Alien | taehyung

-5-

E ora 15:00. Au trecut 4 ore de cand Taehyung a plecat. Oare a patit ceva?

-Nu trebuia sa il las sa plece.imi spun cu voce tare.

Nu cred ca am minte. Trebuie sa il opresc sa iasa din casa. Daca pateste ceva nu o sa ma pot ierta.

Mi-am luat hanoracul pe mine, m-am incaltat si am iesit din casa. Am fugit pe scari pana la parter. Nu am luat liftul deoarece stau la etajul 2 asa ca oricum as fi asteptat prea mult sa vina.

Am iesit afara si am inceput sa ma uit prin jur. Am luat-o la fuga spre parc, dar nu era acolo. Am fugit apoi pe multe strazi apropiate de casa mea, sperand sa fie prin preajma, dar nu era.

La un moment dat am obosit, asa ca m-am asezat pe o banca. Deodata a inceput sa imi fie frica. Frica sa nu pateasca el ceva.

-Kim Taehyung, unde esti?am soptit.

-Aici.

M-am ridicat speriata de pe banca si am inceput sa ma uit prin jur, dar nu era nimeni.

"Am auzuri."

-Unde esti si cine esti?intreb putin speriata.

Un brat a iesit de sub banca, facand cu mana. Apoi niste picioare au aparut, dupa care a iesit cu totul. Era Taehyung.

-Ce cautai acolo?!

-Pai, te-am vazut cum fugeai pe strazi si m-am gandit sa ma ascund pana ma gasesti.

I-am prins rapid bratul, tragandu-l intr-o imbratisare. Am inceput sa il strang puternic. Eram atat de fericita ca l-am gasit, dar si putin nervoasa ca s-a ascuns, facandu-ma sa am ganduri ca a patit ceva rau.

-Nu mai fa asa ceva niciodata! Stii ce m-ai speriat?!

-Dar de ce te-ai speriat?il aud cum intreaba. Eu sunt Taehyung cel Maret. Nimeni nu ar indrazni sa imi faca ceva.

Eu am inceput sa rad. Era amuzant cum se numea pe el "maret" cand defapt un baitele dragut.

-Acum de ce razi?intreaba,iesind din imbratisare.

-Fiindca esti dragut.ii raspund, ciupindu-i obrajii.

El si-a intors rapid capul intr-o parte.

-Ba tu esti.il aud cum spune.

La auzul cuvintelor lui, am simiti cum obrajii mei s-au incalzit.

-Ce?il intreb, prefacandu-ma ca nu l-am auzit.

-Nimic.raspunde, intorcandu-si inapoi capul spre mine. Acum putem merge acasa? M-am plictisit.

-Sigur.

••••••••••••••••••••••••••••••

-Chiar incepe sa imi placa casa ta, Eunhoon. E micuta si draguta!spune Taehyung, intrand in sufragerie.

-Mersi.

Ne-am asezat amandoi pe canapea. Peste putin timp, el a zis:

-Stai putin. Tu mereu ma faci mic si dragut, dar nu cumva eu sunt mai mare decat tine?

-Nu cred. Eu am 18 ani.

Auzind raspunsul, Taehyung a inceput sa rada, ciufulindu-mi parul.

-Oh, defapt tu esti cea micuta!imi spune, prinzadu-mi obrajii. Eu am 21.

-Ce?!

-Stiu, stiu. Nu e nevoie sa spui ca arat mai tanar, ca am mai auzit-o. Dar daca ma uit mai atent la tine, pari mai batrana decat mine.

-Ya! Vrei sa mori?!spun, luand o perna in mana.

-Glumesc, glumesc. Si oricum nu ma poti omora!mi-a raspuns, scotandu-mi limba.

-Mai vedem noi!

Am inceput sa dau cu perna in el. A luat si el o perna si am inceput sa ne batem. El mi-a dat in fata si chiar a durut. Asa ca l-am lovit si eu cat de tare am putut tot in fata. El s-a dezechilibrat si a cazut pe covor.

-Au, au! Nasul meu!se plangea, acoperindu-si nasul.

-Chiar atat de tare te-am lovit?il intreb, punandu-ma in genunchi langa el.

-Da!

-Pot sa vad?il intreb

El si-a luat mana de pe nas. Mi-am apropiat fata de fata lui. Nu avea nimic. Ma pregateam sa ii spun ca nu a patit nimic, dar m-a intrerupt altceva.

Si-a ridicat putin capul. Apoi  m-a sarutat. Taehyung m-a sarutat pe buze.

Am ramas socata. In acel moment habar nu aveam ce se intampla. Am simitit cum inima a inceput sa imi bata din ce in ce mai tare, gata sa iasa din piept.

Deodata Taehyung s-a ridicat de pe jos.

-S,scuze!a spus el, apoi a disparut pur si simplu din camera.