Era noapte. Aveam vreo 13 ani cand s-a intamplat. Nu puteam sa adorm. Teama mea de intuneric ma facea sa vreau din tot sufletul sa aprind lumina. Nu suportam casa bunici mele. Ea intotdeauna dorea sa bage frica in oameni fiindca e nebuna! Sora-mea Wendy dormea in patul de alaturi.Un rascait pe podea ma facu sa vreau sa aprind lumina! Dar totusi nu! "E doar un soarece!" mi-am spus eu plina de curaj.Am simtit respiratia unei fiinte imense fix in ceafa mea. De data asta stiam ca nu e doar un soarece!Wendy aprinse o lanterna si apoi am auzit tipatul ei de durere. Lanterna se stinse si se izbi de podeaua de lemn. Cand eram sigura ca monstrul a plecat am iesit din camera aia blestemata plangand si in noaptea aia am dormit cu mama! Stiu ca sunt o lasa,fricoasa etc. insa nu puteam face altceva. Acum am 23 de ani si in fiecare dimineata mai gasesc scris cu sange pe perete (si degeaba revopsesc si curat caci mesajul apare zilnic!)ca si in acea noapte: Nu te bucuri ca nu ai aprins lumina?
