Am încercat. Orice ar fi, oricum aș sfârșii într-un final, am să știu că am dat tot ce am avut în mine. Înainte să îmi vărs și ultima picătură de putere din pahar am realizat că nu e vina mea, nu în totalitate, și că un om bântuit de probleme nu poate fugi de ele așa cum tu nu poți fugii de propria ta umbră. Pacea după care se uită cu atât de multă disperare nu există nici la capătul pământului. În cele din urmă am aflat că există doar două moduri în care o persoană poate să dispară. Primul e să fugi. Al doilea e să mori. E prea târziu pentru primul. Tot ce mi-a mai rămas e moartea.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
• • •
― PROLOG ―
Era să cad lată pe podea când am împins ușa cu umărul și am intrat în încăperea aproape goală cu pași strămbi ca un bețiv. Aici nu miroase a prea mult alcool si parfum bărbătesc, așa că am inspirat fericită aerul curat și mi-am croit drum spre dulapul meu.
–Măi, măi, măi, dar cineva a avut o seară plină, Cynthia a rânjit când m-a văzut, iar Ashley a chicotit ca un mic diavol.
–Surprinsă? am ridicat din sprâncene și am privit-o amuzată timp de o secundă.
–Nu am spus-o într-un mod rau, scumpo, Cynthia a tras un pulover alb peste cap, ciufulindu-și părul brunet, înainte să iși prindă geanta din dulap și să trântească mica ușă din metal. Zâmbind, s-a întors pe călcâie, s-a apropiat de canapeaua din piele din mijlocul încăperii și după ce s-a așezat s-a uitat din nou la mine. Pe sub straturile groase de oboseală și machiaj întinse pe fața ei strălucea un chef de distracție. Nu e de mirare că te vor toți bărbații, cu figura aia de virgină neajutorată pe care o ai.
–Fiecare magician cu trucurile sale, am spus pe un ton indiferent, rânjind, înainte să-mi întorc atenția spre dulapul meu. Mă simt de parcă oasele mi-au adormit în corp, amorțite si sfărmate. M-am eliberat de halatul de satin si l-am aruncat în dulap, de data asta fără să-mi pese că ziua următoare o să fie boțit în întregime, știind că nu am să mai fiu aici ca să-mi pese. Am scos un oftat tăcut și mi-am dus mâinile la spate, degetele mele amorțite deschizând cu ușurința sutienul din dantelă care începea să-mi provoace mâncărimi. L-am aruncat deasupra halatului, simțindu-mi sfârcurile întărindu-se din cauza aerului răcoros. Cu fiecare secundă simțeam cum adrenalina arzătoare care mi-a curs prin vene toată noaptea se stingea ca o flacără, iar corpul meu se răcea încetul cu încetul.
M-am grăbit să pun un pulover pe mine, făra să mă obosesc cu un alt sutien. Am aruncat o privire rapidă spre ceasul de deasupra canapelei unde Cynthia încă se afla întinsă, așteptând-o pe Ashley, colega ei de apartament, să se îmbrace mai rapid că să poată pleca acasă împreună. E deja 3 dimineața. Am căscat puternic și mi-am scuturat capul. Am simțit privirea Cynthiei asupra mea în momentul când mi-am tras pe picioare o pereche de blugi, miscările mele molcome și lente.
–Obosită deja? a râs puțin forțat, mușcându-și buza inferioară. Sa ți-o tragi cu bărbați și să dansezi în poala lor devine prea obositor pentru tine? Ți-ai ieșit cumva din mână?
–Nu, înseamnă doar că mi-am făcut treaba bine, i-am făcut din ochi, cuvintele mele lărgind zâmbetul de pe buzele ei.
Am închis ușa dulapului cu geanta mea în mână și mi-am privit scurt reflecția în oglindă când m-am întors pe călcâie cu fața spre una dintre mesele de machiaj. Nu mă simt în stare să șterg masca de machiaj pe care o am pe față sau să spăl sclipiciul din păr în baia clubului, așa că atunci când mi-am prins părul într-o coadă de cal în vârful capului și mi-am pus paltonul pe mine am fost pregătită să plec în sfârșit.
–Mai ai mult? Cynthia a întrebat-o nerăbdătoare pe Ashley, dându-și capul pe spate ca să arunce o privire spre ceas. E 3 dimineața, vreau să merg acasă; a fost o noapte lungă și probabil am să am nevoie de două dușuri ca să scap de mirosul dezgustător de bărbat pe care îl am pe mine.
