Penumbra

Intrebari fara raspuns

                                   Intrebari fara raspuns

Julianne simti brusc o lovitura puternica in spate. In momentul urmator se trezi cazuta, cu fata lipita de asfaltul rece si umed, simtind o durere puternica in tot corpul. Tremura din toate incheieturile. In jur era liniste. Deschise incet ochii - putu sa vada ca nu era nicidecum in mijlocul strazii, inconjurata de o balta de sange, si cand ridica putin capul, vazu ca era pe trotuarul din fata sectiei de politie. Si totusi, ce se intamplase? 

-          Te simti bine? O intreba o voce masculina.

Julianne se sprijini in coate incercand sa se ridice de jos, insa nu putu din cauza durerii. Fata isi ridica privirea si se uita la barbatul ce statea ghemuit langa ea, asteptand un raspuns.

-          Vreau sa ma ridic. Puteti sa ma ajutati, va rog?

Barbatul o lua de subsuoara si o ridica usor, astfel incat sa nu o doara. La inceput, Julianne fu putin ametita, si avu nevoie de sprijin, insa incet-incet, isi reveni, ai membrele nu o mai dureau atat de tare.  Si totusi, sirena unei ambulante se auzea din ce in ce mai aproape. Fata se intoarse si vazu pe soferul masinii care urma sa o loveasca, cu cateva minute in urma, vorbind cu un politist. Soferul gesticula in timp ce vorbea cu politistul si arata spre un puhoi de oameni. Julianne se uita intr-acolo. Intre timp, ambulanta sosi, iar medicii grabira spre locul unde se afla multimea. Vru sa se indrepte intr-acolo, insa se dezechilibra, si fu cat pe ce sa cada. Avusese noroc ca, barbatul inca o mai sustinea.

-          Nu poti sa mergi. Care picior te doare? Barbatul se apleca si incepu sa-i stranga cu grija pulpa piciorului, apoi genunchiul si cand ajunse la glezna fata gemu. Ei, se pare ca avem o problema! Avem nevoie de putin ajutor aici, va rog! Striga barbatul la politistul ce vorbea cu soferul. Agentul spuse ceva in statie, apoi se apropie de locul unde se afla Julianne.

-          Aveti nevoie de medic, domnisoara?

-          Cred ca are glezna luxata. Nu cred ca este rupta, raspunse barbatul.

-          Si dumneavoastra sunteti...? intreba politistul.

-          Doctor Patrick Clark. Lucrez la spitalul St. Thomas si cred ca acea ambulanta vine de acolo. De aceea sa dori sa ma ajutati s-o duc pe domnisoara pana acolo. Politistul se conforma. Cu grija, va rog.

Julianne se agata cu mainile de gaturile celor doi barbati. Acestia o ridicara si o dusera la ambulanta. Fata privi cu stupefiere la baiatul care tocmai fusese pus pe targa. Acesta era constient, insa avea piciorul stang grav ranit – blugii ii erau rupti si se putea cu usurinta rana ce sangera puternic- si avea cateva zgarieturi la nivelul fruntii. Julianne fu asezata pe o targa, si urcata in ambulanta. Alaturi de ea, fu adus si baiatul ranit. Fata auzea vocea doctorului, insa nu-l putea zari.

-          Unde este domnul Clark? Il intreba pe medicul ce-l ingrijea pe baiat.

 In ambulanta isi facu aparitia si doctorul, care se aseza langa Julianne. Usile ambulantei fusera inchise, si masina porni din loc.

-          Imi puteti spune ce s-a intamplat, pentru ca e habar nu am. Ceru fata, fara a i se adresa cuiva. Si cum baiatul nu prea putea sa raspunda, doctorul, care vazuse intreaga cena, incepu:

-          Traversai strada si nu erai atenta. Iar acest tanar – il arata spre baiatul ranit, printr-o inclinare a capul- , te-a salvat.

-          Tu... m-ai salvat? Julianne privi chipul schimonosit de durere al baiatului. Acesta o privi si afisa un zambet fortat, in ciuda durerii.

-          Mda... si sincer Julianne cam incep sa-mi regret decizia anterioara. Tanara nu lua in seama remarca baiatului si se ridica pe coate pentru a-l vedea mai bine.

-          Ma cunosti? Intreba uimita si totodata fericita ca intalnise o cunostinta.

-          Mi-as fi dorit sa n-o fac. Dar asta e! Ofta. Mai avem mult pana ajungem?  I se adresa medicului care se ocupa de el. Acesta din urma nu apuca sa raspunda, caci Julianne , curioasa peste masura, intreba:

-          De unde ma cunosti? Te rog, spune-mi!

-          Julianne, trebuie sa-l lasi sa se odihneasca, interveni doctorul Clark. Veti putea vorbi mai tarziu.

-          Dar... bine! Bombani Julianne si se aseza in pozitie orizontala.

O ora mai tarziu, cei doi fusesera dusi in cate o rezerva si tratati de catre Clark.  Julianne avea, intradevar glezna luxata si-i fusese bandajata, iar baiatului i se dezinfectase rana de la picior si fusese cusuta. Scapase ca prin minune de operatie.

Julianne statea suparata in patul de spital cu privirea atintita pe tavanul alb al incaperii. Era nerabdatoare sa-l vada pe cel care o salvase, insa nu fusese lasata sa-l vada.

Un lucru era cert : o cunostea. Iar acest lucru era bun pentru Julianne. Dupa accident nu vorbise cu nimeni, nu mai avea prieteni – asta daca avea inainte, lucru despre care nu se interesase in mod special. Dar pe fata o framanta o alta intrebare. Mai era ea aici daca nu o salva acel baiat? Aceste intrebari nu-i dadeau pace. De abia astepta sa fie lasata sa- l viziteze si sa-i multumeasca.

Oare daca nu ma cunostea, ma mai salva?  Ramase ganditoare in privinta acestui aspect. Voia si nu voia sa afle raspunsul. Era curioasa, dar era si laşă. Am fost la un pas de moarte!  Nu era prima data si nici nu avea sa fie ultima.

                                                                                      *

         Privea absent pe fereastra, gandindu-se la oportunitatea pe care o pierduse seara trecuta. Atat de aproape!  Desi isi ratase sansa, nu era vreme de regrete.

O supraveghease indeaproape din ziua in care Julianne avusese accidentul- fusese la spitalul unde a fost fata internata, o asistenta ii daduse toate informatiile de care avusese nevoie – in schimbul unei sume de bani, bineinteles. Afland de pierderea memoriei a fetei, se bucura si... nu se bucura. Intradevar, ii era mult mai usor s-o elimine, si avea garantia ca nu ar fi stiut ce sa toarne,  insa ea nu ar stii motivul pentru care fusese ucisa, n-ar mai simti frica dinaintea „executiei”, pericolul, sentimentul pe care-l ai cand  stii ca te pandeste moartea.

            Cand auzise claxonul puternic al masinii tresari, si era cat pe ce sa scape briceagul cu lama de argint pe care-l cumparase cu o suta de lire, special pentru treburi esentiale. Fu nevoit sa-si continue drumul, pentru a nu fi descoperit. Desi, era aproape sigur ca fata isi daduse seama.

            Acum , nu mai trebuia decat sa o ucida, inainte ca Julianne sa se destainuie parintilor sai sau a altcuiva. Nimeni nu trebuie sa afle ce s-a intamplat in seara de 25 decembrie- iar Julianne nu trebuia sa-si aminteasca, sub nicio forma.