Privirea ei era îndreptată spre televizorul pornit dar trecea prin el. Nu era atentă la desenele animate ce se difuzau, in capul ei se derulau imagini cu părinții ei certandu-se iar si iar, imaginea de acum doua seri când tatăl ei beat i.a lovit mama i se derula in minte din nou. Nu avea sa doarmă datorită cosmarurilor ce o bântuiau de ceva vreme.
De jos de la parter se auzea sunetul de sticlă spartă semn ca altă ceartă avea sa apară si ea nu voia sa ia parte la asta din nou.
Voia sa dispară. Să ajungă intr-un loc mai bun, un loc ferit de certurile lor, de bătaia încasată de la mama ei nefericită si de la tatăl ei alcoolist. Îsi puse mâinile pe urechi si începu sa fredoneze versurile ei preferate. Se legăna pe marginea patului ca un copil cu probleme. Si asa era. Avea probleme. Părinții ei urlau unul la altul in timp ce ea fredona usor. Lacrimile ei alunecau lin pe obrajii albi fără pic de roseata, culoarea lor trandafirie de altă dată nu se regasea acum in ei.
Fetița nevinovată de numai 9 ani era distrusă încet pe interior si până la urmă adormi cu lacrimile uscate si cu țipetele părinților ei pe fundal.
☆☆☆
Se trezi când un sunet puternic se auzii de jos. Era sa pice din pat, dar se dezmeticii la timp înainte de impactul dureros cu podeaua, si asa avea o durere infernală de cap care o chinuia, nu mai avea nevoie de alta.
Isi lua prietenul pufos de plus in brațe si cu teamă pasii înspre usă. Vru sa atingă clanta dar atunci auzi alt zgomot. Parcă tunetul se afla la ea in casă. Îsi făcu curaj si înainta afara pe hol coborând scările. Cu fiecare pas pe care il făcea, inima ii bătea in piept asa de tare ca o durea. Nu se auzea nimic. Era liniste. Prea liniste. Ii era teamă. Si începu din nou sa fredoneze. Strânse mai tare ursuletul de plus in brate si se opri din fredonat atunci când a ajuns in capătul scărilor .
-" Mami?" Întreba ea încet dar nimeni nu ii dădea un răspuns. Linistea din jurul ei o ingrozea. Ce a fost sunetul ăla? Se tot întreba micuța copilă. Intră cu teamă in sufragerie unde scapă ursuletul din mâna si fugi înspre părinții ei care acum erau intinsi pe jos intr-o baltă de sânge. Isi atinse mama care acum avea ochii larg deschisi si privirea îndreptată in sus. Ochii reci si fără viață o speriau, dar gaura dintre ei o terifia. Siroaie mici de sânge plecau de acolo si se prelingeau pe chipul femeii care ii dădu se viața. Îsi îndreptă privirea apoi spre tatăl ei care zăcea la fel ca mama acesteia dar la o distanță de câțiva metri fata de ea. Se aseza in genunchi lângă el acum, plângând si analizandul. Si el avea o gaura dar în tâmplă. Pistolul din mâna lui o făcu pe fată sa se dea câțiva pasi mai in spate până când ajunsese iar lângă mama ei. Țipă si fugii afară. Tălpile ei goale atingeau gazonul proaspăt tuns al vecinilor . Ajunsese la usa doamnei Willson si batu cat putu de tare in usa masivă care o despărțea de ajutoare. Usa se deschise si fetița căzu in mâini dar se ridica rapid si începu sa spună ce se întâmplă printre suspine. Ultimul lucru pe care ea il văzu este telefonul doamnei Willson si apoi auzi sirenele de poliție. Puterea o lăsa si întunericul o acapara oferindu-i protectia de care avea nevoie.
☆☆☆
-" Eva, raspunde-mi la întrebare te rog!"
Fata îsi dădu ochii peste cap apoi ofta.