Prietena ei s-a grăbit, la fel de dornică ca și ea sa pună capul pe o pernă.
–Eu am plecat, le-am anunțat si mi-am făcut drum spre ușa acoperită de un afiș al clubului; NEW YORK DOLLS era scris în litere mari și roz, silueta unei femei dezbrăcate întinsă pe o parte deasupra numelui. Mi-am trântit palma de ea și am împins ușa cu forța. Asta e ultima dată cănd mai pun piciorul în locul ăsta.
–Ne vedem mâine, scumpete, Ashley mi-a făcut din ochi iar Cynthia din mână.
Am forțat un zâmbet pe buze și am ieșit afară. Aerul rece se simțea ca un cuțit peste obrajii mei calzi. Am dat drumul la ușa și abia când am auzit-o inchizându-se am reușit să trag aerul curat în plămâni, să-l respir si expir până când o piatră grea mi s-a ridicat de pe inimă. Mi-am dat capul pe spate și am privit drept înainte―stelele erau scufundate în întuneric iar luna se zărea doar puțin după norii groși. Obrajii mi s-au răcit iar vârful degetelor mi s-au înroșit până m-am pus eu în mișcare, o alee întunecată si bântuită de liniște întinzându-se în fața mea. Am tras paltonul mai tare în jurul meu ca să blochez frigul și mi-am adâncit bărbia în gulerul înalt al paltonului ponosit, privindu-mi ghetele călcând peste stratul subțire și neatins de zăpadă proaspăt căzută.
Nu mi-am auzit telefonul sunând pâna când o pisică neagră mi-a tăiat brusc calea și m-a tras înapoi la realitate. Am privit nedumerită în gol preț de o clipă, dar curând mâinile mele au început să se rătăcească prin buzunarele largi ale paltonului. Am privit ecranul pentru câteva momente și înainte să răspund am pescuit din geantă un pachet de țigări si o brichetă.
–Da?
–Banca Wells Fargo, pe 463 Broadway, mâine la 5 si 15 minute exact ai să intri―nici un minut mai devreme, nici un minut mai târziu, ai înțeles? doua dintre degetele de la mâna mea liberă au tremurat ușor când vocea lui rece și calmă mi-a plutit în urechi.
–Am înteles, am răspuns, forțându-mi vocea să sune cât mai adunată, cât mai relaxată. Am să fiu acolo. Nici un minut mai devreme, nici un minut mai târziu.
Aproape că i-am putut simții satisfacția plutind în aerul din jurul meu pe aleea tăcută. Ținând-o bine între două degete ce tremurau mărunt am ridicat o țigară spre buzele mele uscate, și ele la fel ca și mâinile mele tremurând ușor, iar lumina blândă si caldă a focului de la brichetă mi-a încălzit obrajii preț de o clipă. La capătul firului era o liniște atat de greoaie că pentru o secundă am avut impresia că a închis. Mi-am continuat drumul pe alee, pașii mei mărunți si lenți de parca mi-ar fi frică că-mi poate auzii fiecare miscare prin telefon.
–Și înca ceva, Claire, mi-a spus pe un ton lent și răgușit ce mi-a făcut ochii să se închidă, pe ploapele mele închise arzând o imagine neclară ca într-un vis cu fața lui. Mi-am imaginat un mic rânjet ridicându-i colțurile buzelor pe sub mustața lui îngrijită.
–Ce anume? am strâns telefonul în mână.
M-am oprit din nou din mers de teamă că nu am să aud ce are de zis din cauza zăpezii ce scrâşnea sub talpa ghetelor mele. Mi-am coborât privirea în pământ. L-am auzit respirând usor în telefon.
–Nu mă dezamăgi, a spus înainte să închidă.
Am rămas cu telefonul presat de ureche, simțind lacrimi fierbinți adunându-mi-se în ochi. M-am forțat să nu le las să-mi curgă pe obraji, având o impresie vagă că ma urmărea dintr-un colț întunecat chiar în momentul ăsta, așteptând să plâng ca fetița speriată și patetică care mă crede. Am tras un fum de țigară, privirea pierdută în gol în continuare, și am aprobat ușor din cap.
–Nu îți fă griji, James, am șoptit, nu am să te dezamăgesc.
