Contra focului de armă

Capitolul X

2 Mai 1940

Dacă I-aș putea cere să mi-l aducă înapoi, aș face-o cu orice preț, dar el nu mai e aici, nu va mai călca pe pământurile ăstea blestemate, pământurile care l-au înghițit. Măcar tu, Viktor, rămâi cu mine. Nu fugi și tu...

­ -Aaaa!! se auzi pe o rază mai mare de cincizeci de metri. Jasha sări în picioare și alergă spre camaradul său căzut la pământ într-o baltă de sânge. Lăsă pușca jos și se trânti lângă el, simțindu-și inima cum iese din piept. Era alb la față, înghețase, dar răsuflă ușurat când văzu că glonțul nu-i nimerise inima lui Viktor, ci pulpa dreaptă.

Brunetul gemea și stătea întins pe pat, în timp ce Jasha îi bandajă piciorul. Îi întinse o cană cu vodkă înainte să îi dezinfecteze rana, dar asta nu îl opri pe Viktor să nu țipe la atingerea alcoolului cu bucata sa de carne desprinsă.

-Urli ca o muiere, șușoti Jasha, ridicând o sprânceană spre brunet.

Vorbele astea îl îmbărbătară pe Viktor, care se chinui să-și țină piciorul drept în ajutorul camaradului său. Jasha își făcu treaba și îl bandajă, iar la final, piciorul lui arăta ca o operă de artă înfășurată în tifon.

Din spatele roșcatului, un trup se apropie curios, ținând în mână o bucată de pâine fragedă și dată prin unt. Jasha îi simți prezența și mai ales mirosul, care îi trezea simțurile pe care le simțite și noaptea trecută. Întoarse capul cu o încordare desprinsă din filmele de groază și îl privi. Brusc, simți cum poza pe care o pierduse înainte cu câteva fracțiuni de secundă de bubuitură îi vine iarăși în minte. Jaan alături de acel neamț. Jaan alături de dragostea lui. Jaan alături de un bărbat puternic și fără suflare acum.

Inima îi săgetă mii de cuțite înainte să se ridice în picioare și să îl privească de sus, nu fiindcă dorea să îi fie superior, ci pentru că diferența de înălțime îi permitea.

Șatenul mușcă din pâine și îl privi de jos, aproape înecându-se cu bucata fragedă când dădu peste privirea roșcatului. Încerca să îi spună ceva necontrolabil prin acea pereche de ochi, dar nu reuși să descifreze mesajul din spatele ei nici după ce îl privi mai atent. Dori să îl întrebe ce s-a întâmplat cu Viktor, dar parcă mâncarea îi rămăsese în gât.

Jasha trecu pe lângă el, șatenul continuând să îi simtă prezența în apropierea spatelui său. Era o căldură inimaginabilă, o căldură pe care o expulza spre Jaan. Tresări când își simți talia prinsă de încheietura a două brațe și lăsă într-o ezitare latentă bucata de pâine să cadă pe pat.

Soldatul neamț își mușcă buza incontrolabil și reuși să nu mai privească bărbatul brunet ce stătea întins în pat cu o expresie ce căuta răspunsuri, ci privi prin el, undeva departe, străpungând chiar și cărămida exagerat de tare a pereților. Se pierduse.

Degetele lui Jasha brăzdau cărări prin părul său șaten și mătăsos, ținându-l strâns.

Se pierduse iarăși și, odată cu el, își pierdu și respirația. Să fi fost sincer, nu-i putea înțelege reacțiile, mai ales când Viktor stătea rănit în pat iar el nu avea voie să scoată nici un sunet, doar avea probleme de vorbire. Înghiți în sec și își controlă tremuratul. Momentul în care corpul ajunsese la o temperatură mult prea înaltă pentru a fi normală, roșcatul își desprinse trupul de el și îi săruta creștetul capului, apoi ieși afară. Jaan simți că vrea să îl urmeze, așa că se duse după el, ieșind din cameră cu un zâmbet pe care i-l adresă lui Viktor în speranța că se va face bine.