A mea! I & II

Prolog volum II

Ioana pov:

         Stateam in camera alaturi de copii mei si de perechea mea.
          Elena si Matei vorbeau prin semne si se jucau cu jucariile in liniste, intrucat Matei e surd. Il iubesc pentru ca traieste. Era sa il pierd...
Flashback:

            Eram in salon, dormind dupa o nastere grea.
               Un doctor, acelasi care ma asistase la nastere,intra in salon tinand in brate un ghemotoc mic infasurat in scutecele albe.

               -Luna...imi pare rau...

              Mainile imi tremurau,iar doctorul imi puse in brate fiul. Nu respira. L-am strans la piept strigand si urland ,pe masura ce lacrimile imi inundau obrajii.
                  -Matei...soptesc trecandu-mi degetele tremurande pe obrazul lui fin si rece.

                   Durea asa tare...ma simteam goala...
                   Doctorul privea trist.

            Si atunci se petrecu minunea: Matei isi facu manuta mica pumn, incepand sa tipe si sa se zbata in bratele mele.
              L-am privit razand, parca renascandu-ma a doua oara ..

End Flashback

Amandoi au aproape 6 ani.
            Insa ce ma ingrijoreaza este  faptul ca Elena isi simte lupoaica. Dar Matei nu , desi poate sa comunice prin telepatie cu noi ceilalti. Ne poate auzi. Insa nu cu urechile.

             Parul saten si buclat ii cadea ca o cascada pe spatele Elenei , ea jucandu-se fara griji cu un dinozaur urias din plastic. Matei facea pe victima, lasandu-se mancat de T-Rex, fara sa para ca il deranjeaza statutul de prada.
         Matei, desi nu poate auzi, ne poate citi pe buze cu usurinta. De asemenea e foarte inteligent pentru varsta lui, chiar mai destept decat un varcolac obisnuit.

           Matei e primul care se opreste din joaca, adulmecand.
          Maria intra in casa iar el ii sare in brate. E foarte atasat de ea.
          -Ce faci, Mateius?
           El ii raspunde dand frenetic din manutele mici si iuti.
           -Serios? Elena a pus dinozaurul sa te manance? spuse afectata. Vai,dar asta e inadmisibil!

            Elena se ridica suparata.
          -Matei, nu e frumos sa parasti! spuse amenintandu-l cu degetul.
               Fratele ei doar rade, strambandu-se in  bratele Mariei.

             -Copii, sunteti nerabdatori? In doua zile va fi prima voastra luna plina.
              -Abia astept!spuse Elena.

             Matei doar zambi.

            
          Maria se aseaza intre mine si Damon.

         -Ati ales cine sa ia locul de Alpha?intreba in soapta.
         -Nu. Asteptam momentul potrivit. Nu putem alege intre ei. Ii iubim la fel de mult.
          -Inteleg. E o alegere importanta, spuse.

            -Copii, mergeti la culcare va rog!spuse Damon
             -Bine, noapte buna!spuse Elena urcand impreuna cu fratele sau la ei in camera.

             Seamana foarte mult. Doar ochii le difera. Elena ii are caprui, iar Matei verzi.

           - La ce te gandesti, Luna mea?intreba Maria.
            -Nu stiu...am o presimtire rea...
           -Totul o sa fie bine, nu are ce sa mearga rau, spuse incercand sa ma incurajeze.
            -Imi e teama pentru Matei. Haita nu ar accepta niciodata un Alpha surd.
             -Matei e inteligent. E puternic si chiar daca nu aude, poate simti orice mai bine ca noi toti. Daca nu poate ajunge Alpha atunci o lasi pe Elena. Matei poate fi un bun doctor.

    In camera copiilor:

    Elena adormise de mult in patutul ei, insa Matei statea si asculta conversatia parintilor lui folosind eolas-ul, astfel putand sa le citeasca vorbele pe buze.
      Il durea faptul ca parintii lui il credeau slab. Simtea ca el e menit sa fie mai mult decat este. Stia ca il asteapta ceva maret.

