Bună.Sunt Eren şi am 16 ani.Ştiu,o prezentare mirobolantă.
Genul ăla de prezentare care chiar te face să vrei câtuşi de putin să-mi asculti povestea.
Deci,sunt o adoleşcentă dintr-un orăşel uitat de lume din statul Massachusetts,dar nu pot să spun că sunt o adoleşcentă tipică..normală.De ce nu normală?Pentru că normalitatea adoleşcentină înseamnă droguri,sex şi alcool.Mda,pas. Azi e prima zi de vacanţă.Ştii ce înseamnă asta?Înseamna că sunt liberă să mă mut pe parcursul verii in pădure,în cabana mea şi nimeni nu mă poate înpiedica să ignor orice formă umană în viaţă.La 15 km de oraş e cabana familiei..ştii tu,pentru petrecut timp preţios cu familia.Păcat că familia mea(sau ce a mai rămas din ea) preferă să iasă într-un restaurant fiţos din New York..pentru că pentru ce ai putea să-ţi foloseşti avionul privat..Da,am o familie de znobi îmbrăcati cu haine scumpe.Cine credea că afacerea tatei cu fabrica de gel pentru znobi,(srios acum,cine ar da 70$ pe o nenorocită de cutiuţă pe care e Zac Affron) va funcţiona?Şi cine ar fi crezut că mama va muri si nenorocita asta de mamă-vitregă,Miranda îi va da tatei un umăr pe care să plângă ..un umăr al carui piciore se lăfaiau in apele din Hawaii două luni mai târziu.Ah,şi mai e Tylor,fratele meu mai mare.E un Ken rupător de inimi.Cum probabil ţi-ai dat seama,eu sunt copilul problema care trebuie înlăturat.
Dis-de-dimineaţă m-am dus să-mi fac provizii din oraş şi am pornit spre libertate împreună cu ciobănescul meu,Saber. Păşesc pe crengile rupte ale copacilor,pe frunze,savurez sunetul si mirosul. Miroase a siguranţă,miroase a acasă.Când soarta mi-a făcut pentru prima oară cunoştinţă cu frumuseţea pădurii, când aveam 13 ani, m-am pierdut pentru 7 zile. Cu cât încercam mai tare să ies, cu atât mă rătăceam mai mult. Aşa că m-am oprit din a mai încerca. Pur şi simplu mă împăcasem cu ideea că o să mor. Nu înţeleg cum a putut tata să mă lase să mai păşesc in acest loc după toate cele întâplate. Să fie inconştienţă, prostie sau nepăsare? Am ajuns, chiar am ajuns în sfârşit! Am intrat in hol, iar Saber s-a dus spre sufrageria noastră spaţioasă ,unde ne adunam înainte, în faţa şemineului, iar mama ne spunea poveşti. Mereu îmi spunea că semăn cu Bell. O lacrimă îmi curge pe vârful ghetei. Când îmi pun mâna pe faţă, constat că sunt mai multe. Mi-am şters repede obrajii şi m-am dus în dormitorul meu de la etaj. Nu voiam să îmi plâng de milă. Mi-au ajuns părerile de rău pe care mi le-au împărtăşit oamenii timp de un an. Dormitorul meu era în mansardă, nu foarte mult loc. Un pat dublu,cu bare metalice, subtiri la capete, un birou, o bibliotecă şi un televizor pe care nu l-am aprins niciodată .Ceva banal,nu? Ei bine,probabil că ai dreptate. Dar,deasupra patului meu, pe acoperiş e o fereastră. Vezi stelele şi ai senzaţia că poţi să poţi sa faci orice. Înainte să..să moară, mama mi-a spus o poveste despre o fetiţă, a cărei bunică a murit. Bunica i-a spus că atunci când o stea cade, un om moare. Asta s-a întâmplat.. Nu ştiu ce să simt. Să fiu furioasă pe stele sau sa fiu bucuroasă că sunt conexiunea mea cu ea? Am mai zăbovit prin casă, aranjând lucrurile, până s-a făcut seară. Am adormit în cele din urmă, când m-am plictisit să mă uit la stele(sau până când am început să plang, dar nu aş recunoaşte asta niciodată). Dimineaţă, am pornit împreună cu Saber în pădure, să explorăm având la noi rucsacul meu care conţinea o stica mica cu apă, mâncare, un cort improvizat, o hartă,un carneţel şi un creion, împreună cu o busolă veche, moştenită. Nu îmi era frică de pădure. Aici nu erau oameni..adică să fim serioşi. Ce nebun ar mai merge prin locurile astea?
Saber a fugit în faţa mea.
Era un lac. Era un lac din poveşti. Genul ăla din care iese o zână sau ceva..
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
