degetul arătător. Izmina încearcă să-și strângă mâna în pumn însă nu reușește, probabil din cauza durerii provenită din degetul anterior. Smulg și cea de-a doua unghie, mai încet de data asta. Lacrimile Izminei mă încântă teribil. Nu vreau să încep să-i vorbesc până când nu voi fi terminat cu toată mâna însă încep deja să mă plictisesc, așa că dau drumul monologului.

- Îți amintești de mine? Max din liceu? Poponaru' clasei? Hm, cum îmi ziceai? Max Pulă-n-cur? Nu ești prea creativă, nu-i așa? Nu aș zice, după unghiile astea...

Izmina privește speriată cum ridic de pe jos cele două unghii mari și late și i le plimb pe față, zgâriind-o. Din păcate, nu o pot forța să le mănânce datorită materialului pe care R. i l-a înfipt în gură. El privește de undeva din spatele meu, supraveghind zona. Vreau sânge. Vreau să sângereze cu adevărat așa că îi trag mâna și mai mult înspre mine și îi trec propria unghie peste încheietură. Efectul nu se lasă prea mult timp așteptat iar sângele izbucnește, probabil înnebunind-o de tot pe creatură fiindcă pare drogată, căzută în cap. O prind de păr și o lovesc de podeaua dubei fiindcă pereții ar produce ecou. Sunt scos din sărite la revederea ei și simt că înnebunesc și eu. Îmi amintesc cât de mult îmi doream să moară pe atunci. Nimic nu s-a schimbat. Mă uit la R. El pare să cântărească situația. Sigur a mai făcut-o înainte, sigur a mai omorât oameni iar asta e cu mult mai grav decât să te răzbuni doar puțin de ei. Așteptarea mă omoară. Oricum ea ne-a văzut. R. mi-a spus că de obicei își injecta victimele pentru a-și pierde memoria sau cunoștința pentru o scurtă perioadă, doar așa își putea duce la îndeplinire scopul. Această favoare făcută mie nu mai poate fi trecută cu vederea așa de ușor, mai ales că Izmina are genul de familie care probabil ar oferi o recompensă pentru ea. Nu vrem probleme cu poliția. R. pare că s-a hotărât.

- O omorâm, spune el. Trece la volan și iese din parcare. Habar n-am unde mergem dar nu simt nici cea mai mică urmă de regret.

Peste ceva timp, R. oprește mașina și vine înapoi în spate.

- Am un prieten care poate scăpa rapid de ea. O s-o incinereze.

- O s-o ardă de vie? întreb eu.

- Dacă asta vrei, răspunde R. și zâmbește.

Eu dau din cap. De ce nu? Bag cele două unghii în buzunar și le păstrez ca amintire. E doar prima de pe o listă destul de lungă.

Mai pe seară, Cristina vine din nou în apartamentul lui R. de pe Costin Georgian și R. îi povestește ce s-a întâmplat cu trupul Izminei. Cristina zâmbește în timp ce ascultă și începe să-mi placă din ce în ce mai mult de ea. M-am pripit să o judec la început. R. ne spune că prietenul lui e de încredere, că a parcat duba în parcarea subterană a mall-ului cu mult timp înainte să ajungă Izmina pentru a nu crea vreo legătură între noi și ea. Faptul că rudele n-o vor mai găsi nu ne va crea nouă un dosar penal. Precum în cele mai multe cazuri, peste un an sau doi îi vor face o slujbă de pomenire tăcută, în familie, și vor renunța la căutări. Până atunci, nu contează. Tot ce contează e fericirea mea, spune R. și mă privește într-un fel în care nu m-a mai privit nimeni niciodată. Cristina mai zăbovește puțin și apoi pleacă, lăsându-mi-l mie în totalitate pe R. Nu am fi reușit fără ea. Rolul ei mi se pare unul pe care eu n-aș fi reușit niciodată să-l îndeplinesc și anume, acela de a le câștiga încrederea oamenilor. Mă bucur că R. și-a găsit un partener așa de priceput.