Orasul Vrajitoarelor

Capitolul 7

Anne POV.
-John, ce să mai fac?
-Ai grijă de ea. Doar asta poți face?
-Azi împlinea 18 ani...
-Tuturor ne este dor de ea, Anne dar...
-Mari exagerează..
-Acum credeți ca mă puteți ajuta?

Mari POV.

-Deci... Îmi răspundeți?
-Mari. Trebuie să treci peste!
-Nu pot! O consideram fica mea! ~zic ridicând tonul
-Nu ridica tonul, Mari! Și noi o consideram la fel!
-Anne! Mari! Gata!
-Există o cale!
-Mari, nu, nu o facem!
-John zice bine! Nu o vom face. Ținem la ea, dar nu o putem învia!
-Și dacă putem?
-Am zis NU! Mari, trezeste-te!
-Nu pot, John. O consideram Cara!
-Nu poți să faci asta!
-Anne, uita ca o fac!
Zic asta și plec. Nu mai pot să pierd încă o persoană iubită din viața mea. Nu mai pot. Părinții Camillei, Cara (fiica mea), Sara, Camille și K...
-Mari! ~spune Anne
-Pleacă!
Apoi am folosit magia pentru a o împinge afară din camera și apoi să închid ușă.
Toate victimele alea le-am pierdut din cauza vampirilor.
Ce nu știu Anne și John este ca nu mai există cadavru în coșciugul lui Cami. De ce? Am ars-o pentru a îi lua cenușa... Și a o aduce la viață. Acum ca ușă camerei mele este închisă cu ajutorul magiei să încep!
Zic asta, deschid usa dulapului mare din camera, apoi dau hainele la o parte, apoi deschid usa(spatele dulapului ✌). Intru intr-o încăpere, cum îi spun eu "sală secretă de vrăji".
Mă îndrept spre mijlocul camerei, unde aveam o cutie mare, fără capac, inconjura-ta de sare și lumânări.
Torn în cutie un fel de nămol. Acest nămol este vrăjit de vrăjitoarele originale și are puteri mărețe, normal costa și foarte mult. Răstorn apoi cenușa lui Cami, și încep să rostesc vraja:

Viantus naxa
Vietus nex
Phrases vox

Pare o vrajă simplă. Dar necesită multă putere.
Trebuie să mă încerc. Rostesc odată, de două ori.... MERGE. Vraja chiar a mers!!!!

Cami POV

Stau în întuneric. Fără să simt, miros sau visez ceva. Stau doar în întuneric. Mă uit în stânga și în dreapta, și nu văd nimic. De data asta văd o lumină, sunt conștientă.
Ochii mi se deschid încet. Nu știu ce se întâmplă . O lumină puternică mă lovește. Era lumină unui bec. Îmi mișc încet capul amorțit în stânga și dreaptă. Locul nu îmi părea cunoscut. Încerc să îmi ridic corpul amorțit când o mâna mă ridica și mă striga:
-Cami! Tu ești?
Încerc să îmi deschid ochii mă mult. Reusesc. Corpul nu îmi mai este amorțit.
-Mari!
Încerc să o îmbrățișez dar observ ca îi curge sânge din nas.
-Nasul tău!
Își duce mâna și își șterge sângele. Parcă mă simt atrasă de sânge. Sau poate doar mi se pare mie.
Mari îmi da niște haine să mă îmbrac (doar eram dezbrăcată). Mă îmbrac, apoi ieșim din acea încăpere necunoscută.