Volume de aer I

Tonus

Pe linţoliul alb al tăcerii zac răpuşi copiii lui Chirico,

îndureraţi şi orbi,

n-au îngropat doar zborul

dar şi vocala înaltă a aşteptărilor noastre,

eu însumi dizolvându-mă în aburi de frică,

abia de mai pot privi către icoana amăgiţilor lumii;

pe fâşia dintre lumi cineva s-a oprit şi-acum plânge

ritmic, îl aud, cum loveşte

cu fruntea în zidul de sticlă

..................................................

când mi-am revenit, ziua arăta ca o mireasă

gata să se-arunce de la fereastră

hămesiţi câinii fluturau deja de buza ei dulce,

asta m-a grăbit să-mi ridic trupul

trei sferturi căzut peste marginea lumii

şi îmbrăcat pe jumătate în milă, disperare şi ciudă

11

numai aşa am putut să-mi recapăt tonusul existenţial

doar El, mi-am spus, ne mai poate învăţa lecţia supravieţuirii.

apoi cu o mână dibace mi-am smuls umbra din firida pieptului

şi o noapte-ntreagă am bătut-o cu parul:

- Doamne, tu nu eşti o absenţă!

eu ştiu

tensiunea neîmplinirilor noastre dă contur chipului Tău.