Seductie vanata

Cap XVIII

In acelasi timp isi elibereaza stansoarea si mana lui coboari permitandu-i sa traga aer in piept pentru prima oara, dupa...ceea ce se simtea ca veacuri.

-          Poti sa mergi singura?

Alessia dadu din cap, inca nu putea vorbi si astepta ca el sa o ajute, ea in continuare nu vedea nimic si se simtea ca o marioneta ce trebuia ghidata. Oare visa? Mintea ei era in asa soc incat in mijlocul intunericului materializase o vocea, vocea lui? Oare de fapt zacea in continuare legata de stalpul ala visand?! Dar nu putea fi asa, era ajutata sa se ridice si icni sub durerea incheieturilor zdrelite si insangerate, sub greutatea corpului inghetat si care parea ca se sudase de podeaua rece a depozitului.

Si apoi tinuta strans de mana mergea pasind incet, si fara zgomot, incercand sa-l imite pe el, el pe care nu-l vedea inca, o voce si o mana calda,  pulsand de energie prin materialul manusii care o tinea strans. Cativa pasi, si apoi o incremenire, alti cativa pasi si in tot intunericul Alessia simti ca se apropiasera de un zid. Zgomote subtile de aer liber pareau ca strabat pana la ea, zareste marginea unei usi prin care lumina se chinuia cu indrajire sa patrunda, irizand intr-o pulbere usor luminoasa ca si cum era aievea. Alessia clipi des incercand sa distinga detaliile. Apoi usa se deschise si ea reusi, in timp ce era trasa afara, sa-si vada salvatorul, imbracat din cap pana in picioare in negru, cu un dispozitiv gen ochelari-binoclu pe ochi. Intelese instant ca asta il ajutase sa vada in intunericul dinauntru.

Cu o miscare rapida de mana erau dati jos si atasati costumului si doi ochi verzi, incredibil de cunoscuti isi aruncau acum luminile ingrijorate catre chipul ei. O analiza rapida din cap pana in picioare si nici un cuvant, si apoi o trase repede catre o zona mai ascunsa, unde dintr-o singura privire Alessia vazu cel putin cinci barbati imbracati la fel ca el, inarmati din cap pana in picioare si gata de atac.

Se facu culoar si doi din formatie se desprinsera pornind catre depozit. Mark o tragea in continuare pe Alessia dupa el, care ametita de lumina puternica si cu incheieturile amortite se chinuia cu greu sa nu se impiedice. Au ajuns la o duba si urcara. Inauntru tot felul de dispozitive electronice si doi barbati la fel de militarosi pareau ca ii astepta.

Un barbat subtire, care prin atitudine guverna spatiul vorbi primul:

-          Tocmai ce l-au prins pe Alex, l-au interceptat in drum spre punctul de intalnire. Acum e in drum catre sediu.

Mark isi trasese cagula de pe fata si acum Alessia ii observa incordarea in intrega lui imagine, parul deranjat, maxilarul incordat si privirea taioasa ce nu mai intorsese catre ea si acum nu-l scapa din priviri pe barbatul care vorbise, doar mana inca o tinea stransa pe a Alessiei, cu o forta ce acum nu mai parea necesara, dar pe care nici el nu parea sa vrea s-o slabeasca si nici Alessia nu isi dorea asta.

-          Si restul? Vocea lui Mark era grosa si grava, un elixir pentru nervii ei, putea sa si tipe, putea sa si injure, doar sa vorbeasca.

-          Amandoi la spital in afara oricarui pericol.

Muschii lui Mark se relaxara si isi permise sa se uite la ea, la ochii ei cenusii, mariti de emotie, sclipind inca de lacrimile se lasasera urme pe obrajii ei, parea ca se uita la el ca si cum nu mai exista nimic altceva pe lume, ii simtea mana mica in a lui, chiar si prin manusa ii simtea fiecare unduire de muschi si piele in timp ce il strangea ca si cum nu ar fi vrut sa ii mai dea drumul. Parul ei de culoarea whiskyului invechit, se revarsa in bucle rebele, presarate cu lacrimi si praf, cateva fire i se lipisera de obraz ca un tatuaj spiralat. Isi cobori incet privirea catre mainile ei, spre incheieturile invinetite si sangerii si isi ridica apoi privirea brusc la ea, putand doar sa-si imagineze prin ce a trecut. Cat de lunga trebuia sa fi fost aceasta zi pentru ea.