The Hunger Games - The last game

The games will never change

Abia acum ma cuprinde adevarata teroare a acestor ultime jocuri. Timp de cateva zile nu mai privesc pregatirile jocurilor. In cosmarurile care imi ucid noptile, Snow se reintoarce la viata in trupul unui sarpe alb, din colti picurandu-i sange. Si imi strange gatul, stiind ca eu sunt incapabila de a face ceva. Ma musca si imi lasa veninul lui in corp pana cand cineva il arunca pe Snow in Arena. Pentru ca asta a facut Plutarch acum. I-a aruncat amintirea in Jocurile Foamei. Dar sarpele Snow se mai uita o data la mine si imi rasufla in fata, spunandu-mi:
"M-am intors!"

Ma uit din nou la jocuri doar atunci cand incep. Si vad marea opera de arta a lui Plutarch Heavensbee. Arena.
Impartita in binecunoscutele 12 parti ce au adus ororile ceasului in cel de-al treilea Jubileu al Pacificarii. Dar acum e altceva. Nu sunt orele unui ceas. Fiecare parte contine altceva. De la jungla la padure de brazi si la desert, la zapada si paduri de stejari. Dar ascund cele mai letale arme ale creatorilor de joc. Dar cand imi dau seama de adevaratul lor sens, imi vine rau. Plutarch a combinat cele mai oribile si periculoase arene din anii precedenti in ultimul joc sangeros. Si a readus la viata trecutul Jocurilor Foamei.

- Nu! zbier simtind cum imi revin la suprafata cosmarurile mele din timpul Jocurilor. Nu se vor schimba niciodata! Nu!

Peeta ma tine de brat in timp ce eu arunc cu o vaza in televizor. Privesc cioburile cum zboara in jur si ma trantesc la pamant, plangand si clatinand usor din cap.

- Niciodata. Nu se vor schimba niciodata, repet eu, cu gandul aiurea, pierduta in cosmaruri.

Dar sa imi doresc sa nu se mai fi organizat aceste jocuri nu ar fi fost mai bine. O fac pentru Prim, si ma razbun pe Snow. Pentru a ma asigura ca acel sarpe nu mai apare la suprafata in veci...