Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 9 Partea 1

   Când a realizat în cele din urmă pericolul în care se afla soția sa, William a început să se zbată în închisoarea de fier a lanțurilor, asemeni unui animal prins într-o capcană. S-a oprit abia în momentul în care și-a dat seama că și-a rănit încheieturile până la sânge, fără a avea însă vreun rezultat. Dacă până atunci nu a simțit decât furie, în acel moment a început să simtă frica. Fiecare părticică din el tremura de frică și de disperare. Dar nu pentru el. Nu. Nu se temea pentru viața lui și nici de ceea ce i s-ar fi putut întâmpla. Adevărata frică venea de la gândul că i s-ar fi putut întâmpla ceva soției sale. Doar gândul că cineva dorea să-i facă rău Leonei, iar el nu era acolo să o apere îi făcea rău. Stomacul i s-a strâns din cauza emoțiilor puternice iar inima a început să-i bată atât de repede încât a avut impresia că îi va sări din piept.

-Dacă cineva îi face cel mai mic rău soției mele, jur pe mormântul mamei mele, că îl voi vâna ca pe un animal și îl voi tortura în așa fel încât îl voi face să-și cerșească moartea. Chiar dacă va fi ultimul lucru pe care îl voi face. 

   Temnicerul a înghițit în sec apoi a încercat să râdă, dar râsul i-a sunat la fel de fals ca toate aparențele pe care încerca să le mențină în legătură cu averea și puterea sa. Adevărul era că îl îngrozise felul în care prizonierul său îl amenințase. Ochii aceea negrii parcă se întunecaseră mai mult decât erau deja, iar vocea îi fusese atât de dură și de rece încât îl trecuseră fiorii. Deși era legat cu lanțuri și nu purta nimic altceva în afara unui kilt plin de praf, căpetenia clanului MacLeod părea atât de sigur pe amenințarea sa, încât începuse să-l sperie. Pentru prima dată începuse să se îndoiască de planul la care lua parte. Enervat la culme de slăbiciunea sa, bărbatul și-a îndreptat spatele și i-a răspuns prizonierului cât a putut de dur.

-MacLeod, în locul tău nu mi-aș răci gura de pomană. Șansa ca tu să faci asta e atât de imposibilă precum șansa ca soția ta să mai trăiască până la următorul asfințit. Asta dacă nu e deja moartă. Acum dacă mă scuzi, am alte lucruri mai bune de făcut decât să vorbesc cu tine. Dar între timp, ce-ar fi să-mi trimit flăcăii să-ți țină de urât? N-aș vrea să te plictisești prea tare. Iar din moment ce sunt plătit să-ți acord un tratament special, ar fi păcat să nu-mi merit banii. Ce zici? Nu ești de acord? Data trecută erai prea tăcut pentru a le fi pe plac, dar din moment ce acum ești destul de treaz, sunt sigur că vă veți înțelege mult mai bine.

   Amenințarea nu prea subtilă nu i-a scăpat lui William, dar în acel moment viitorul lui a fost ultimul lucru la care se gândea. A rezistat până când temnicerul său a ajuns la ușă, apoi înfrânt de curiozitate a pus întrebarea care la măcinat încă de când a aflat că în tot acel plan absurd împotriva lui și a soției sale era împlicată și o femeie.

-Cine e femeia cu care se presupune că ar trebui să mă însor după ce...

-După ce soția ta va fi ucisă? Oare chiar nu-ți dai seama? Chiar nu poți să-ți dai seama cine a fost femeia care a avut de suferit când tu te-ai decis să te căsătorești cu alta și nu cu ea? O, dar stai! Cred că tocmai ai făcut-o!  Ah, ce supărată va fi Agnes când va descoperi că i-am stricat mica surpriză pe care dorea să ți-o facă. Aproape că-mi vine să-ți vorbesc și despre implicarea lui Ian -unul dintre oamenii tăi de încredere -, în acest plan. Și asta doar pentru a mă delecta cu felul în care prin grimasele pe care le faci îți exprimi înfrângerea. Cred totuși că ar fi mai bine să te las pe tine să ghicești rolul fiecăruia din moment ce vei petrece ceva timp aici. Ce crezi? Ți-am dat suficiente lucruri la care să te gândești în timp ce flăcăii mei se vor ocupa de tratamentul tău special? Și doar ca să știi. Eu nu am nimic împotriva ta. Îndeplinesc doar niște ordine. Deși nu pot să neg că îmi face o adevărată plăcăre să văd cum un boier cunoscut, respectat și de temut ca tine este înfrânt de un boier ca mine, când în altă situație tu nici nu m-ai fi luat în seamă. Este interesant de văzut cât de repede se pot schimba lucrurile, nu-i așa?