Lirica Pesimistului Egoist

Alchimia lacrimilor

06.06.2016

Înecați-mă, înecați-mă!
Înecați-mă într-un lac
Într-un lac de lacrimi!
Într-un lac de lacrimi păcătoase,
Înecați-mă în lacul propriilor lacrimi
Pe care sufletu-mi nu le poate plînge...

Să-nceapă tragedia!
Și inima să-mi fie ferfenițată
Sfîșiată... Ca o cîrpă-n mii de bucățele
Cît mai tare, cît mai tare!
Să  mi se umple inima cu ură,
Tot mai tare să fie sfîșiată
Și precum Hecuba să vărs lacrimi neîncetate
Pînă ultima nu va cădea
Din ochii mei uscați de lacrimi.

Și doar atunci să mă aruncați
La osînda meritată precum
În vremurile întunecate
Osîndite vrăjitoarele erau,
Aruncați-mă în propria-mi osîndă
Ca să mă înec, în lacul
Propriilor lacrimi păcătoase
Pe care sufletul nu le poate plînge.

Aruncați-mă ca înecîndu-mă
Fie  ca eu să inspir apa sărată
Să-mi respir esesența păcătoasă,
Căci drumul meu
Nu e îndreptat spre rai.

Aruncați-mă, aruncați-mă
Înecați-mă...
În propria-mi suferință egoistă
Înecați-mă ca să plîng,
Înecați-mă ca să sufăr,
Înecați-mă ca să mă urăsc,
Înecați-mă în esența-mi păcătoasă
Înecați-mă, înecați-mă...