Unknown feelings

Prima data cand vazusem soarele fusese cand aveam 10 ani. 

Nu eram un copil foarte sociabil, ba din contra, preferam sa stau singur, izolat de toti din jurul meu. Cred ca si de aceea multi se luau de mine, chiar si fara motiv. 

Eram in clasa a patra cand totul a inceput sa se schimbe. 

Ca de obicei, in timpul pauzei, trei din baietii clasei incepusera sa ma tachineze, imi trageau de haine si radeau dar eu nu intelesem niciodata ce era asa de amuzant. 

-Ehi, dar ce faceti acolo? De ce nu il lasati in pace?- intrebase furiosa o voce necunoscuta si cum asta ii distrase pe baieti, am putut sa ma ridic si sa ma indepartez de ei. 

-Ce te bagi?- intrebase unul din batausi si numai dupa ce imi aranjasem hainele am ridicat privirea ca sa vad cine avusese curajul sa se imi ia apararea si ceea ce vazusem mi s-a imprimat in minte tot restul vietii: un baiat mai inalt decat restul din clasa, cu parul blond, care parca emana lumina din cauza razelor soarelui, si ochi verzi care in acel moment pareau a sclipi de furie, mi se pusese in fata, drept scut, fara sa ia macar pentru o secunda privirea de la ceilalti baieti. 

-Stai, dar tu nu esti noul nostru coleg? Ala care a ramas repetent.- zise unul din ei dar el nu spusese nici un cuvant. 

-Sa nu va mai atingeti de el.- si apoi ma luase de mana tragandu-ma departe de ei.

-Ehi, domnule Akero, inca dormi?- il intrebase persoana de langa el si instantaneu zambise imbrancindu-l asa cum facea mereu cand faceau glume unul pe seama celuilalt. 

Isi dusese mainile prin parul blond, care acum era vopsit castaniu la capete, si ii zambise inapoi, privindu-l cu aceesi ochi verzi si limpezi de acum noua ani de care Akero se indragostise la prima privire. 

-Iar tu, ca de obicei, ai energie inca de dimineata.- raspunse celalat aruncandu-si privirea spre geamul autobuzului incercand sa evite din nou ochii aceia care ii faceau inima sa bata mai tare decat ar trebui. 

Trecusera noua ani de la prima lor intalnire. 

Noua ani in care cei doi au ramas mereu inpreuna: scoala generala, liceu si prima si acum, in primul an de facultate. 

Noua ani in care Akero nu facea decat sa viseze doi chi verzi ce ii zambeau in fiecare dimineata. 

-Paul, am aflat ca ieri...- incepuse sa zica cel mai mic dar blondul imediat ii puse mana la gura oprindu-l din vorbit. 

-Te rog frumos nu o spune si tu, ca am primit cel putin o duzina de mesaje cu „Paul, imi pare asa de rau, cum s-a intamplat?", „Paul, e adevarat?", Paul pe acolo si Paul pe dincolo. Sa fim seriosi, nu o sa fie prima si nici ultima de care o sa ma despart.- 

Desi Akero era constient ca ceea ce simtea pentru el nu a fost niciodata o simpla prietenie, Paul nu a stiut niciodata asta si fiecare a avut propria viata sentimentala iar aseara se despartise de prietena lui cu care a stat impreuna timp de doi ani de zile. 

Akero incercase sa isi construiasca propria viata dar nu reusise, nu atata timp cat Paul era acolo pentru el. 

Dupa cateva minute autobuzul s-a oprit si cei doi au coborat mergand impreuna spre facultate.  

Cladirea maestoasa si imaculata ce se putea vedea de la chilometri distanta era noua facultate de economie din oras, singurul motiv pentru care Akero se afla acolo era Paul. Nu l-a interesat niciodata economia, lui ii placea foarte mult fotografia dar daca ar fi mers la facultatea care vroia cu adevarat ar fi trebuit sa se mute intr-un oras mai mare si asta ar fi insemnat ca trebuia sa se desparta de Paul. Lucru care nu l-ar fi putut face niciodata.