Surorile

Ce trebuie sa facem acum?

Moni pov:
Am rămas șocată.. Cum adică nu se mai întorc? Cum de au putut face așa ceva? Cum? Ce o sa fac acum? Mai bine zis ce ne vom făce de acum? Sunt doar eu și sora mea.. eu am 17 ani iar ea 15 ani.. rude nu avem sau dacă avem nu le cunoaștem.. părinții noștri niciodată nu ne-au zis de bunici, unchi, matusi ... suntem doar noi doua.. în orice caz nu o sa fugim din casa noastră ca sa ne mutam pentru ca nu avem decât puțini bani care i-am primit de la părinții noștri înainte sa dispară... dar oare unde s-a dus și de ce nu ne-au luat cu ei?.. atâtea întrebări și nici un răspuns. Orice ar fi o sa am grija de sora mea.
A doua zi
Mă trezesc în sufragerie iar Ali încă doarme. Nu o trezesc pentru ca e sâmbătă și mă duc în bucătărie sa fac micul dejun. Mă simt cam singura.. de obicei stăteam cu mama în bucătărie și vorbeam despre tot felul de chestii în timp ce făceam masa.
-Neata !! Îmi țipă Ali în ureche și mă tai din greșeală puțin la deget.
-Auuu!! Ali!! M-ai speriat.
-Scuzee :)) Au ajuns mama și tata??
Atunci m-am blocat .. Cum o sa îi spun ca nu se mai întorc?
-Ali.. pana ajung părinții noștri o sa stăm de unele singure. Cred ca sunt într-o afacere importanta peste ocean și nu putem da de ei. Dar se vor întoarce.
-Promiti?
-Promit.
-Cum de ai aflat ce serviciu au? Ei nu ne-au zis niciodată.
Iar m-am blocat. Ce sa îi zic???
-Mi-au zis mai demult dar am uitat sa iti spun.. hai la masa.
-Ămm.. ok.
Am mâncat în liniște și după Ali s-a dus în oraș cu prietenele ei dar i-am zis sa nu stea prea  mult. Îmi era frica din cauza bilețelului.. oare cine era " M "?
Deodată îmi suna telefonul cu melodia Recovery de la  James Arthur.
-Da? Cine e?
-Buna ziua. Am sa vin în 30 de minute pana la tine acasă ca sa iti mai pun câteva întrebări.
Sigur era unul din cei doi tipi care au venit ieri.
-Domnișoară mă auzit?
-Da  da ! off mereu sunt neatenta
-Bine va rog sa rețineți ce v-am spus. La revedere.
-Stai ce?Mda a închis.. ms
Mă duc sus sa mă schimb de pijamale.. Din câte îmi amintesc cei doi nu erau așa bătrâni ca sa mi se adreseze cu domnișoară sau la revedere iar unul era chiar drăguț :)) nu pot sa cred ca mă gândesc la băieți iar părinții mei au dispărut .. fără sa îmi dau seama a trecut jumate de ora. Eram îmbrăcată lejer într-o rochiță roz cu negru și puțin machiata. Cobor jos și fix atunci suna cineva la ușă.
-Uaww ai învățat sa suni la ușă ? Credeam ca o sa intri direct în casa.
Era un al baiat care era si mai drăguț *-*
-Știam de mult doar ca prima data nu a răspuns nimeni și credeam ca va ascundeți.
-Nu mai poate omul sa meargă la școală? :))
-Domnișoară lăsați glumele.
-De ce imi spui Domnișoară?  Sunt aproape de vârstă cu tine. Câți ani ai?
-21 dar nu cred ca va interesează și din câte am zis la telefon eu pun întrebările.
-La telefon ai spus ceva dar nu am fost atenta.. mă gândeam la părinții mei.. imi spui te rog?
-Am spus ca mama ta a fost ucisă iar tatăl tău a fugit din țară.
-Stai . Cum? U..cisa? Cum adică?? Cum de îmi poți spune asta atât de ușor?!!
-De asta am venit sa vorbim.
-De cine a fost ucisă?? Am spus cu lacrimi în ochi.
-De un spion rival de-al nostru.
-Spion?
-Părinții tai erau spioni care lucrau pentru tara noastră. Ei si-au găsit un inamic mult mai puternic decât ei și le-a fost frica pentru tine și sora ta așa ca au vrut sa fuga din tara ca sa nu va găsească și pe voi Matias.
-Stai îl cheamă Matias?
Cel de la care am primit bilețelul avea inițială tot cu M .. oare el era?
-Da. Ați auzit ceva de el?
-Mnu.. dar sunt o mulțime de oameni cu numele Matias.
Nu știam cum sa mă scot :)))
-Da dar el e cel care va despărțit de părinți. Dacă aveți ceva nou sa îmi spuneți ziceti-mi acum.
-Nu, nu am nimic.
-Bine. Dacă aflați ceva aveți numarul meu de telefon.
-Ok.
-La revedere.
-Se zice pa :))
Insfarsit a plecat... nu mai scăpăm de el... dar dacă biletul era de la Matias, de ce mi-a zis sa plec și sa am grija? Nu prea se leagă.. Atunci a ajuns și Ali.
-Cum a fost în oraș?
-Bine.. puțin cam ciudat pentru ca mă urmarea un om îmbrăcat în negru.
-Serios? A venit unul și acasă.
-Și ce a zis?
-Nimic..
Peste o săptămână :
Totul era normal.. în fine.. normal doar ca fără părinții mei.. Nu m-a mai sunat nimeni și nici biletele nu am mai primit.. Am trecut cu greu peste moartea mamei mele dar nu am ce face..
Acum e seara stau în camera mea și mă tot gândesc ce o sa facem..
Mă duc pana în bucătărie sa mă uit prin frigider.. aud iar o bătaie în geam. Off nu din nou.. mă duc sa mă uit dar nu era nimeni și nici o scrisoare..
-Astia își bat joc de mine..
-Ba nu.
Mă sperii și mă întorc repede. În fata mea e un barbat înalt, blond cu ochii albaștri și cu un zâmbet de copil pe fata.
-Ci..cine ești?  Mă bâlbâi eu.
-Matias. Iar tu ești Monica. Prietenii Îți zic Moni.
-De unde ști?? Cum ai intrat în casa?? Ce cauți aici? 
-Cam multe întrebări, hai pe canapea și răspund la toate întrebările.
Speriata, mă mișcam greu dar în final ne-am așezat pe canapeaua din sufragerie.
-Acum îmi zici? Am întrebat cu jumătate de gura.
-Da. Sunt un prieten de-al părinților tai, am intrat în casa pe ușa și am venit ca sa te vizitez. Alte intrebari?
-Tu faci mișto sau ce?
-Adică?
-Cum adică prieten al părinților? Cum adică ai intrat pe ușa?  Cum adică ai venit ca sa..
-Ok ok .. știu ca ești confuza dar cu răbdarea treci și marea.
-Acum mă iei cu proverbe?  Zi odată ce cauți aici!
- Ok ok .. uite am venit ca sa ...