-" Nu, nu m-am mai drogat de o săptămână "
-" De ce ma minți Eva? "
-" Nu te mint." A spus ea sec dorindu-si sa mai taca odată din gură.
Doamna Willson, "mama" ei, cea adoptivă ofta si se uită la ea dezamăgită. Era obisnuită cu privirea asta, toți o priveau aşa.
-" Mâine mergi iar la psihiatru."
-" Nu merg, nu am nevoie"
-" Tăieturile de pe mâini pe care tot încerci sa le ascunzi nu dovedesc asta."
'Mereu îsi da seama' isi spuse ea in gând
-" Nu vreau sa merg tot la babacul ăla. Nu imi place."
A spus indiferentă
-"Am aranjat asta, vei merge la alt psihiatru. Nu la domnul Benjamin."
-" Presupun ca nu am voie sa refuz, nu?"
-" Tu ce crezi?"
Ofta a nu stiu câta oară si se îndrepta spre camera ei. Isi incuia usa apoi pornii calculatorul si căuta ceva muzică buna. Crossfire de la Stephen răsuna in camera întunecată în care negrul domina, iar ea se simti in elementul ei din nou. Isi căuta imediat pachetul de țigări si isi aprinse una din care trăgea cu poftă. Fumul toxic ce iesea o făcea sa zâmbească. Isi plimbă privirea prin cameră apoi văzu lama pe care nu se strădui sa o ascundă de Beatrice Willson, mama ei vitregă. O lua de pe mobilier si o analiza atent. Isi trase mâneca bluzei in sus si isi privi capodopera. Sa mai adauge colecției si alte tăieturi? Nu. Sau poate da . O tenta, ii plăcea senzația de usurare pe care o simtea cand făcea asta dar sângele o speria. Ii amintea atât de mult de părinții ei. Mereu cand se tăia încerca sa isi alunge teama stupidă de sânge. Si pe moment reusea. Durerea pe care o simțea o făcea sa uite de frica de sânge. Avea nevoie de durerea aia. Tanjea după ea. Voia durere fizică în loc de cea interioară.
Zâmbi trist la metalul din mâna ei si il lasă jos înapoi pe mobilă. 'Nu acum. Nu acum. Nu acum' isi repeta ea in minte. Mai trase un fum din țigara apoi o stinse intr-o scrumieră si se aseza pe marginea patului. Se simțea singură. Isi puse mâinile in cap si trase usor de păr. Voia droguri. Dar nu voia sa o dezamăgească iar pe Beatrice. Ii spusese adevărul când a zis ca nu s a mai drogat de o săptămână, dar o înțelegea. Avea motive sa nu o creadă. Ii dădu lacrimile iar gandindu-se ca este un eșec. Le sterse repede cu amărăciune. Era prea slabă. Se ridică si luă lama iar, dar de data asta chiar trecu metalul rece pe pielea ei albă in locurile care rămăseseră neatinse. Sângele ii curgea pe mâna dar ea continua sa îsi cresteze pielea. Se simtea ușurată. După ce crezu ca este de ajuns aruncă lama intr-un colț al camerei si îsi aprinse încă o țigară. Nu voia sa meargă la psihiatru. El se comporta urât cu ea. Se vedea ca deabia asteaptă sa scape de ea, atunci când intra la el in cabinet. Gândurile ei erau amestecate. Prea multe intrebari fara răspuns in capul ei. Cunostea decât doua sau trei persoane care poate chiar le pasă de ea. O durea capul. Vocile din el erau prea zgomotoase. Ultimul fum veni cu ultimul gând ' sa nu imi duceți lipsa când m-oi duce' . Opri calculatorul si se arunca in pat fara sa se obosească sa se schimbe sau sa facă un dus. Ofta înainte de a închide ochii, stia ca o sa aibă iar cosmarul ăla. Il are de 8 ani. Încet, întunericul o acapara iar ea nu avea forța sa mai opună rezistență.
☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆
