Poker Face

Capitolul 5

    —Mamă, au trecut două zile de când nu mă laşi să mă ridic din pat. E prea mult. Am avut o simplă răceală, nu e mare lucru! încerc eu să o asigur că sunt bine, pentru că situația devine deja gravă. Nu am fost două seri la muncă şi nici măcar nu am putut să-mi anunț absența. Mama a fost prea strictă şi nu mi-a dat voie nici măcar să mă ridic din pat, ceea ce e exagerat. La doar o mică răceală, ar fi nevoie de doar o pastilă, nu de săptămâni întregi de zăcut aiurea, fără niciun rost.

    Mi-e tare frică în privința cazinoului. Dacă Milo mă va da afară? Dacă voi pierde slujba obținută cu greu doar din cauza grijii excesive a mamei mele extrem de protectoare? Pe de o parte o înțeleg, căci şi-a pierdut unul din copii într-un accident prostesc, iar tendința de a încerca să evite un nou astfel de incident este normală. Când ceva rău ți se întâmplă, pe viitor ai acel obicei de a încerca să nu faci ca trecutul să se repete.

    —Am tură de noapte. Să nu te prind că ieşi din casă. Mă întorc pe la patru! mă amenință, făcându-şi geanta şi îndesând în grabă tot ce prinde, cu ochii pe mine ca un şoim.

    Scuze mamă, dar de data asta nu pot să te ascult! spun răutăcioasă în gând, dar cu o urmă de regret, căci deşi fac ceva interzis, nu mă simt bine, liberă, independentă cum susţin cei care nu-şi ascultă părinţii.

    —Pa, scumpo.

    Aud uşa de la intrare şi mai că sar din pat. Nu mai pot pierde timpul. Îmi imaginez că Milo şi Ivy sunt supărați, iar eu voi fi supusă la un interogatoriu din partea amânduroră, fiindcă am de dat explicații serioase. Ce le voi spune? Adevărul, cred, dar voi omite unele detalii nesemnificative, cum ar fi "plimbarea" mea cu Aryan de luni, inclusiv motivul răcelii mele, cauza principală a "dispariției" subite şi indiscutabile.

    Îmi iau pe mine geaca şi mă încalț în cea mai mare grabă, căci e deja ora opt şi jumătate. Voi întârzia dacă nu alerg, sau în caz contrar, dacă nu iau un autobuz. O iau pe scări, din cauză că nu vreau să mai aştept la coadă la lift şi după nici cinci minute sunt în fața blocului, ascunzându-mă după un copac pentru a nu mă vedea mama. O zăresc undeva în fața mea, la zece metri depărtare, mergând țanțoşă, ca o adevărată doamnă ce e spre servici. După ce ea dispare din raza mea vizuală, trec strada şi mă încrunt la vederea unui SUV exact ca cel al lui Aryan. Îl ignor, zicându-mi că e doar imaginația mea bogată şi îmi continui "plimbarea", căci cu o astfel de îndoială în suflet nu mă trăgea inima să mă grăbesc. Încep să-mi pun semne de întrebare în momentul când observ că maşina mă urmăreşte, stând la o distanță mică de mine, având o viteză extrem de scăzută. Mă opresc şi-mi încrucişez brațele, dornică să observ dacă am dreptate şi urmăritorul meu este chiar Aryan.

    Uşa şoferului se deschide şi din automobil iese nimeni altul decât "mărețul" Aryan. Mă strâmb la el, dar insesizabil, şi mă îndrept cu paşi hotărâți spre el, pregătită de ceartă.

    —Ce cauți aici? îl iau la rost, nelăsându-l să înceapă el conversația.

    Nu pot să cred că m-a urmărit, nu are niciun drept să facă asta!

    Aici ține de moralitate, lucrul principal al funcționării unei societăți. Fără ea, am fi cu toții nişte criminali, persoane fără scrupule ce nu au auzit în viața lor de cuvântul "bun". De asemenea, şi intimitatea este importantă, iar faptul că acum cunoaşte blocul unde stau, este o încălcare totală a ei. Nu m-a întrebat unde locuiesc!

    —Nimic. Ce cauți tu aici? întoarce el situația contra mea, având privirea impenetrabilă, impasibilă, ca şi cum ne-ar despărți un zid de piatră pe care mi-aş dori să-l sparg, dar el nu mă lasă nici măcar să-l ating, din cauză că în loc să mă lămurească, întoarce "arma" înapre mine.