          Se indrepta spre geam, privind luna. Isi indrepta privirea asupra mainilor sale. Nu simtea nimic. Niciodata nu a putut sa isi faca venele sa se innegreasca, asa cum facea sora lui. Era diferit.
         Toti copiii din haita il tratau cu dispret, chiar daca era fiu de Alpha. Mama lui nu stia. Tatal lui nu stia. Elena era singura care simtea prin tot ce trece, dar asta doar fiindca erau gemeni.

             Parintii lor inca vorbeau in sufragerie. Vorbeau in soapta, dar el ii auzea.Sau mai bine spus le citea gandurile, caci toti trei aveau linkurile deschise.

               Deschise geamul si sari , aterizand in genunchi. Nu ii pasa ca s-a julit. Ignora durerea, afundandu-se in noapte.
               Avea locul lui secret, un loc de unde se vedeau toate luminile orasului. Nu fusese niciodata acolo. Nu iesise de pe teritoriul haitei niciodata.
             Sa vada orasul era visul lui. Statu acolo multa vreme, privind luminile orasului , mai stralucitoare ca stelele.Se simtea singur, parasit, neimportant.

          
             
Doua zile mai tarziu. Matei pov:

         -Sunteti entuziasmati? mama ne intreba fericita.
          Sora mea topaia de colo- colo.Eu am zambit slab, pe masura ce ne indreptam spre padure.
      Mai sunt cateva minute pana la rasaritul lunii, insa eu nu simt nimic. Nicio schimbare. Nu mi se innegresc venele.
          
           Mama o ajuta pe Elena sa treaca de transformare cu bine. Prima data e cel mai dureros, de aceea mana trebuie sa ii fie alaturi.
           Eu imi privesc sora cum isi capata forma lupina. Lupoaica ei e maronie . Insa eu nu simt nimic.

           -Tata, nu simt nimic, ii spun ingrijorat prin semne.

            El ma ia in brate , privindu-ma trist. Apoi se transforma si el,  pornind spre padure, alaturi de mama si sora mea.

             Iar eu raman singur, in padurea intunecata, intrebandu-ma cu ce am gresit.

          Revin in casa, trantindu-ma pe pat. Sunt un nimeni. Nu voi fi niciodata un conducator. Ma simt inutil.

           Ma asez pe vine pe covor, incercand sa ma relaxez.
            Trebuie sa ma transform, gandesc , dar nu apare vreun rezultat.

            Ma las sa cad pe podea. Nu sunt varcolac. Dar nici om nu sunt. Atunci...cine sunt?
             Ah...raspunsul asta il stiu. Sunt un ciudat. Un nimic.

             Imi astup urechile sa nu mai aud urletele lupilor de afara. Faptul ca ei pot sa devina ceea ce sunt si eu nu, ma intristeaza.
           Sufletul mi-e gol.

             Cineva racaie la usa cu ghearele. Elena. O simt.
               Ma duc si ii deschid. Ma priveste trist, lungandu-m pe obraz, stergandu-mi urmele sarate lasate de lacrimi.
            "Esti frumoasa. Si te iubesc, ii transmit telepatic.
              Esti puternic. Va veni si ziua aceea , spuse incercand sa ma consoleze"

           Am privit-o trist. Nu sunt un varcolac adevarat . Nu voi fi niciodata, gandesc strangandu-mi sora in brate, trecandu-mi absent mana prin blana ei moale.

           Ce va fi cu mine de acum?Ma intreb, iar asta nu imi da pace.

Iata prologul de la volumul doi. Nu fac o carte noua.Voi scrie, cum am mai spus, in continuare. Oricum, coperta volumului acesta e la media.
        Pareri? Ce credeti ca se va intampla cu Matei? Va astept parerile ! :*